Studenţii Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca – locul I la Concursul internaţional de Design Seismic, din San Francisco

Design-Seismic-2Echipa Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a reuşit, pentru al treilea an consecutiv, să ocupe primul loc în competiţia internaţională de Design Seismic, organizată de  EERI SLC (Students Leadership Council), în perioada 5-8  aprilie, la San Francisco.

Formată din 12 studenţi – Marian Horia, Caraza Andrei-Cosmin, Raţiu Bianca Alexandra, Pop Alexandra Alina, Iordache Ioana Cristina, Cornea Daniel, Popa Catalin Ioan, Monda Marius Rareş, Stroia Bogdan Gabriel, Haba Szidonia, Bartha Miklos şi Vass Gergely -, echipa clujeană s-a confruntat cu echipele a 33 dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, printre care Design-Seismic-3University of California, California State University, University of British Columbia, Stanford University, University of  Michigan, University of Toronto.

„Macheta studenţilor români, denumită RedWood Tower, reprezintă o structură de 29 de etaje, realizată integral din lemn de balsa. Chiar dacă a avut o greutate de doar 606 grame, cu o încărcare suplimentară de peste 11.38 kilograme, a rezistat cu brio celor trei cutremure simulate din cadrul concursului. Seismic Design Competition este recunoscut la nivel mondial drept un concurs riguros, dovadă fiind sistemul de punctare al fiecărei echipe, care include: propunere design, prezentare, poster şi arhitectură, acurateţea predicţiilor, venit anual, cheltuieli anuale în administrarea clădirii, costul seismic anual. Din rezultatul cumulat al acestor criterii se Design-Seismic-1obţine venitul anual, venit care reprezintă de fapt scorul final al echipei. În urma prezentărilor şi testelor efectuate, echipa Universităţii Tehnice din Cluj Napoca a avut un  profit anual de 633.432$, clasîndu-se astfel pe locul 1, urmată de University of California, Berkeley şi Cornell University” – au anunţat, la întoarcerea acasă, reprezentanţii echipei.

“Nu e uşor să fii obligat să fii cel mai bun. Pe parcursul muncii la proiect, am învăţat să ne gestionăm timpul, să lucrăm în trei schimburi, distribuiţi pe mini-echipe de lucru. Suplimentar, am avut şi campaniile pentru strîngeri de fonduri. Excursia în San Francisco a fost excepţională, am vizitat cam tot ce se putea în oraş Design-Seismic-4(…). În cadrul conferinţei, la Wrap Up Party, tuturor echipele li s-au oferit premii simbolice. UTCN-SDC a primit premiul „To good to be true” (…). Miza ne-a stimulat să ne mobilizăm, să dăm tot ce e mai bun din noi, însă un aport major în organizare l-a avut Ovidiu, coordonatorul nostru”, spune, într-un comunicat remis presei, căpitanul echipei, Horia Marian, student în anul IV, Secţia Civil Engineering, în cadrul Facultăţii de Construcţii Cluj-Napoca.

“Performanţele din ultimii trei ani confirmă pregătirea bună a studenţilor în ingineria structurală. (…) În acest an am lansat Centrul de Inginerie Seismică (CIS), care îşi propune promovarea interesului pentru ingineria seismică şi derularea unor acţiuni de conştientizare a societăţii cu privire la pericolul reprezentat de cutremure şi la măsurile de siguranţă. Asociaţia noastră desfăşoară colaborări cu ISU (proiectul «Nu tremur la Cutremur»), Crucea Roşie Română, activitatea CIS urmînd să fie prezentată la New York, în cadrul Earthquake School Awarness” – precizează, la rîndul său, Ovidiu Prodan, SDC Chapter Advisor.

M. T.

Articole din aceeasi categorie