Serviciul Regim Permise şi Înmatriculări se mută în Someșeni

Prefectul Județului Cluj, Mircea Abrudean a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că prioritățile mandatului său privesc sprijinirea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale și a investițiilor private, în special a celor finanțate din fonduri europene. De asemenea, el a arătat că va acționa pentru descentralizarea serviciilor publice comunitare și eficientizarea activității acestora.

Mircea Abrudean a afirmat că va susține cu prioritate proiectele de dezvoltare locală. Printre acestea se numără centura metropolitană (19 avize din totalul de 32 ), electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (14 avize din totalul de 18),  Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (în faza de obținere a Autorizației de Mediu) și drumul de lăgătură dintre localitatea Tureni și Autostrada A3.

Cât privește eficientizarea activității serviciilor publice, Mircea Abrudean a spus că, în cazul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, unde timpii de așteptare sunt mari, se fac demersuri pentru relocarea acestui serviciu în clădirea Vămii din Someșeni. Potrivit prefectului, relocarea ar urma să fie făcută până în luna mai 2020.

Pentru eficientizarea activității Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple se are în vedere deschiderea unui punct de lucru, în 4 martie, în municipiul Câmpia Turzii, precum și în municipiul Dej și orașul Huedin.

O altă prioritate a lui Mircea Abrudean vizează reabilitarea clădirii Instituției Prefectului. În acest sens s-au făcut demersuri la Ministerul Finanțelor pentru alocarea urgentă de sume în vederea punerii în siguranță a clădirii  și finanțare europeană POR.

Mircea Abrudean mai spune că în cele două luni de mandat a primit în audiență 32 de cetățeni și a emis 116 Ordine de prefect, dintre care unul pentru încetarea înainte de termen a mandatului de primar al comunei Cămărașu și trei pentru încetarea înainte de termen a mandatului de consilier local în comunele Florești, Gârbău și Mihai Viteazu.

C.P.

Articole din aceeasi categorie