Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, prins băut la volan

Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, comisarul Dorel Fodorean a refuzat să sufle în aparatul alcooltest, după ce a fost oprit de alţi agenţi în timp ce conducea un autoturism.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj au anunţat că Fodorean va fi cercetat disciplionar pentru că a avut o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de lege ca infracţiune.

„La data de 9 ianuarie, în jurul orei 22,00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au depistat un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privinţa căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriştilor (DN 15-E 60) din Câmpia Turzii. Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă, din motive medicale, a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolemiei în sânge”, a informat, vineri, IPJ Cluj.
„Rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracţiune. Prin urmare, faţă de poliţist vor fi dispuse măsuri de sancţionare contravenţională. De asemenea, verificările pe linie disciplinară continuă”, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj. „Întrucât persoana în cauză are calitatea de poliţist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Articole din aceeasi categorie