Şezătoarea „clăcii de gheme” la Răchiţele, organizată de Şcoala de Arte Cluj! „Claca de gheme”, un obicei specific zonei Răchiţele

Minunat eveniment cultural s-a petrecut sâmbătă, 17 februarie 2018, în Căminul Cultural din localitatea Răchiţele, comuna Mărgău! La reeditarea unei „clăci de gheme”, obicei al locului, a fost prezentă practic întreaga suflare a satului, precum şi oaspeţi sosiţi din satele vecine sau din judeţ. „Pretextul” unei manifestări de asemenea anvergură a fost examenul de evaluare a cunoştinţelor, pe semestrul I, a zecilor de cursante ale cursului ţesut-cusut din cadrul secţiilor Cluj-Napoca, Răchiţele, Mica şi Rugăşeşti-Căşeiu, coordonate de renumitul meşter popular Elvira Gavriş. Aceasta a mărturisit, printre altele, participanţilor: „Anii trecuţi Şcoala Populară de Arte Cluj a organizat la Bedeciu, localitatea mea de baştină, patru ediţii ale şezătorii, apoi alta, în urmă cu doi ani, la Răscruci iar – anul trecut una la Centrul Turistic Căşeiu-Rugăşeşti. Acum organizăm o şezătoare la Răchiţele, prilejuită de „claca de gheme”, specifică zonei”. O abordăm pe Angela Purcel, săteancă în vârstă de 58 de ani, o excelentă cunoscătoare a obiceiurilor locului şi adevărată „antologie ambulantă” de cântece, poezii populare şi strigături. Mărturiseşte aceasta, referindu-se la obiceiul locului, cel al „clăcii de gheme”: „La noi erau clăcile de fân şi tors cânepa şi lâna, dar torsul cânepii la noi se făcea în mod special, adică dându-se fuioarele de cânepă la femeile din sat şi la un interval de o săptămână-două acestea erau invitate să aducă ghemele, după care urma o şezătoare în toată regula, cu masa întinsă, plină de bucate, la care erau aduşi şi muzicanţi. Aşa cum zice cântecul: Cânepa lelii s-o-ntors/ Coborând pe scară-n jos/ Tăt cu dosuri de fărină/ Şi cu bucăţi de slănină./ Cânepioara cea de vară/ O torc mâţele pe-afară/ Cânepioara cea de toamnă/ Şade-n pod ca şi-o cocoană/ Săraca găzdoaia noaste/ Poate screme, poate geme/ Că cânepa toată-i gheme/ Că şi io mult am scremut/ Până gheme o-am făcut/Uiuiuiuiu”…

Cămaşa cu şire, reînviată de cursantele Şcolii de Arte Cluj

După prezentarea grupurilor de cusătorese-ţesătorese, Elvira Gavriş a vorbit despre prelucrarea cânepii, procesul „tehnologic” descris de aceasta fiind următorul: „Până când ajunge fuior, cânepa trece prin mai multe etape, grele şi obositoare. Ajunsă fuior aceasta se toarce şi apoi se ţese la război, urmând în continuare confecţionarea manuală a unor obiecte de îmbrăcăminte – cămăşi, catrinţe – dar şi alte obiecte de uz casnic, precum feţe de masă, cearşafuri. Fetele erau pregătite în această muncă de mamele lor, pentru că după ce se căsătoreau acestea trebuiau să-şi îmbrace soţii şi copiii”. Dacă, în continuare, aceeaşi neobosită localnică, Angela Purcel a descris cu lux de amănunte etapele punerii cânepii într-un război, spre a fi ţesută, o splendidă descriere a cămăşii populare de Mărgău a făcut o cursantă cu totul de excepţie, d-na Lucia Brad – originară din Răchiţele – care vine pentru fiecare curs al d-nei Gavriş, direct de la Bucureşti, acolo unde e stabilită! Aceasta a vorbit audienţei despre renumita cămaşă „cu şire”, reînviată în zonă, graţie cursului d-nei Elvira Gavriş şi a Şcolii de Arte Cluj. Nu cu mult timp în urmă, d-na Brad ne-a făcut următoarea mărturisire: „ Acest model vechi de cămaşă s-a purtat în Mărgău până prin anii ’40, a secolului XX. Bunicile mele au purtat acest tip de camaşă însă, mama mea, nu. Şi nici nu a păstrat vreo cămaşă, aşa încât eu nu văzusem niciuna, până în 2008. Auzeam poveşti despre această camaşă, însă am văzut “live” una abia în 2008, când am avut şi marea fericire să primesc una cadou. Am fost fascinată de ea, de cum am văzut-o. Am sucit-o pe toate părţile, am studiat-o şi mi-am spus că este cea mai frumoasă camaşă populară văzută până atunci. Am luat-o cu mine la Bucureşti şi am păstrat-o cu mare grijă. Atunci am început să cos”. Iar astăzi, D-na Brad, care s-a înscris la cursul Şcolii de Arte Cluj, se mândreşte pentru că a terminat o astfel de cămaşă, împreună cu femeile din sat – chiar de Crăciunul trecut – şi speră să mai finalizeze câteva în perioada următoare. O completează d-na Gavriş: „Sper ca până la sfârşitul anului fiecare cursantă să confecţioneze o astfel de cămaşă. Oricum, lumea începe să aprecieze portul popular şi înţelege că limba şi portul fac parte din identitatea noastră naţională. Tot mai mulţi merg la biserică în port popular, se cunună în port popular şi e important să transmitem acest obicei şi generaţiilor viitoare.”

„Tradiţiile nu se pierd”

În continuare d-na profesoară Mărioara Boc, animatorul cultural – de peste 45 de ani – al zonei, a mărturisit: „Deşi se spune că tradiţiile şi obiceiurile se pierd, iată că nu se întâmplă acest lucru şi avem aici exemplul cel mai fidel, d-na Gavriş, care se ocupă cu insuflarea frumosului, încă din tinereţe, apoi conducerea Şcolii de Arte Cluj, d-nii Vasile Corpodean şi Marius Moldovan, care încearcă să transmită mai departe acele valori cu care noi ne identificăm, ca popor. Iar vorbind de obiceiul clăcii, el e bazat pe voluntariat, trăsătură a sătenilor din Răchiţele cu mult dinainte de a apărea „moda” voluntariatului”. A urmat o scenetă – extrem de veridică – a clăcii de gheme, interpretată cu talent de un grup masiv de săteni, de toate vârstele, după care grupul instrumental din cadrul Tarafului „Vatră de Dor”, al Şcolii de Arte Cluj, a dat semnalul începerii jocului popular – deopotrivă pentru localnici şi oaspeţi. După joc, a fost întinsă o masă împărătească la care s-au aşezat toţi participanţii la eveniment, cu băuturi şi mâncare „de dulce”, special de „Lăsatul Secului”, peste doar două zile urmând Postul Paştelui… Iar chiuiturile şi cântecele de veselie au abundat, din nou, parcă lipsite de oprelişti: „Dragu mi-i bărbatu meu/ Că mă lasă unde vreu/ Dacă mă vede că-s mică/ Nu mă teme de nimică/ Numa-un pic de-aş fi mai mare/ M-ar teme de orişicare./ Ai de mine multe ştiu/ Mă tot mir unde le ţiu/ La poiată sub lăcată/ Şi le slobod câteodată/ La poiată sub rătez/ Şi le slobod când cutez/Uiuiuiuiuiu”…

Sorin GRECU