Se cere amânarea examenului de evaluare națională. Pro sau contra?

Un psiholog clujean a lansat o petiție online pentru amânarea cu o lună a examenului de evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a. În rândul profesorilor clujeni, opiniile sunt însă împărțite.
Maria Mermezan susține că în cei 20 de ani de activitate, ca experiență, a adunat multe dimensiuni ale modelării umane, inclusiv despre nuanțele subconștientului. Ea arată că elevii de clasa a VIII -a au practic primul lor examen foarte serios și au nevoie de mai multă îndrumare ca să îi facă față.
”Ceea ce știu foarte bine este că, verbalizat sau nu, acest virus a adus foarte multă frica și foarte multă rezistență. Copiii noștri, indiferent ca au 14-15 ani sau 18-19 ani, sunt la începutul drumului lor în viață și, bineînțeles că problematizează mult mai mult decât ne arată.
Aceasta situație națională, urmată de învățarea online a venit ca o mare noutate, iar lipsa contextului cunoscut i-a demotivat pe copii.
Ulterior, a apărut și discriminarea: unii beneficiază de tehnologie și de suportul adulților din familie, alții nu au beneficiat nici de una și nici de cealaltă”, a spus Maria Mermezan. În opinia acesteia, este catastrofal ca după o lună și jumătate de incertitudine, și un învățământ online care a șchiopătat cam pentru toți actorii implicați, să ducem copiii la școală pentru două săptămâni, expunându-i, iar apoi să îi supunem unui examen definitoriu pentru viața lor.
„Câți dintre ei vor avea capacitatea sa facă față? Și cui servește această grabă? Cum se va transforma viața lor? Cât de mare impact poate avea un eșec răsunător la o vârsta atât de frageda? Avem oare dreptul sa le facem asta?
Copiii de clasa a VIII -a au practic primul lor examen foarte serios și chiar au nevoie de mai multă îndrumare ca să îi facă față.
Sunt la început de drum, drumul spre maturitate, nu sunt rodați, oricând pot să se blocheze dacă se forțează și de aceea ar trebui să fie ajutați să se antreneze alături de un professor”, arată Maria Mermezan, mamă și psiholog.
Ce spun dascălii clujeni
Profesorii clujeni sunt reținuți în declarații, dar în același timp atrag atenția asupra unor întrebări la care petiția nu răspunde. „Cu siguranță, dacă este scoasă evaluarea națională din contextul tuturor activităților pe care o școală le are și le desfășoară în această perioadă, ar putea fi o opțiune (n.red-amânarea). Însă ce înseamnă amânarea Evaluării Naționale? Că se prelungește școala până la data respectivă? Că nu e același lucru… Adică o lună copiii vin să facă pregătiri și după aceea să se desfășoară evaluarea? La asta nu răspune petiția. Atunci când solicităm ceva trebuie să știm cum se ajunge la momentul respectiv. Pe de altă parte, nu știm cum se corelează perioada aceasta – o lună – cu evoluția pandemiei. În același timp, eu și colegii mei suntem optimiști și încrezători că copiii noștri se vor descurca la Evaluarea Națională, dat fiind că au acest antrenament al examenelor. Sunt convinsă că multă lume își dă seama că este foarte greu de luat astfel de decizii, însă este obligatortiu ca o decizie legată de evaluare, bacalaureat, titularizare să fie pusă în contextul calendarului de activități pe care școala, inspectoratul le are, astfel încât în perioada de până la 1 septembrie, să se poată derula toate în ordinea lor logică și legală, așa cum e prevăzută în metodologii, pentru ca anul viitor școlar să înceapă la data și în condițiile stabilite până acum”, a declarat pentru Făclia Hilda Iacob, directorul Colegiului de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca.
În schimb, Lucia Cojocaru, președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, se abține să se poziționeze pro sau contra ideii amânării examenului. „Deocamdată mă abțin să mă pronunț pentru amânarea examenului sau nu, nu avem încă suficiente informații, vor urma discuții pe această temă, părerile sunt împărțite în momentul de față”, a declarat și Lucia Cojocaru pentru Făclia.
Avem nevoie de timp
Psihologul mai susține că atunci când copilul lucrează sub presiune, tendința de a greși este mult mai mare, precizând că lipsa unor antrenamente de simulare a examenului ar putea fi destul de incomodă pentru toți copiii. „Ar mai putea fi o piatră de moară, care să le taie opțiunile de împlinire, când ei chiar au capacitatea de a face față unui examen normal.
Trecerea la învățarea online a fost făcută foarte rapid, peste noapte, cu multe carențe, copiii nu au fost pregătiți pentru astfel de metode. Din aceste motive, rog toți profesorii responsabili sa voteze petiția. Cred ca ei simt mai autentic decât oricine ca nu pot ajuta semnificativ în momentele acestea.
Sunt convinsă că se implică cu adevărat în acest proces de învățare online, însă, oricât se străduie, rămâne aproape imposibil să asigure pregătirea reală pentru un examen de maturitate în asemenea condiții.
Și cred că realizăm, noi toți cei care suntem aproape de copii, cât de nerealist este ce ni se cere. Efectiv, timpul este prea scurt pentru a putea asigura atât adaptarea la online, cât și conectarea și pregătirea reală.
Practic, în acest moment, datele de examen au fost fixate ca și când totul ar fi decurs normal. Or știm bine că nu e așa…
Avem nevoie de TIMP. Online, toată lumea face cel mai bun lucru posibil acum atât profesori, cât și copiii și părinții, însă avem nevoie de TIMP! Și consider ca e vital să facem ceva. Altfel, peste 20 de ani, copiii aceștia ne vor trage la răspundere că nu am luat poziție și nu am spus STOP!
Citind cartea “Excepționalii” de Malcolm Gladwell am înțeles că o diferență foarte mare între succes și insucces poate veni din atitudine.
E momentul în care noi toți cei care avem tangență cu educația copiilor, fie ca avem copii, fie că suntem cei care îi învățam trebuie sa îi susținem și să îi învățăm să ia atitudine/sa îndrăznească, cu politețe și bunăcuviință.
Cu alte cuvinte, haideți să cerem împreună dezbatere publică pentru amânarea examenului de capacitate/evaluare nationala clasa a VIII – a.
Propun amânarea examenului cu o lună și găsirea unor variante eligibile și realiste de pregătire”, se arată în petiția lansată de Maria Mermezan.
A.M.C.

Articole din aceeasi categorie