Şulea închide circulaţia pe varianta Floreşti – Grigorescu pentru reparaţii


Primarul Floreştiului, Horia Şulea, anunţă închiderea circulaţiei pe centura de nord care leagă Floreştiul cu municipiul, prin cartierul Grigorescu. „Am ales vara, perioada concediilor şi a vacanţei şcolare, pentru reabilitarea unor segmente de drumuri publice. Începând de astazi şi pânî marţi, 14 august (funcţie şi de condiţiile meteo), pe drumul de Nord spre Grigorescu, circulaţia va fi închisă, urmând a se realiza lucrări de întreţinere, asfaltare şi, mai ales lărgire (pe sectoarele de drum unde acest lucru e posibil)”, arată Şulea, pe pagina sa de socializare, precizând că deja se lucrează la refacerea podeţelor.
Potrivit primarului Şulea pe drumurile comunale componente ale drumului de ocolire Sud – respectiv străzile Răzoare, Valea Gârboului, Crizantemelor -, lucrările de reabilitare sunt în toi şi ele vor continua. „Dacă executantul drumului de legatură nu poate, sau nu vrea să lucreze, nu e nimic, luăm noi frâiele şi reabilităm.
Da, va fi un strop de disconfort, însă fără un pic de deranj, evident, nu se poate realiza nimic. Important e plusul de confort ce va rezulta după scurta perioadă de şantier”, conchide primarul Floreştiului.
A.S.

Articole din aceeasi categorie