Sporturi

Sportivi clujeni în clasamentele federaţiilor de specialitate (II)
Clasamentele finalului de an 2014 ne aduc mulţumiri, sportivii clujeni regăsindu-se în multe topuri finale. În ediţia de astăzi a cotidianului nostru, interesează patru federaţii, în ordinea lor …

Gimnastică aerobică Andreea Bogati

Andreea Bogati s-a născut la Cluj-Napoca, în 1991. La vîrsta de 3 ani intră pentru prima dată într-o sală de gimnastică, cea a Liceului ‘Şincai’ în cazul de faţă. Părăseşte Clujul pentru Deva, ţintind performanţa. De la gimnastica artistică trece la gimnastica aerobică şi succesele nu au întîrziat să apară, referindu-mă la o sportivă multiplă campionaă naţională, mondială şi europeană. În prezent, Andreea Bogati este sportiva clubului constănţean Farul. Ea împarte locurile 2 – 3 cu Anca Surdu (tot Farul). 2014 i-a adus aurul în proba de trio la Cancun Aerobic World Championships. De amintit este şi aurul din proba de cuplu la Mondialele din 2012.

FRAS An foarte bun pentru piloţii şi navigatorii clujeni

Gala Campionilor 2014, organizată la Sinaia de Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a fost onorată de nu mai puţin de 600 de invitaţi ! Bucuria noastră este cu atît mai mare cu cît printre laureaţii 2014 se numără echipaje şi piloţi/navigatori clujeni, la diferite clase şi grupe de concurs. Laureaţii sînt …

Transsylvania Off Road Cluj : locul 1 echipe off road

Octavian Popanton : locul 3 off road trial standard; locul 1 off road standard

Claudiu Mateaş : locul 3 off road trial standard; locul 1 off road standard

Lucian Neag : locul 1 off road trial open; locul 1 off road open

Pedro Pinto : locul 3 off road trial extrem

Marius Pop : locul 1 off road open; locul 1 off road trial open

Napoca Rally Academy : locul 3 echipe raliu

Simone Tempestini/Dorin Pulpea : loc 3 raliu, cl. 2; loc 1 raliu jr

Marco Tempestini : loc 2 viteză în coastă, grupa A, cl. 4; locul 3 grupa N

Simone Tempestini : loc 3 viteză în coastă, jr

Horaţiu Savu (de la CS Savu Racing) : locul 1 raliu cl. 3 (alături de Alexandru Giuşcă (Sibiu)

Sebastian Itu : locul 2 raliu, cl. 9 (alături de Sebastian Gioarsă); locul 3, 2 roţi motrice (alături de Sebastian Gioarsă)

Raluca Măgdaş : locul 2 raliu cl. 9 (alături de Sebastian Gioarsă); locul 3 raliu, 2 roţi motrice

Adrian Temeş : locul 2 debutanţi, raliu (alături de Radu Necula)

Radu Necula : locul 2 debutanţi, raliu (alături de Adrian Temeş)

Lupte libere Ana Maria Pavăl şi bronzul de la Europene

Este sportiva CSM – ului Cluj şi componentă a lotului naţional de lupte libere. Anul acesta, Ana Maria Pavăl a obţinut singura medalie la Campionatele Europene desfăşurate în Finlanda, Vantaa, bronz în limitele categoriei 53 kg.

Comitetul Naţional Paralimpic Lamont Cluj deţine supremaţia naţională

2014 a fost un an bun şi pentru sportivii Comitetului Naţional Paralimpic, sportivii Centrului Lamont din Cluj – Napoca deţinînd supremaţia în multe disciplie sportive : Makszin Dacian, Petru Ifrosa, Mihai Miron, Dorel Mureşan, Florentina Hrişcu (tenis de masă; antrenor Anca Cherecheş), Abel Ciorap, Ciprian Bărăian, Petre Prundaru (atletism), Otvos Robert, Petru Ifrosa, Alex Diaconu, Mihai Gaiţă (baschet fotoliu rulant), Naomi Ciorap (înot; antrenor Claudiu Radu), Daniel Covaciu (şah), Laura Văleanu (schi alpin), Mihai Gaiţă, Ionuţ Filişan, Flavius Crăciun (tenis de cîmp), Alexandru Bologa, Kovacs Florin, Elisei Ciorap (judo; antrenor Gianina Andreica).

Tot aici trebuie menţionat şi şahistul Teodor Isac de la gruparea sportivă Oameni pentru Oameni din Turda.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie