Se impune finalizarea la timp a Programului Limes

Programul Național Limes va beneficia în acest an de o finanțare de 750.000 de lei, potrivit Legii Bugetului de stat pentru 2019 adoptată săptămâna trecută de Parlament.
Acest program este cel mai ambițios proiect pe care-l are România în privința prezervării patrimoniului și vizează includerea pe lista UNESCO a nu mai puțin de 1500 de kilometri de frontieră a Imperiului Roman ce se află pe teritoriul României.
Ministrul Culturii și Identității Naționale, Daniel Breaz arată într-un document transmis Parlamentului că Programul Limes beneficiază în total de 2.450.000 lei iar până acum au fost alocați 1.700.000 lei. Ministrul Breaz precizează că România va trebui să depună documentația pentru înscrierea granițelor romane de pe teritoriul țării noastre până în 2021. ”Documentația va cuprinde atât limes-ul dacic cât și cel dunărean, ultimul ca o nominalizare trans-națională, împreună cu Croația, Serbia și Bulgaria. Termenele au fost în general respectate astfel încât dosarul să fie elaborat până la sfârșitul anului 2020”, a menționat Breaz. Cât privește situația juridică a terenurilor pe care se află monumente dispuse pe traseul graniţei Dacia din perioada ocupaţiei romane, ministrul Culturii arată că încluderea siturilor pe listele patrimoniului mondial nu este condiționată de regimul de proprietare. Daniel Breaz precizează însă că, în acest moment, cea mai mare parte a siturilor ce fac obiectul Programului Limes sunt cartate topografic, urmând să se colaboreze cu unitățile administrative pe teritoriul cărora se află astfel de elemente în vederea identificării regimului juridic al terenurilor și stabilirea unor criterii care să încurajeze punerea în valoare și protejarea acestor monumente.
Ca parte integrantă a sistemului general defensiv al Imperiului Roman, limesul dacic are o valoare culturală extraordinară. Sectorul de limes al Daciei este cel mai lung din Europa, însumând peste 1000 km, fiind totodată şi cel mai complex. Frontiera Dunării (Ripa Danuvii) are pe teritoriul României cel mai mare interval cronologic de utilizare din întregul Limes roman din Europa, fiind în acelaşi timp şi cel mai lung sector de pe cursul fluviului care traversează teritoriul unui stat – 1,075 km, din care aproximativ 700 km sunt sectoare comune cu Bulgaria şi Serbia.
În judeţul Cluj există porţiuni de Limes care fac parte din obiectivele Programului în localităţile Chiuieşti (Dealul Crucii, Dealul lui Mihai), Căşeiu (castrul roman), Poieni (Dealul Bonciului, Rambusoi, Dosul Marcului, Horhiş, Cetatea), Vânători (Cornul Vlaşinului, Grebăn, Poic), Hodişu (Cornul Sonului), Gilău (castrul roman), Turda (castrul roman), Bologa (castrul roman), Sutor.

C.P.

Articole din aceeasi categorie