Sfîntul Dimitrie Izvorîtorul de Mir, prăznuit sîmbătă

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc sîmbătă pe Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie Izvorîtorul de Mir, ocrotitorul oraşului grecesc Tesalonic.

Pomenit de Biserica Ortodoxă pe 26 octombrie, Sfîntul Dimitrie Izvorîtorul de Mir s-a născut în Tesalonic, din părinţi Sf-Dimitrie-2drept-credincioşi. După moartea tatălui său, guvernator al regiunii, Dimitrie a fost numit de împăratul Maximilian succesor al acestuia, încredinţîndu-i cetatea, cu porunca să o ‘cureţe’ de creştini.

Dimitrie, însă, nu a respectat ordinul şi a început el însuşi să propovăduiască Evanghelia. Ulterior, împăratul a aflat de acest lucru şi a poruncit să fie închis. În ziua de 26 octombrie au intrat în temniţă ostaşi şi, găsindu-l stînd la rugăciune, l-au ucis cu suliţele.

Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie a fost zidită o biserică mică, în care se săvîrşeau minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Unul dintre aceştia, Leontie, a hotărît să-i dedice sfîntului, în semn de mulţumire, o biserică mare şi frumoasă. Dărîmînd vechiul lăcaş, el a găsit moaştele lui Dimitrie întregi şi nestricate, din care a izvorît mir şi a umplut toată cetatea de mireasmă. Leontie a ridicat în acel loc biserica, punînd osemintele sfîntului într-o raclă, pentru a fi cinstite de credincioşi.

În tradiţia populară, sărbătoarea Sfîntului Dimitrie marchează sfîrşitul verii pastorale, fiind numită şi Sîmedru sau Ziua Soroacelor, pentru că în această zi se rezolvau şi se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă, la Sîngiorz (Sfîntul Gheorghe – 23 aprilie) şi se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sărbători, românii aprind focuri în curţi, iar peste flăcări sar copiii pentru a fi sănătoşi sau tinerii – pentru a se căsători.

Articole din aceeasi categorie