Supravieţuitori ai Holocaustului revin la Huedin

Ziua Holocaustului 3La Huedin vor fi comemorate, joi, victimele Holocaustului în cadrul celei de a doua ediţii a Zilei Comunităţii Evreieşti din Huedin.

Manifestarea este organizată de Fundaţia „Anima Templi” şi se doreşte a fi o recunoaştere a adevărului istoric privind deportările care au avut loc în oraşul Huedin. În cadrul evenimentului va fi inaugurat, la ora 10,30, în Cimitirul evreiesc al oraşului, un monument dedicat memoriei evreilor din Huedin care au fost deportaţi după 1940 de autorităţile horthyste în lagărele de exterminare de la Auschwitz-Birkenau din Polonia. Totodată, începînd cu ora 12, la Casa de Cultură va avea loc o întîlnire cu membri ai comunităţii evreieşti din Huedin care au supravieţuit Holocaustului şi cu urmaşi ai acestora, veniţi din SUA, Anglia, Franţa şi Israel. La eveniment vor mai lua parte şi un rabin şi un reprezentant al Shem Olam – Institutul pentru Educaţie, Documentare şi Cercetare „Credinţa & Holocaustul” din Israel. În contextul Zilei Comunităţii Evreieşti, va fi vernisată expoziţia „Albume de vie?i inexistente”, ce cuprinde fotografii ale familiilor de evrei din Huedin deportate şi va fi lansată cartea „Holocaustul evreilor din Transilvania de Nord – 70 de ani”, apărută sub egida Academiei Române.

După 1940, Nord-Vestul Ardealului a sîngerat dureros. Dictatul de la Viena, semnat la 30 august 1940, a creat cadrul pentru ca autorităţile horthyste să comită atrocităţi inimaginabile pe teritoriul care a ajuns sub controlul lor. Sute de mii de persoane au fost exterminate pentru simplul fapt că erau de origine evreiască. Rănile de atunci continuă să sîngereze şi acum, în timp ce unele cercuri naţionalist – şovine maghiare fac eforturi disperate pentru a-i reabilita pe cei pe care au pus la cale ori au săvîrşit atrocităţile de atunci.

Furia horthystă a lovit din plin evreii din judeţul Cluj. Comunitatea de evrei din Huedin nu a fost ocolită de politica de exterminare a statului ungar. „În urmă cu 71 de ani, străzile Huedinului au fost ocupate de jandarmii şi poliţiştii maghiari care i-au forţat pe evrei să-şi părăsească casele şi oraşul. Au fost obligaţi să-şi ia doar strictul necesar. În jur de 1.200 de evrei au fost duşi în ghetoul din Cluj, închişi în condiţii umilitoare, iar apoi îmbarcaţi în trenuri şi transportaţi în lagărul de concentrare şi exterminare de la Auschwitz-Birchenau. Majoritatea dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă, iar cei care au revenit au plecat în Israel şi sînt deja bătrîni sau au murit. Azi, în Huedin, nu mai sînt evrei înregistraţi. Mai sînt doar două cimitire care ne aduc aminte de cei care au plecat dintre noi şi pe care nu trebuie să-i uitam. Ei au făcut parte din istoria acestui orăşel’ a declarat preşedintele Asociaţiei „Anima Templi” din Huedin, Marius Farkas.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie