Șeful Poliției Dej a fost demis

Alin Câmpean, comandantul Poliției Dej a fost demis, miercuri, din funcție și trecut într-o funcție inferioară. Potrivit IPJ Cluj, polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale.

„Urmare a cercetării disciplinare a unui ofițer din cadrul Poliției municipiului Dej, a fost dispusă sancționarea disciplinară a acestuia cu măsura ,,trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, conform art.58, lit.d, din Legea 360/2002 privind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor.

Sancțiunea disciplinară a fost dispusă azi, 13 mai 2020, prin Dispoziția Șefului Inspectoratului”, transmit reprezentanții IPJ Cluj.

Conform acestora, în cadrul cercetării disciplinare efectuate, s-a stabilit că polițistul a încălcat norme ale Codului de etică și deontologie profesională, precum și aspecte ce țin de îndatoririle profesionale ale polițistului, stabilite prin Legea 360/2002 privind Statutul polițistului.

Se pare că unul dintre motivele pentru care șeful Poliției Dej a fost demis este acela că ar fi participat la petreceri organizate de interlopi, în plină pandemie.

Conducerea a fost preluată de șeful adjunct Ioan Câmpan.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie