Semnături în Faclia

În contextul aniversării a 30 de ani de la apariţia ziarului nostru, în cadrul acestei rubrici vom publica articole semnate de foşti angajaţi sau colaboratori ai redacţiei, în care descriu ce a însemnat pentru ei experienţa de care au avut parte la Adevărul, Adevărul în Libertate, Adevărul de Cluj, Făclia.

Dragi cititori,

A trecut multă vreme de când am avut onoarea să vă informez sau să vă amuz cu articolele şi reportajele mele, la pagina “Social” a ziarului Adevărul de Cluj, actuala Făclia. Poate că mulţi dintre dvs. nu-şi mai amintesc numele meu, după atâţia ani. Eu însă nu v-am uitat, cum nu am uitat nici momentele magice în care vă scriam, momente transformate acum în ecouri ce aparţin unei lumi trecute, la cumpăna dintre milenii.

Aventura mea la Adevărul de Cluj a început în vara anului 1999, când într-o conversaţie cu dl. Radu Vida mi-am exprimat dorinţa de a scrie, de a-mi împărtăşi gândurile cu cititorul. Aveam 23 de ani şi eram studentă în anul patru la Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca. Dl. Vida îmi ceruse să scriu un articol, iar dacă acesta  corespundea aşteptărilor, puteam să încep să lucrez ca şi colaborator al ziarului. Ceea ce s-a şi întâmplat. După terminarea facultăţii, în anul 2000, am fost angajată ca şi reporter, moment de bucurie, dar şi de tristeţe, deoarece luam locul bunei mele prietene, Corina Găman, care plecase în Elveţia. În decembrie 2002 mi-a venit mie rândul de a-mi lua rămas bun, deoarece viaţa îmi oferea alte perspective. Am părăsit plaiurile natale şi am început o noua aventură în ţara lalelelor şi a morilor de vânt, cum obişnuia să spună în glumă dl. Vida.  Acum sunt cetăţean olandez, sunt mama unui băiat de 13 ani, iar după multe studii, lucrez la un liceu ca şi profesoară de limba olandeză.

În perioadele de cumpănă mă întorc cu gândul la locurile natale, la oamenii dragi şi la experienţele care m-au format şi mi-au marcat viaţa. Deseori mă gândesc cu nostalgie la cei trei ani în care am lucrat la Adevărul de Cluj. Ce vremuri frumoase!  Îmi amintesc o lume pură, magică, în care încă se fuma la birou, telefoanele mobile erau cât o cărămidă, iar secretele internetului erau doar parţial descifrate pentru mulţi dintre noi. Însă oamenii erau sufletişti şi deschişi. Îmi amintesc ca am fost primită cu multă căldură de către colegii de la Adevărul de Cluj şi chiar de la început am devenit un fel de membru al familiei. Cu Corina Găman şi Bubu (Vasile Moldovan) am lucrat cel mai mult la începuturile carierei mele de jurnalist, sub îndrumarea răbdătoare a dl-ui Radu Vida. Cam în aceaşi perioadă l-am cunoscut şi pe Cosmin Puriş. Cosmin era mereu “pe baricade”, în căutare de ştiri. Mai apoi am lucrat şi cu alte persoane deosebite: Ana Maria Vaida, Corina Popescu, Adriana Hui, Alexandra Pintea, cu care ne plângeam deseori amarul sau ne sărbătoream bucuriile, nu doar la serviciu, ci şi în timpul liber. Eram o echipă unită şi productivă. Mergeam la Tribunal, la Poliţie, colindam judeţul în căutare de ştiri. Am întâlnit oameni deosebiţi, am auzit poveşti frumoase, însă, din păcate am scris şi despre cazuri melodramatice, despre oameni aflaţi la limita existenţei. Multă vreme mi-a rămas în minte povestea familiei care trăia într-o maşină, în timpul iernii, cu un copil mic. O experienţă de neuitat a fost un interviu cu un ucigaş, atunci de vârsta mea, internat la Spitalul Penitenciar din Dej. A fost momentul în care am înţeles că nesăbuinţa unui moment ne poate schimba radical viaţa… Din fericire am avut parte şi de momente haioase, cum a fost interviul cu studentul care făcuse o operaţie scumpă de prelungire a penisului.

Viaţa de jurnalist a fost pentru mine o experienţă de viaţă deosebită. În România post-comunistă, în care presa locală şi naţională gusta din beneficiile libertăţii de exprimare, m-am simţit un om privilegiat, care se putea folosi de puterea cuvântului pentru a face diferenţa între tăcere şi schimbare. Adevărul de Cluj mi-a oferit posibilitatea de a munci şi de a mă exprima într-un mediu în care adevărul şi obiectivitatea erau valori de necontestat. Acum, după douăzeci de ani, pot spune că mi-e dor de momentele frumoase şi de prietenii dragi pe care i-am cunoscut datorită muncii la redacţie. Lor le doresc toate cele bune, iar Făcliei, ce duce mai departe valorile Adevărului, îi doresc mult succes în continuare şi o mulţime de cititori!

Viorica Gazsi