Suport psihologic pentru personalul medical, oferit de UMF Cluj

Pentru depășirea situației generate de pandemia COVID-19, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sprijină personalul medical și prin specialiștii săi din cadrul Centrului de Consiliere Psihologică.

Echipa este formată din cadre didactice ale universității, profesioniști în domeniul sănătății mintale, care lucrează în cadrul Centrului de Consiliere Psihologică ori colaborează pe bază de voluntariat, și este disponibilă de luni până duminică, în intervalul orar 8:00-20:00.

Conform celor anunțate luni de UMF Cluj, personalul din sănătate care dorește suport ori consiliere psihologică poate lua legătura cu specialiștii universității la adresa de e-mail suportpsihologic@umfcluj.ro. Beneficiarii vor fi contactați pentru programarea ședințelor de consiliere în termen de maximum 12 ore. Pentru situații urgente, membrii echipei pot fi contactați și telefonic. Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul universității www.umfcluj.ro. Pentru situațiile urgente survenite în intervalul orar 20:00 – 7:00 se poate apela gratuit linia Tel Verde 0800.801.200.

„Prin vocație, personalul medical își asumă, înainte de orice, binele semenilor. Comunitatea academică medicală clujeană are grijă de profesioniștii săi. În astfel de momente, mai mult decât oricând, putem să fim uniți și să sprijinim sistemul medical în eforturile depuse pentru salvarea de vieți” – declară rectorul UMF Cluj, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, adăugând: ”Împreună, să trecem cu bine prin această încercare”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie