Se reiau lucrările de modernizare a Pieţei Unirii

• Municipalitatea speră să termine pietonalizarea Pieţei Unirii până la finalul lunii mai •

De astăzi, latura vestică a Pieţei Unirii se va închide, pentru a lăsa loc lucrărilor de modernizare a obiectivului. Traficul rutier va fi închis definitiv, iar pe actualul casosabil vor fi amplasate terase. Municipaliatea clujeanî precizează că lucrările se vor finaliza la sfârşitul lunii mai 2017 şi vor consta în reamenajarea trotuarului şi carosabilului, în vederea redării acestuia circulaţiei pietonilor.

„De luni încep lucrările în Piaţa Unirii, iar în perioada următoare vor fi demarate licitaţiile pentru terasele ce vor fi amplasate în zona respectivă. Noi ne-am propus ca până la Zilele Clujului, adică până la sfârşitul lunii mai, lucrările să fie finalizate”, informat primarul Emil Boc, la un post de radio.

Modernizarea pieţei a fost începută în demarat în 2006, lucrările din prima etapă fiind finalizate în trei ani şi au cuprins pavarea cu piatră cubică, conservarea sitului arheologic şi realizarea unei fântâni arteziene. După ce timp de mai mulţi proiectul de pietonalizare a Pieţei Unirii a fost abandonat, la sfârşitul lui august 2016, municipalitatea a reînceput lucrările. Astfel, latura sudică, cea cu Librăria Universităţii a fost finalizată pe 4 septembrie. „Latură sudică a pieţei, în lungime de 130 metri liniari, se continuă din B-dul Eroilor cu amenajarea pavajului, iluminatului şi a mobilierului urban. Trotuarul a fost amenajat cu borduri şi plăci din piatră naturală, stâlpi iluminat public pentru continuarea spaţiului venit dinspre Eroilor. Fondul vegetal – au rămas arborii existenţi. Iluminatul ambiental, festiv decorativ, arhitectural şi public a fost modernizat cu surse LED cu componente de comunicaţie wireless şi componente electronice ce permit programarea acestora pentru funcţionarea la nivele diferite de putere pe paliere orare”, arăta municipalitatea, la acea dată.

Lucrările pe latura de est a pieţei, au început la mijlocul lunii septembrie 2016 şi s-au finalizat în octombrie. Latura a fost reconfigurată, astfel încât de la Bulevardul Eroilor până la intersecţia cu strada Iuliu Maniu au rămas trei benzi curente de circulaţie. Carosabilul a fost lărgit, a fost amenajată o pistă de bicilete, trotuare, pavaj cu granit, stâlpi moderni de iluminat, iar standul de taximetre de pe latura vestică, s-a mutat pe cea estică, în zona Academiei de Arte. De asemenea, au fost montate grilaje pentru copaci şi a fost amplasat mobilierul urban, la fel ca pe latura sudică a Pieţei. Tronsonul modernizat, între Bulevardul Eroilor şi strada Iuliu Maniu, are o lungime de aproximativ 216 metri.

De la strada Iuliu Maniu până la intersecţia cu strada Regele Ferdinand există fi patru benzi de stocaj – două benzi înspre strada Memorandumului şi alte două înspre strada Regele Ferdinand. Totodată, s-a realizat o pistă de biciclişti cu dublu sens, de aproximativ 160 de metri, în continuarea celei de pe Bulevardul Eroilor spre strada Memorandumului şi Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Aşa cum arătase edilul în toamnă, lucrările Pieţei Unirii continuă cu latura de vest, care va fi pietonalizată în întregime. Terasele vor fi mutate pe actualul carosabil şi amplasate pe gradene, iar trotuar va fi eliberat. De asemenea, vor începe lucrările la latura care se afla pe artera principala E-V de legatura între Mănăştur şi Mărăşti. Ieşirea din parcarea din Piaţa Unirii nu se va mai face spre latura de vest, ci maşinile vor ieşi direct pe latura nordică, în partea Consulatului Maghiar. Şi vegetaţia va fi „îmbogăţită”. „Va fi o zonă modernă, cu terase, spaţii de agrement, spaţiu verde, piatră de granit, iluminat ultramodern; staţiile de taxi rămân în centru, dar pe cealaltă latură”, e explicat edilul.

Amintim că valoarea lucrărilor de modernizare a Pieţei Unirii se apropiede 8 milioane de lei (7.943.756,83 de lei fără TVA). Administraţia locală precizează că amenajarea Pieţei Unirii face parte dintr-un proiect mai larg şi complex în cadrul amenăjarii zonei pietonale în centrul municipiului Cluj-Napoca, care a fost gândit şi proiectat unitar, dar a fost executat până acum doar parţial, prima fază reprezendând-o modernizarea Bulevardului Eroilor, în timp ce prima etapă a celei de-a doua faze a fost realizarea „insulei” din mijlocul Pieţei Unirii. Proiectul pentru amenajarea zonei pietonale a fost selectat printr-un concurs de soluţii în doua faze, organizat de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul OART, în anul 2006.

Adriana STUPAR

Articole din aceeasi categorie