Simona Halep – la Cluj pentru promovarea tenisului, dar şi pentru altceva

Cel mai în vogă sportiv român al momentului s-a aflat marți la Cluj-Napoca, însoţită de legendarii Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, pentru un eveniment de promovare a sportului alb.

Campioana de la Wimbledon a fost întâmpinată la aeroport de primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, care, ca un gentleman, i-a făcut cadou un buchet de flori. În schimb, edilul şef a primit un tricou reprezentând-o pe Simona Halep cu trofeul de la All England Tennis, pe care l-a şi semnat. Cu acest prilej, Emil Boc a anunţat că Simona Halep va primi titlul de cetăţean de onoare al Clujului.

“Întâlneşte-ţi campionii!” este un eveniment de promovare a sportului în rândul românilor şi se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 7 ani, fiind organizat de Federaţia Română de Tenis în parteneriat cu Winners tennis Club Cluj-Napoca. Evenimentul s-a desfăşurat în Parcul Rozelor, iar cei mici, prezenţi în număr mare, au avut şansa de a juca cu cei trei mari sportivi ai României. Halep, Ţiriac şi Năstase au fost solicitaţi pentru fotografii şi autografe. Invitaţii lui Emil Boc la sediul Primăriei, cei trei s-au pozat cu angajaţii instituţiei.

Pentru subsemnatul nu constituie o surpriză faptul că primarul municipiului Cluj-Napoca avea în vedere să-i acorde Simonei Halep titlul de cetăţean de onoare, cunoscând simpatia pe care edilul şef o are faţă de campioana de la Wimbledon. Cu alte cuvinte, era de aşteptat să se întâmple lucrul acesta. Emil Boc a anunţat pe pagina sa de Facebook că sportiva şi-a dat acordul pentru a primi această distincţie, însă nu a dezvăluit şi ziua când va avea loc evenimentul propriu-zis. Acordarea titlului urmează să se facă într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local. „Dincolo de performanţa extraordinară obţinută la tenis, Simona Halep este un model pentru o întreagă generaţie, pentru toţi românii. Prin talent, muncă, eleganţă, modestie şi tenacitate, Simona Halep inspiră oameni atât din România cât şi de pe întreg mapamondul. Îţi mulţumim, Simona Halep, pentru momentele unice de bucurie şi mândrie pe care ni le-ai oferit! Şi, cu siguranţă, vor urmă şi altele! Simona, suntem alături de ţine! Şi la bine, şi la greu!” se arată în postarea primarului Emil Boc. Simona Halep va mai poposi la Cluj-Napoca anul viitor, la o nouă ediţie Sports Festival. Evenimentul va avea loc pe 12 iunie, iar biletele s-au pus deja în vânzare. Anul acesta, Simona a venit la Sports Festival înainte de a se impune la Wimbledon şi a jucat mai multe partide demonstrative alături de Marius Copil, Andrei Pavel, Fabio Fognini, Daniela Hantuchova şi antrenorul australian Darren Cahill. Cu acesta din urmă, Simona va relua colaborarea la începutul anului viitor.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie