Somnul deputaţilor i-a trezit pe senatori

Senatul a respins, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul privind Statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc, care prevedea ca acesta să devină regiune autonomă cu personalitate juridică.
Senatorii au votat telefonic în favoarea raportului de respingere întocmit de Comisia de administraţie – 126 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă” (UDMR).
Propunerea legislativă a trecut iniţial de Camera Deputaţilor, prin adoptare tacită, în forma depusă de iniţiatori – deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan.
Potrivit propunerii legislative, Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc.
Astfel, propunerea legislativă are ca obiect de reglementare ca judeţele Covasna, Harghita şi o parte din judeţul Mureş să constituie o regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român. În proiect sunt redate limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc, pentru care este prevăzută şi o organizare administrativă proprie, cu autorităţi publice şi instituţii proprii la toate nivelurile, conferirea unor competenţe specifice, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ţinutului Secuiesc şi a simbolurilor naţiunii maghiare.

Proiectul mai propune ca autonomia regională să fie exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat, precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de aceasta. În proiect sunt definite ca autorităţi ale Ţinutului Secuiesc: autorităţile regiunii autonome – Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, Preşedintele Ţinutului Secuiesc, autorităţile scaunelor – Consiliul Scaunal, Comisia Scaunală, Preşedintele Scaunului şi autorităţile locale – Consiliul Comunal, Consiliul Orăşenesc, Consiliul Municipal şi Primarul.
Iohannis: PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.
„Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Ciolacu: Iohannis arată cât de jos poţi să ajungi în politică
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, miercuri, că declaraţia şefului statului cu privire la proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc a fost una care „descalifică total” funcţia prezidenţială şi care „arată cât de jos poţi să ajungi în politică”.
„Ieşirea de astăzi a preşedintelui Iohannis arată cât de jos poţi să ajungi în politică. Este o ieşire care descalifică total funcţia prezidenţială. Îi amintesc preşedintelui Iohannis că nu a avut nicio reacţie când ambasadorul României la Budapesta a fost terfelit în urmă cu câteva zile. A tăcut complice. Dacă era un adevărat patriot, l-ar fi apărat pe ambasadorul român! Preşedintele Iohannis ştia că PSD este împotriva proiectului privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Ştia că la ora 14,00 acest proiect va fi respins definitiv de Senat. Aşa cum au mai fost respinse multe alte proiecte similare de-a lungul timpului. Cu toate acestea, a avut această ieşire anti-românească şi anti-democratică”, a scris Ciolacu, pe Facebook.
El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis trebuia să fie mai preocupat „că a trimis români la export pe plantaţiile din Germania”, oameni pe care acesta şi Guvernul „i-a abandonat”.
Critici dure de la Cluj
Reprezentanții PRO România Cluj au atras atenția că proiectul prin care se urmărește declararea autonomiei Ținutului Secuiesc distruge practic lupta unor generații întregi care au plătit cu sânge pentru susținerea idealului de unificare a statului român. „Situația în care suntem acum este extrem de gravă. Ne trezim peste noapte că avem stat în stat. Acest proiect smulge inima României, este un atentat la adresa caracterului unitar și indivizibil al statului român, consfințit în Constituție, iar noi, cei de la PRO România, nu putem accepta acest lucru sub nicio formă!”, a declarat Remus Lăpușan, lider al partidului PRO România Cluj.
Și deputatul PSD, Horia Nasra, a criticat proiectul de lege pentru Autonomia Ţinutului Secuiesc, care, în opinia acestuia, este o aberație neconstituțională, un atentat la adresa suveranității statului român.
„Acest proiect a primit avize negative de la „Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale” și „Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului”, prin urmare, consider că președinții respectivelor comisii trebuiau să urmărească cu atenție și responsabilitate derularea procedurii legislative și să amendeze public, din timp, această aberație neconstituțională
Ajunsă la vot, această aberație neconstituțională ar fi fost respinsă cu o largă majoritate!”, a declarat Horia Nasra.
A.M.C.

Articole din aceeasi categorie