Temele transmise de Daniel Buda pentru Ursula von der Leyen

Vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a PE, europarlamentarul Daniel Buda, i-a solicitat candidatei pentru președinția Comisiei Europene, Ursula von der Leyen ca unul dintre obiectivele Comisiei pe care o va conduce, să fie convergența în agricultură sau, altfel spus, egalizarea subvențiilor între fermierii din Estul și Vestul Europei.

„În cadrul ședinței Grupului Partidului Popular European, a avut loc o întâlnire între candidata pentru președinția Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen și europarlamentarii grupului. În intervenția avută, dincolo de aprecierile și felicitările pentru nominalizare, i-am solicitat ferm doamnei Ursula von der Leyen ca unul dintre obiectivele Comisiei pe care o va conduce, să fie convergența în agricultură sau, altfel spus, egalizarea subvențiilor între fermierii din Estul și Vestul Europei. În condițiile în care aceștia sunt actori pe aceeași piață unică, au aproape aceleași costuri de producție, este absolut necesar ca și subvențiile să fie egale între fermierii din UE.

În al doilea rând, i-am solicitat doamnei Ursula von der Leyen să ne comunice care este poziția domniei sale față de propunerea Comisiei Europene privind Politica Agricolă Comună, în condițiile în care, unele forțe politice, în cadrul negocierilor privind componența noii Comisii Europene, ar dori retrimiterea acestei propuneri la Comisie, deși raportul a fost votat în Comisia de Agricultură a PE. Am subliniat că acest lucru ar afecta în mod clar și inadmisibil interesele fermierilor români și europeni”, a transmis Buda, precizând că în raspunsul dat Ursula von der Leyen a comunicat faptul că sectorul agricol va fi o prioritate pentru viitoarea Comisie Europeană.

C.P.

Articole din aceeasi categorie