Scriitori clujeni nominalizaţi la Premiul PEN 2018

Ruxandra Cesereanu

Juriul PEN 2019 – alcătuit din Iulian Boldea, Bianca Burța-Cernat, Magda Cârneci, Caius Dobrescu și Alex. Goldiș – a selectat o listă de 14 titluri din cele apărute în anul 2018, între autorii nominalizaţi figurând şi scriitori clujeni.

Ruxandra Cesereanu (Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, poezie, ed. Paralela 45), Vasile Gogea (65. Ani și propoieziții, poezie, ed. Școala Ardeleană) şi Florina Ilis (Cartea Numerilor, roman, ed. Polirom) sunt clujenii nominalizaţi la premiile PEN, cărora li se adaugă Gabriela Adameșteanu (Fontana di Trevi, roman, ed. Polirom), devenită recent membră a Filialei Cluj USR.

Ceilalţi nominalizaţi sunt (în ordine alfabetică): Constantin Abăluță (Mai sincer ca Himalaya. Poeme politice, Casa de Edit. Max Blecher), Romulus Bucur (Odeletă societății de consum, poezie, ed. Tracus Arte), Liliana Corobca

Vasile Gogea

(Capătul drumului, roman, ed. Polirom), Diana Geacăr (Cine locuiește la subsol, proză scurtă, ed. Paralela 45), Nora Iuga (Alături cu drumul, poezie, Casa de pariuri literare), Dan Lungu (Pîlpîiri, roman, ed. Polirom), Cosmin Perța (Cântec de leagăn pentru generația mea, poezie, ed. Paralela 45), Andreea Răsuceanu (O formă de viață necunoscută, roman, ed. Humanitas), Radu Vancu (Transparența, roman, ed. Humanitas), Ion Vianu (Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, ed. Polirom). După cum au comunicat cei de la agentiadecarte.ro, cărora le datorăm aceste informaţii, câștigătorul premiului PEN România 2019 va fi anunțat în 22 noiembrie, în cadrul târgului de carte Gaudeamus de la București.
Premiul PEN România se acordă annual, începând din 2013, unei cărți apărute în anul precedent, care exprimă în paginile sale, indiferent de genul abordat, dar într-o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvântului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului

etc, idei susținute pe plan mondial de organizația PEN Internațional (acronimul de la Poets Essaysts Naovelists / Poeţi eseişti Prozatori).

Florina Ilis

Să mai spunem că Ruxandra Cesereanu este laureată a Premiului PEN România 2017, pentru volumul Fugarii: Evadări din închisori și lagăre în secolul XX (ed. Polirom, 2016).

V. Dădulescu

Articole din aceeasi categorie