Servicii stomatologice gratuite pentru clujenii cu venituri reduse

Veste bună pentru clujenii cu venituri mai mici, care nu îşi permit să beneficieze de servicii dentare minimale: municipalitaea va continua şi la anul programul stomatologic gratuit pentru persoane defavorizate, derulat în colaborare cu Facultatea de Medicină Dentară.

Proiectul a avut ecou, de la începerea acestuia (noiembrie 2017) şi până în prezent fiind înregistrate 512 cereri. Din acestea, au fost admise 465, iar 238 de persoane au finalizat un tratament în cadrul programului. “Este un program multianual şi pe lângă celelalte proiecte pe care le avem pentru persoane marginalizate social, avem şi acest program de intervenţie minimală stomatologică. Oamenii au nevoie de aşa ceva şi este mult mai ieftin să previi decât să tratezi. Când se ajunge deja la un implant sau la o extracţie, dincolo de suferinţa provocată mai sunt şi costurile mari. Programul va continua şi la anul, nu stopăm acest tip de programe multianuale. Dar lumea trebuie să înţeleagă că sunt lucrări şi intervenţii minimale, nu de transplant, de exemplu. Valoarea este de 270.000 lei, până acum. Astfel, pe lângă acest program, pe lângă cel privind subvenţionarea chiriilor, cel prin care cumpărăm locunţe şi le dăm celor marginalizaţi social de la Pata Rât, cu cele două milioane de euro alocaţi pentru locuinţe sociale, cu cele 12 apartamente pe care le facem pe strada Ghimişeului, avem un program integrat prin care, pe principiul că nimeni nu trebuie să fie lăsat în urmă, încercăm să contribuim în a da o şansă în viaţă celor care au astfel de probleme”, a declarat viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

De la începerea programului, clujenii cu venituri reduse pot depune cereri la sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală, de pe strada Venus, în vederea obținerii de tratamente stomatologice gratuite.

Beneficiarii programului trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca și să se încadreze în una dintre următoarele categorii sociale: pensionari (limită de vârstă, de invaliditate) ale căror venituri cumulate nu depășesc 1000 lei; persoane cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav și accentuat; șomeri care beneficiază de indemnizație de șomaj de până la 700 lei și șomeri neindemnizați; persoane fără venituri sau cu venituri reduse, aflate în evidențele Direcției de Asistență Socială și Medicală, care beneficiază de venit minim garantat, alocație de susținere a familiei, masă la cantina de ajutor social.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie