Suspendă programele de burse în Canada

AFP
Arabia Saudită şi-a suspendat programele de burse universitare pentru cetăţenii săi în Canada şi va reloca miile de studenţi aflaţi deja în această ţară, a anunţat televiziunea de stat de la Riad, pe fondul tensiunilor diplomatice între cele două state. Arabia Saudită a decis expulzarea ambasadorului canadian şi îngheţarea oricăror noi tranzacţii cu Ottawa, în replică la criticile canadiene faţă de arestarea unor militanţi pentru drepturile omului în regat.
După această decizie, Riadul a mai anunţat că ‘va întrerupe programele de stagii şi burse în Canada’, a informat televiziunea El-Ekhbariya. Mai mult de 7.000 de studenţi saudiţi şi familiile lor se află în prezent în Canada, iar autorităţile de la Riad examinează deja transferarea lor către alte ţări, a precizat Jassem al-Harbach, directorul departamentului de burse din Ministerul Educaţiei. ‘Statele Unite şi Marea Britanie vor avea partea leului, date fiind oportunităţile de educaţie din aceste două ţări, şi am început deja să ne coordonăm cu misiunile de acolo’, a precizat responsabilul saudit, potrivit căruia alte destinaţii avute în vedere pentru studenţi şi cei 5.000 de însoţitori ai lor sunt Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, Japonia şi Singapore.
Tensiunile între Riad şi Ottawa au izbucnit după ce ambasada canadiană s-a declarat, pe Twitter, ‘preocupată grav’ de noul val de arestări de militanţi pentru drepturile omului în regatul saudit. Printre militanţii arestaţi se numără sora unui blogger, Raef Badaoui, el însuşi aflat în detenţie din 2012. Soţia lui Badaoui s-a instalat în Québec din 2013 împreună cu cei trei copii ai lor. Arabia Saudită şi-a rechemat ambasadorul de la Ottawa ‘pentru consultări’, subliniind că ‘nu va accepta din partea niciunei ţări o ingerinţă în afacerile interne sau diktate’.
La rândul său, guvernul canadian s-a declarat ‘serios îngrijorat’ de expulzarea ambasadorului său, menţionând că va încerca ‘să afle mai multe’.

Articole din aceeasi categorie