Tenis / Culmea ironiei: să nu joci, dar să fi primul

  • Rafa Nadal a câştigat 50 de seturi consecutive pe suprafaţa care l-a consacrat, zgura, dar eşecul cu austriacul Dominic Thiem, de la Madrid, l-a făcut să-şi piardă statutul de lider mondial. Fără să mişte un deget, elveţianul Roger Federer e, din nou, în vârf.

 

Deşi a sărit peste sezonul pe zgură, pentru a fi apt 100% pentru sezonul pe iarbă, care culminează cu cel mai important turneu din lume, respectiv Wimbledon, elveţianul Roger Federer revine, începând de luni, pe prima poziţie a clasamentului ATP, deţinută de spaniolul Rafael Nadal. Cum e posibil ca elveţianul, nejucând, să redevină lider mondial? E simplu: spaniolul a dominat sezonul pe zgură în 2017, câştigând turneele de la Monte Carlo, Barcelona, Madrid şi Roland-Garros, pentru a se opri în „sferturi” la Roma. Un simplu calcul matematic ne arată că acesta a avut de apărat în acest an, numai pe suprafaţa roşie, 4300 de puncte. Eliminarea suferită în „sferturi” la Madrid l-a costat destul de scump, dar ibericul poate urca pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului chiar înainte de Roland-Garros, dacă se impune la Roma, unde a triumfat de şapte ori, însă ultima dată în 2013, după o finală cu rivalul şi prietenul Roger Federer. În zece ani, între 2005 şi 2015, mastersul 1000 din Cetatea Eternă a fost câştigat de numai doi jucători: Rafa Nadal şi Novak Djokovic. În 2016 a făcut-o Andy Murray, iar anul trecut germanul Alexander Zverev. Pare greu de crezut, dar acest masters lipseşte din palmaresul lui Roger Federer, care, totuşi, a disputat patru finale, în 2003, 2006, 2013 şi 2015.

 

Simona începe săptămâna 28 ca lideră

În turneul feminin, deţinătoarea titlului este Elina Svitolina, care în 2017 a dispus de Simona Halep. Românca începe luni săptămâna 28 ca lideră WTA, dar poate fi detronată la finele turneului italian, dacă nu-şi egalează măcar performanţa de anul trecut, întrucât daneza Caroline Wozniacki n-a fost prezentă la competiţie în 2017 şi nu are de apărat puncte. Nici o româncă n-a reuşit să cucerească Cetatea Eternă, iar până la Simona Halep, Virgina Ruzici a pierdut trei finale. Jucătoare născută la Câmpia Turzii a jucat cu trofeul pe masă în 1978, 1980 şi 1981. A fost aproape să-l câştige în 1980, în faţa celebrei Chris Evert, însă a fost învinsă după ce a câştigat primul set cu 7-5.

 

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie