Școala Gimnazială Așchileu Mare – O școală mică, dar cu realizări mari

Școala reprezintă cadrul organizat și competent, cu responsabilități majore multiple în viața unei comunități, pentru educarea și instruirea tinerei generații. Rolul ei este de a continua într-un cadru organizat și științific procesul de instruire și de educare a copiilor, proces început în familie, și de adaptare a acestora la solicitările societății, de transmitere, tinerei generații, a valorilor culturale și morale necesare comportamentului și integrării lor în societatea contemporană. Aceasta este și menirea școlii noastre, Școala Gimnazială Așchileu Mare, situată în comuna Așchileu, în partea de nord a județului Cluj, la limita acestuia cu județul Sălaj.

Este atestată existența unei școli de piatră încă din anul 1868, situată în dealul Bisericii, ceea ce ne duce la presupunerea că în sat învățământul românesc era mult mai vechi. Începutul activității acestei școli s-a desfășurat în condiții deosebit de grele, deoarece baza materială era precară. În 1968, cu ocazia aniversării a 100 de ani de învățământ românesc în Așchileu Mare, s-a inaugurat și localul nou de școală, care era dotat cu opt săli de clasă.

Infrastructura educațională

Actuala clădire a școlii a fost reabilitată în perioada 2007-2016, cu sprijinul primăriei, care a accesat fonduri europene. Școala este dotată la parter cu 4 săli de clasă, o direcțiune, un laborator de informatică, o sală profesorală, un secretariat, iar la etaj cu alte 5 săli de clasă, o arhivă și o bibliotecă. De asemenea, deține o curte mare cu destinația de spațiu verde, teren de sport și un mic părculeț de joacă. În această clădire funcționează ciclul primar și gimnazial, elevii fiind transportați cu două microbuze școlare din localitățile Așchileu Mic, Cristorel, Dorna și Fodora. În localitățile Așchileu Mic și Cristorel funcționează două grădinițe cu program normal, în clădiri noi sau recent reabilitate.

Primăria comunei Așchileu s-a implicat mult în modernizarea spațiilor de învățământ de pe raza comunei. În Cristorel s-a construit o grădiniță nouă atunci când cea veche a fost retrocedată, iar în Așchileu Mic, clădirea unde funcționează grădinița s-a reabilitat în 2008. În anul acesta școlar, în Așchileu Mare s-a reabilitat un corp nou de clădire, cu destinația de grădiniță. Toate cele patru clădiri dispun de mobilier nou, viu colorat și adaptat vârstei copiilor, iar sălile de grupă și unele săli de clasă sunt dotate cu mijloace moderne de predare.

Școala noastră însumează 158 de elevi: 46 copii sunt în învățământul preșcolar, 58 de elevi în învățământul primar și 54, în învățământul gimnazial. Alături de elevi sunt 17 cadre didactice foarte bine pregătite și devotate, care se implică în toate activitățile școlii și în cele ale comunității locale. Ne mândrim cu personalul didactic pe care îl avem și datorită faptului că 9 dintre ei sunt titulari și 8 cadre didactice au gradul didactic I. Acest lucru spune multe despre o o școală mică din mediul rural.

Performanța obținută de ei și stabilitatea oferă școlii un plus de valoare. Tot ceea ce construim împreună pentru elevi are continuitate și în afara granițelor școlii. Ne cunoaștem copiii, le cunoaștem problemele cu care se confruntă, situația materială și greutățile zilnice și de aceea încercăm să exploatăm tot ce e mai bun de la un copil, încercăm să-l înțelegem și să ne pregătim mult la școală, știind că acasă, de multe ori, studiul individual nu mai are loc.

Absolvenți valoroși, elevi premianți

Elevii noștri provin, în mare parte, din medii defavorizate, din familii monoparentale, familii dezorganizate și dezinteresate de școală. Cu toate acestea avem rezultate și elevi cu care ne mândrim și cărora le urmărim traseul în viață. Un număr considerabil de absolvenți ai școlii noastre și-au continuat studiile la liceele din Cluj-Napoca: Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Economic „Iulian Pop”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Seminarul Teologic Ortodox etc. Majoritatea au fost sau sunt studenți la facultăți de renume din Cluj: Facultatea de Litere, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Facultatea de Geografie, FSEGA, Facultatea de Drept și Facultatea de Teologie Ortodoxă. Alături de ei îi avem și pe meseriașii comunei, elevi care au urmat cursurile școlilor profesionale din Cluj-Napoca și Hida, jud. Sălaj.

Activități extrașcolare

În prezent, în școala noastră, pe lângă activitățile didactice specifice se desfășoară numeroase activități extrașcolare care au ca scop marcarea diferitelor evenimente naționale și comunitare sau religioase: Ziua Națională a României, sfințirea monumentelor închinate eroilor comunității locale, Crăciunul, Ziua Eroilor etc. Prin implicarea deosebită a d-nei prof. Mărar Diana Ramona, coordonatorul educativ al școlii, a educatoarelor, învățătoarelor și diriginților, reușim să ne promovăm școala în rândul comunității locale și să implicăm cât mai mulți părinți în activitățile noastre. Ne ajută și faptul că 15 elevi din școală fac parte din Ansamblul folcloric „Muguri de Așchileu”, finanțat de Primăria comunei. Astfel, la toate manifestările care au loc în comună și nu numai, acești elevi ne reprezintă cu cinste, promovează un comportament model în rândul celorlalți elevi ai școlii și duc mai departe frumoasele obiceiuri tradiționale locale prin dansuri autentice, colinde originale și nu în ultimul rând poartă cu cinste frumosul port popular.

Împreună cu unitățile partenere desfășurăm diferite activități comune: Olimpiada Satelor la Matematică, concursuri sportive, vizite de studiu, activități de voluntariat. Astfel, am participat la comemorarea Holocaustului, la Școala Gimnazială Borșa, la Marea Lecturiadă, organizată de Primăria din Cluj-Napoca, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, la Alba Iulia. Aceste activități îi încurajează pe elevi să dovedească spirit de echipă, pregătire suplimentară, să relaționeze cu elevi de aceeași vârstă și să-și cunoască identitatea națională.

Anual, elevii din clasa a IV-a și din gimnaziu participă la Olimpiada Satelor Clujene, la disciplina matematică, fiind coordonați de d-na prof. Sîmbotin Adela Nicoleta și de învățătoarele clasei a IV-a. Elevii au înregistrat rezultate foarte bune, obținând premiile II și III și calificare la faza județeană.

Elevii și copiii din învățământul primar și preșcolar, coordonați de învățătoare și educatoare, au participat la concursuri de cultură generală: „Formidabilii”, unde au obținut la nivel local premiile I și II, „Lumea poveștilor”, unde la nivel județean un preșcolar a obținut mențiunea I. Un număr mare de preșcolari și elevi au participat la numeroase concursuri artistice, unde au obținut premii și diplome. Dintre ele amintim: concursul județean „Hristos se naște, slăviți-L”, organizat de Școala Gimnazială „Emil Isac” din Cluj-Napoca; „Zestrea tradițiilor clujene”, organizat de Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Cluj; festivalul concurs „Raza Soarelui”, organizat de Școala Gimnazială Ceanu Mare etc.

Rezultate deosebite au obținut elevii din gimnaziu, coordonați de d-na educatoare Rozsnyai Helen, prin participarea la proiectul internațional „Porți verzi”, organizat de o fundație pentru tineret și ecologie din Szeged, Ungaria. Proiectul are două secțiuni: una dedicată datinilor de Crăciun și una dedicată ecologiei. Elevii noștri au participat la prima secțiune, cea a datinilor de Crăciun, unde au avut de prezentat, prin colinde și scenete, obiceiurile și tradițiile specifice zonei. La acest proiect participă 8 țări din Europa: Ungaria, Austria, Slovenia, România, Serbia, Slovacia, Croația și Ucraina și are ca scop sprijinirea financiară a copiilor din Africa să meargă la școală. Ca urmare a participării la acest proiect, elevii noștri au obținut premiul II în 2016, premiul I în 2017, iar anul acesta, un premiu special pentru fidelitate. Pe lângă aceste premii, cei 20 de elevi participanți au câștigat în fiecare an câte o tabără gratuită în Croația.

Din acest parteneriat elevii au învățat cât este de important să ne cunoaștem rădăcinile, să prețuim comunitatea din care facem parte și să ne aplecăm și asupra celor care sunt mai nevoiași decât noi. De asemenea, au învățat ce presupune o acțiune de voluntariat și, în consecință, și-au dezvoltat această latură prin participarea și la alte acțiuni de acest gen. Amintesc aici participarea elevilor la „Ziua voluntarilor mici”, organizat de Tășuleasa Social. Pentru acest eveniment elevii au pictat pietre care vor marca Via Transilvanica, au vizitat Pădurea Pedagogică și au desfășurat acțiuni de ecologizare.

Marii sportivi ai școlii, coordonați de d-l prof. Șerban Corneliu, au obținut diplome și premii la diverse concursuri sportive organizate la nivel local: Campionatul de minifotbal, organizat de Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Panticeu, Cupa „Văii Borșei la fotbal”, organizată de Școala Gimnazială „Alexandru Bohățiel” Vultureni, Cupa „Văii Borșei la atletism”, organizată de Școala Gimnazială Borșa, fiind la a 4-a ediție, concursul „Micii șahiști”, organizat de Școala Profesională Răscruci; la nivel județean: Cupa Inspectoratului Școlar Județean Cluj la atletism.

Școala face diferența

Începând cu anul 2019, în școala noastră se desfășoară activități în cadrul Proiectului POCU „Școala face diferența”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj. Proiectul vizează activități extrașcolare pentru: antepreșcolari – lectură, muzică, teatru; preșcolari – pictură, limba engleză, cunoașterea mediului și implicare socială, dans, nutriție și sport, experimente creative; și școlari – limba engleză, robotică, prelucrare imagini, HTML de bază, siguranță pe internet și rețele de socializare, minimarket, implicare socială și nediscriminare. Toate aceste activități sunt desfășurate de către experți formați în acest sens și care provin din școala noastră, Palatul Copiilor, CJRAE, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și alte instituții școlare din județ. Activitățile urmăresc completarea nevoilor de formare ale elevilor și dezvoltarea abilităților și competențelor necesare integrării sociale. De asemenea, elevii dispun de experți în consiliere școlară și psihologi, care desfășoară activității de grup sau individuale.

Nu au fost uitați nici părinții copiilor. Aceștia participă la workshopuri organizate pe teme de parenting, stil de viață sănătos etc. Un grup de 22 de elevi desfășoară activități de tip „Școala după școală”, unde servesc masa și își fac temele. De asemenea, elevii clasei a VIII-a beneficiază de consultații la limba și literatura română și matematică. Tot în cadrul acestui proiect copiii beneficiază de sprijin financiar, masă caldă, rechizite și îmbrăcăminte, excursii și tabere gratuite.

Activitățile diverse le care participă copiii și părinții le dau posibilitatea să se apropie mai mult de școală, să-și dezvolte competențe și abilități care să le faciliteze drumul spre reușită. Ca dovadă sunt consultațiile desfășurate în anul școlar precedent, care au condus la rezultate bune la Evaluarea Națională și un procent mai mare de promovabilitate în rândul elevilor de clasa a VIII-a. Ca urmare, în anul 2019 școala noastră s-a situat pe locul 5 la Evaluarea Națională în rândul școlilor din mediul rural.

***

Școala noastră este „acasă” pentru mulți dintre elevii săi. Aici găsesc, de multe ori, căldura pe care nu o primesc în familie, o mângâiere, un sfat bun, un dar sau o încurajare. Suntem o mică familie în care cu toții ne cunoaștem, ne sprijinim și ne ajutăm. Credem cu tărie că fiecare copil este o valoare și noi, dascălii, doar trebuie să o descoperim, să o scoatem la suprafață și să o modelăm, pentru ca mai departe copilul să își poată lua zborul spre reușită.

Director,
Prof. Paula Ramona STECOZA

Articole din aceeasi categorie