Școala Gimnazială ,,Ioan Bob” prin ochii Mariei

Povestea Școlii Gimnaziale „Ioan Bob” a început în anul 1853. Într-un Cluj înconjurat de ziduri, strâns între cursul Someșului Mic și poalele dealurilor și ale pădurilor, a luat ființă o școala românească, la inițiativa Episcopului Ioan Bob, părintele spiritual al acestei școli. El a finanțat construirea monumentului istoric cu hramul „Învierea Domnului” și a lăsat moștenire fonduri financiare pentru școală. Episcopul a fost un om cu deosebite calități, care a instituit valori  promovate și astăzi ȋn școala care îi poartă numele.

De-a lungul anilor, școala și-a păstrat prestigiul și principiile, fiind onorată de performanțele școlare și extrașcolare ale elevilor săi și de profesionalismul cadrelor didactice. În anul 2003, școlii i-a fost acordată „Diploma de onoare”  de către președintele Consiliului Județean Cluj, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființare. În același an, Școala Gimnazială „Ioan Bob” a fost premiată cu ,,Diploma de Excelență”, acordată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului preuniversitar clujean. De asemenea, în anii 2009 și 2012, instituția a fost desemnată „Școală Europeană”, iar anii 2013 și 2014 au fost încununați de un succes semnificativ, școala fiind premiată consecutiv cu „Diploma de Excelență”, acordată de Consiliul Județean Cluj. Un alt premiu ce a ajuns în palmaresul școlii este „Distincția Onoare pentru Cluj 2016”.

Infrastructura educațională

Tot mai mulți părinți sunt atrași de modul de predare, adoptat de către dascălii școlii, care îmbină metodele tradiționale cu cele moderne. Instituția dispune de  spații de învățământ care creează condiții optime studiului. În incinta școlii se află 21 de săli de clasă cu dotări moderne, un laborator de informatică, unul de fizică-chimie, 12 cabinete școlare, un cabinet medical, o sală de sport și o bibliotecă ticsită de cărți ce-și așteaptă cu drag cititorii.

Tehnologia deține astăzi, incontestabil, unul dintre cele mai importante roluri în influențarea vieții contemporane. Existența cotidiană este caracterizată printr-un mod de a fi învăluit de necesitatea eficienței. Educația fiind temelia vieții, inovarea și tehnologizarea a fost primită cu brațele deschise de școala noastră, care a achiziționat aparatură modernă, printre care se numără table  inteligente, proiectoare și calculatoare. Toate acestea facilitează o desfășurare interactivă a orelor, transformându-le  în adevărate călătorii prin lumea care ne înconjoară.

Misiune, viziune, valori

Acum câțiva ani am pășit cu nesiguranță pe porțile unei clădiri care, pe atunci, era ca oricare alta pentru mine.  Impunătoare, dar totodată cu un aer primitor, cald. Glasuri de copii de toate vârstele colorau atmosfera, transformând prima mea zi de școală într-o amintire, în care îmi place să mă refugiez. Școala mea va rămâne întotdeauna prima. Nu numai prin valoarea pe care o conferă întâietatea întemeierii sale, ci și prin calitatea de a fi un spațiu creativ, dinamic și competitiv, în care elevii sunt provocați să-și atingă cel mai înalt nivel de performanță. Acestora li se oferă posibilitatea de a cunoaște și de a prețui valorile naționale și europene, dar și de a-și construi un set de trăsături de caracter pozitive, valori etice și morale, care să-i reprezinte. Însă, cu adevărat deosebite sunt încercările la care școala ne-a supus treptat, emoțiile prin care noi am trecut, sentimentele pe care le-am împărtășit cu colegii mei.

Soarta a ales să împărțim aceleași săli, profesori și teste, iar noi am ales să fim prieteni. Odată cu trecerea anilor, nevoia fiecăruia de a fi cu ceilalți a căpătat noi dimensiuni și astfel, ȋn curând, am devenit un tot. Nu unitar, căci fiecare reliefează tiparul clasei prin calități, însușiri și principii unice. Onestitatea și integritatea sunt valorile principale. Școala ne învață să privim dincolo de aparențe și să conștientizăm faptul că ținem prea mult unul la altul ca să ne permitem să lăsăm banalele dispute să ne îndepărteze.

Rezultate și performanțe școlare

Elevilor Școlii „Ioan Bob” le-a fost transmisă importanța însușirii unor atribute precum generozitatea, altruismul, recunoștința, toleranța și răbdarea. Însă, cel mai important este că toți realizăm faptul că succesul depinde de efortul în echipă. Ne susținem unii pe alții, iar, prin muncă, rezultatele nu ȋntȃrzie să apară. Anual, școala confirmă prin rezultatele foarte bune menținerea la un standard calitativ ridicat. Aceasta se poate mândri cu numeroși elevi calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare. În anul școlar 2018-2019, 19 elevi s-au poziționat în fruntea clasamentului la etapele județene ale olimpiadelor, câștigând astfel un loc la etapa națională, unde au ocupat  poziții fruntașe. De asemenea, copiii care studiază în ciclul primar contribuie la îmbogățirea palmaresului școlii, participând la diferite concursuri și obținând, de asemenea, premii și mențiuni.

Activități școlare și extrașcolare reprezentative

Școala mea prețuiește momentele marcante ale istoriei românești, sărbătorind în moduri unice evenimente relevante. În cadrul săptămânii „Școala Altfel”, s-a derulat o amplă activitate dedicată Centenarului Marii Uniri, prin care s-a urmărit conștientizarea, de către elevi, a rolului reprezentat de Marea Unire în dezvoltarea României moderne. Au fost implicați aproximativ 300 de elevi și cadre didactice, care, pe parcursul întregii săptămâni, și-au reactualizat cunoștințele referitoare la evenimentele, locurile și personalitățile care au contribuit la realizarea Marii Uniri. Cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, copiii au fost încurajați să pătrundă în lumea literaturii, orele fiind desfășurate pe baza temei lecturii, a modului în care aceasta poate schimba lumea. Elevii au făcut astfel cunoștință cu personaje noi, întâmplări inedite, dar, cel mai important, și-au dezvoltat atribute pozitive, au înțeles importanța colaborării, au descoperit noi mentalități. În același timp, elevilor școlii le sunt puse în evidență talentele, prin intermediul revistei, numită „Bob…!O…!Ce-i!?”, în care, sub îndrumarea profesorilor, elevii își publică creațiile proprii, având ocazia, în acest fel, să-și exprime personalitatea și pasiunile. Revista a primit titlul de laureat la Concursul Național al Revistelor Școlare desfășurat la București, în mai, de mulți ani. În plus, școala are diverse inițiative, precum proiectul „Salvezi un pom! Plantezi în pom!” sau „Magic BobBox”. Acțiunile caritabile organizate favorizează dezvoltarea empatiei  elevilor, a generozității acestora, copiii urmând să aibă o viață socială activă, inteligența emoțională fiind o componentă esențială a unei personalități interculturale

De asemenea, profesorii școlii organizează activități extrașcolare, precum tabere, excursii, vizite. Câteva facilități pe care școala le acordă elevilor ei sunt consiliere educativă și de logopedie, profesor de sprijin, cabinet medical. Pregătirea suplimentară pentru prevenirea eșecului școlar și obținerea performanței, participarea elevilor la spectacole de teatru și muzică, organizarea de serbări școlare și de manifestări științifice și artistice cu diferite ocazii, dezbaterile cu invitați din diferite domenii sunt câteva dintre ofertele extracuriculare ale școlii.

O activitate motivațională pentru elevii silitori este excursia olimpicilor. În cursul verii, copiii care au obținut rezultate deosebite la olimpiade sau concursuri sunt recompensați printr-o excursie în străinătate, alături de mentorii lor. Atmosfera este de neuitat, inițial fiind încărcată de emoții, iar mai apoi transformându-se în veselie pură.

Personalități de succes

Numeroase personalități și-au făcut studiile la Școala „Ioan Bob”. Aceștia sunt inspirația elevilor de astăzi, care tind spre atingerea unor obiective înalte în diferite domenii. În urma unui sistem de lucru organizat, performanța îndeplinirii acestor țeluri este tot mai aproape.

Printre absolvenții școlii se numără Ionel Haiduc, un renumit chimist, ales pe 5 aprilie 2006 în funcția de președinte al Academiei Române. A urmat studiile primare la această școală între anii 1945-1948. Lucia Mureșan a fost o actriță de teatru și film. A jucat în producții de teatru televizat și radiofonic și timp de mulți ani a fost una dintre „vocile” Teleenciclopediei. Și lista ar putea continua cu numeroși medici, profesori, ingineri și alți specialiști în diverse domenii, care fac cinste Școlii „Ioan Bob”.

Maria DEJEU, clasa a VII-a A

* Maria este elevă a școlii în clasa a VII-a. Anul trecut școlar a obținut pentru a doua oară un premiu la etapa națională a Olimpiadei de limba și literatura română.

Articole din aceeasi categorie