Sfârșit de săptămână „fierbinte”, pentru pompierii clujeni

Trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțimi au intervenit, în cursul dimineții de duminică, în jurul orei 5:00, pentru a lichida flăcările care au cuprins acoperișul unei case de locuit, situată pe strada Moș Ion Roată, din municipiul Cluj-Napoca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Cluj, pompierii au găsit acoperișul casei, de cca 100 mp, cuprins în totalitate de flăcări. Flăcările s-au extins și la izolația casei alipite de primul imobil afectat.

Operațiunile de stingere au durat cca două ore. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment

Cu o zi înainte, sâmbătă, în jurul orei 19:00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o baracă de pe strada Codrului, din municipiul Cluj-Napoca.

„Pompierii au găsit construcția cuprinsă în totalitate de flăcări și au reușit să le limiteze, respectiv lichideze imediat după ce au sosit la locul evenimentului. A fost necesară decopertarea acoperișului cabanei și a anexelor care au fost cuprinse, de asemenea, de flăcări, totalizând cca 100 mp” – a anunțat ISU Cluj.

Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment. Din cercetările preliminare rezultă că incendiul a pornit de la coșul de evacuare a fumului, neizolat corespunzător.

M. T.

Articole din aceeasi categorie