Se caută clădire pentru spitalul pediatric monobloc

Consilierii judeţeni, reuniţi ieri în şedinţă ordinară, au dat undă verde executivului judeţului să înceapă demersurile în vederea achiziţionării unui imobil în care să-şi desfăşoare activitatea Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii.

Practic, aleşii judeţeni au aprobat procedura de achiziţie a imobiliului şi l-au mandatat pe preşedintele Alin Tişe să desemneze membrii Comisiei care să se ocupe de evaluarea ofertelor. Potrivit Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe spune că, la ora actuală, pe raza municipiului Cluj-Napoca ar fi trei clădiri care s-ar preta la ceea ce înseamnă un spital monobloc pentru copii.

Una dintre acestea ar fi clădirea de pe Calea Turzii construită cu scopul de a găzdui aici un spital privat. Proiectul s-a blocat iar proprietarul clădirii, compania ungară Kesz, este dispus să vândă imobilul. Alin Tişe a spus că mai sunt alte două imobile în Cluj-Napoca scoase la vânzare în care şi-ar putea desfăşura activitatea Spitalul de copii. „Comisia special constituită va evalua ofertele şi va veni cu o propunere după care vom trece la achiziţia imobilului”, a spus Tişe. Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că din punct de vedere al resurselor financiare nu sunt probleme, instituţia pe care o conduce dispunând de suma necesară achiziţionării unui astfel de imobil.

Demersul Consiliului Judeţean Cluj de a achiziţiona un imobil pentru Spitalul de Copii vine deoarece spaţiile în care îşi desfăşoară în prezent activitatea unitatea medicală sunt inadecvate. „Spital pavilionar, care îşi desfăşoară activitatea în nou locaţii diferite distribuite în 14 clădiri, aflate pe raza oraşului Cluj-Napoca, cu o distanţă medie de aprox. 4 km între ele. Spitalul are imobile (clădiri şi terenuri) aflate în litigiu, revendicate în baza Legii nr. 10/2001’’, arată Consiliul Judeţean Cluj.

C.P.

Articole din aceeasi categorie