Survol cu avioane la Cluj-Napoca de Ziua Armatei Române

Cu prilejul Zilei Armatei României, care se sãrbãtoreşte în fiecare an la data de 25 octombrie, Divizia 4 Infanterie „Gemina’’ desfãşoarã în mai multe localitãţi din zona sa de responsabilitate o serie de activitãţi dedicate acestui eveniment.
Astfel, în cursul zilei de vineri, începând cu ora ora 9, va avea loc la monumentul „Glorie Ostaşului Român” din Piaţa „Avram Iancu’’ un ceremonial militar. Manifestarea va cuprinde slujba religioasă, depuneri de coroane şi jerbe de flori. La final, participanţii vor putea urmări defilarea detaşamentului de onoare constituit din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Batalionului 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „Vasile Danacu”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj „Ștefan Cicio-Pop”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” al județului Cluj și Muzicii Militare din cadrul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Festivitatea se va încheia cu survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”.
Divizia 4 Infanterie Gemina va organiza manifestări dedicate Zilei Armatei Române şi în judeţul Satu Mare.
La Carei, vineri, de la ora 14,00, în Parcul Karoly vor avea loc exerciţii demonstrative, prezentare de tehnică militară şi atelier de tehnici de supravieţuire, iar de la ora 16,30, la Ansamblul monumental „Glorie Ostaşului Român” va fi organizată o ceremonie de depuneri de coroane şi jerbe de flori şi ceremonie de acordare de distincţii Drapelelor de Luptă ale unor unităţi militare, simultan cu survolarea zonei de către aeronave ale Forţelor Aeriene Române şi cu sosirea „Ştafetei Veteranilor”, care a plecat din Capitală pe 17 octombrie.
La Satu Mare, de la ora 15,00 va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român.
Tot în contextul zilei de 25 octombrie, Divizia 4 Infanterie Gemina a organiza activitatea intitulată „Ziua Armatei României în școli”, care s-a desfăşurat la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”. Astfel, militarii regimentului 317 Vânători de Munte din Someşeni şi reprezentanţi ai Biroului Recrutare Informare le-au prezentat elevilor acestei instituții de învățământ importanţa Zilei Armatei României, misiunile desfăşurate de militari pe teritoriul național şi în teatrele de operaţii, precum şi informaţii pentru cei interesaţi de o carieră militară. De asemenea, elevii au putut vedea o expoziţie statică cu echipamente şi armament din dotarea unităţii de elită din Someşeni. La 25 octombrie, în urmã cu 75 de ani, dupã lupte grele purtate în cadrul unor operaţii de amploare ce au implicat cooperarea cu unitãţi şi mari unitãţi sovietice, trupele române eliberau oraşul Carei, strãlucitoarea izbândã fiind marcatã, în acea istoricã zi, prin arborarea drapelului tricolor, deasupra primãriei oraşului, de cãtre ostaşii Regimentelor 34 şi 40 Infanterie din Divizia „Mãrãşeşti’’.C.P.

Articole din aceeasi categorie