Taxa pe turism: Tarifele de cazare la hotelurile din Cluj-Napoca nu vor creşte

Preşedintele Asociaţiei Hotelierilor Clujeni, Roxana Ghiran, precizează că noua taxă pe turism nu va duce la creşterea tarifelor de cazare în unităţile hoteliere din oraş, iar majoritatea hotelierilor vor ceda 1% din tariful de cazare către municipalitate.

“Taxa hotelieră, turistică este o taxă care există peste tot în lume. Noi, hotelierii considerăm că este oportună pentru că turistul vine într-un oraş curat, civilizat, şi dacă din aceste sume îmbunătăţim infrastructura de turism, atunci e binevenită. Am salutat demersul primăriei. Nu vor creşte tarifele la hoteluri.

Aşteptăm să vină finalul anului să vedem câţi bani se colectează şi să vedem ce e de făcut cu ei. Sperăm că din această taxă se vor face îmbunătăţiri în turism. Nu va fi fi o taxă care va merge la bugetul consolidat al primăriei, ci va fi special alocată pentru turism”. a declarat, pentru Făclia de Cluj, Roxana Ghiran, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor Clujeni.

Reamintim, municipiul Cluj-Napoca a implementat o taxă de turism de 1%. Viceprimarul Dan Tarcea declara recent că această taxă va fi de cel mult 5 lei pe noapte de persoană. Taxa este implementată din 1 ianuarie.

Cuantumul taxei va fi stabilit anual prin hotărârea de Consiliu Local privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale. Taxa încasată de structurile de cazare turistică va fi virată lunar în bugetul local și va fi colectată prin Direcția de impozite și taxe locale într-un cont colector unic. Fondul astfel constituit va fi utilizat pentru promovarea și dezvoltarea turismului în Municipiul Cluj-Napoca.

Concret, taxa va fi folosită pentru promovarea obiectivelor turistice din Cluj-Napoca şi a destinaţiei turistice Cluj-Napoca.

Taxa de turism funcţionează de ani buni în ţări ca Italia, Franţa sau Spania. În Peninsulă, de exemplu, variază între 0,50 cenți și șapte euro, în funcție de câte stele are hotelul unde e achitată.

Anca M.Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie