Servitute medievală: fond de vânătoare instituit pe o proprietate privată

Nu se mai numesc „fonduri de vânătoare”, denumirea le-a fost modificată, prin Lege, în „fonduri cinegetice”. Sunt atribuite contra unor sume fabuloase. În tranzacții, se face, integral, abstracție de proprietatea privată, înscrisă în cartea funciară. Tot prin lege, proprietarul terenului inclus, fără ştirea lui, într-un fond cinegetic, nu se poate opune uciderii vietăților blânde – căprioare, de pildă – care îşi duc traiul pe teritoriul pe care-l deține legal.

Fondul de vânătoare, cinegetic, a fost definit în lege după interesul vânătorilor parlamentari: „unitate de gospodărire cinegetică constituită indiferent de categoria de teren, indiferent de proprietar (…)”. Legea defineşte dreptul de vânătoare ca fiind  „dreptul persoanei fizice sau juridice, proprietară a terenurilor pe care sunt arondate fonduri de vânătoare, de a beneficia, direct sau indirect, de gestiunea fondului cinegetic, dacă este licenţiată”.

*

Legea vânătorii permite celor autorizați să ucidă „fauna de interes cinegetic” să intre nestingheriți pe proprietăți private şi să-şi folosească armele de foc. Proprietarul terenului devenit, fără consimțământul său, fond de vânătoare, nu este avertizat, în prealabil, că se va trage. Glonțul ucigaş poate lovi orice om care nu ştie că se va trage cu arma în preajma lui.

Am descris aici o situatie reală, petrecută recent, în preajma sărbătorilor Pascale, în județul Hunedoara. Puşcaşul, aflat la nici 50 de metri de proprietar, a motivat, ulterior, agentului de poliție, că ar fi vânat o vulpe, deşi vulpea îşi face, în continuare, raidurile de răpitoare. Mistreții, tot mai mulți, fac ravagii în culturile agricole, în timp ce toate căprioarele au dispărut după trecerea unor convoaie vânătoreşti cu maşini înmatriculate în Germania… Pe câmp au rămas sute de tuburi de gloanţe folosite, după exterminarea „cârdului” de ciute…

Articolul din Legea vânătorii referitor la constituirea unui fond cinegetic pe o proprietare privată, fără consimțământul proprietarului terenului, a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, pentru că aduce grave prejudicii dreptului de proprietate. Paradoxal, judecătorii Curții Constituționale au tranşat în favoarea vânătorilor şi au motivat că „prin simpla emitere a autorizaţiei de vânătoare, se înlătură obligaţia de a avea consimţământul proprietarului, instituindu-se, în detrimentul acestuia, un drept de servitute legal asupra terenurilor”.

Curtea nu a avut deloc în vedere situaţia aberantă că asupra unei proprietăţi private, căreia i se impune servitutea de fond cinegetic, adică un statut de fond aservit, se fac, pentru atribuire, tranzacţii de sute de mii de euro. Servitutea nu poate fi desprinsă de fondul principal şi forma un drept de sine-stătător. Pe de altă parte, dacă terenul este în coproprietatea mai multor titulari, servitutea se poate stabili numai cu consimțământul tuturor titularilor, potrivit regulii unanimității.

Și etica vânătorească este doar un text formal în actul normativ menționat. După  ce  a împuşcat, cu sânge rece, în inimă, un pui de căprioară, un vânător autorizat şi-a publicat fotografiile pe Internet. „Ăsta-i talentul”, a scris individul. Reacțiile oamenilor au fost explicite: „Vânătoarea  e  un  sport  barbar, pentru cei cu instincte criminale”.

Este inacceptabilă şi interdicţia din Legea vânătorii privind „înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic„.

Fondul cinegetic din România are o suprafață de 6 milioane de hectare, pe care sunt activi peste 60.000 de vânători. Potrivit legii, vânători din străinătate pot vâna, fără probleme, în România!

Carmen Fărcaşiu