Sportivii vor fi izolați în cantonamente și, ulterior, la domiciliu

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pe perioada pregătirilor şi a competiţiilor, atunci când acestea se vor putea derula, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonamente.
”Pentru moment, aşa cum spunea şi preşedintele României, bazele nu se vor redeschide pentru sportivii amatori. Pentru cei care vor să facă exerciţii fizice în aer liber o vor putea face, dar nu în grupuri mai mari de trei persoane. Condiţiile pentru sportivii de performanţă care sunt enunţate în acest ordin sunt complexe şi descriu un regim strict de izolare şi cantonament. Pentru că atât pe perioada pregătirii, cât şi pe perioada competiţiilor, când se vor putea relua, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonament. Iar fiecare club sau federaţie care doreşte să înceapă pregătirea trebuie să deţină o bază sportivă proprie cu toate utilităţile”, a afirmat ministrul. Acesta a menţionat că toţi sportivii care vor dori să reia pregătirile după ieşirea din starea de urgenţă vor fi obligaţi ca înainte de a intra în cantonament să stea în izolare totală la domiciliu timp de două săptămâni.

 

 

Articole din aceeasi categorie