SCJU Cluj, desemnat operatorul medical al punctului aeromedical al Regiunii de Nord-Vest

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj a fost desemnat operatorul medical al punctului aeromedical al Regiunii de Nord-Vest, situat la Jibou (jud. Sălaj). Inaugurat în 10 septembrie a.c., acesta asigură intervențiile medicale SMURD în Regiunea de Nord-Vest a țării și pe cale aeriană. Primele misiuni în care au fost implicați medici și asistenți din cadrul SCJU Cluj au avut loc în 20 septembrie.

Potrivit declarației dr. Sebastian Trancă, medic primar anestezie și terapie intensivă, amplasarea punctului aeromedical la Jibou permite acoperirea, prin 20 de minute de zbor, a întregii zone de Nord-Vest a țării, avantajul fundamental constând în timpul scurt de intervenție, chiar și în zone greu accesibile. În plus – spune dr. Trancă -, „echipa medicală este bine pregătită pentru asistența pacienților critici, iar elicopterul este dotat cu toate mijloacele necesare stabilizării acestor pacienți. De exemplu, s-a intervenit recent în cazul unui pacient din localitatea Măguri-Răcătău, județul Cluj, acolo unde un echipaj terestru ar fi ajuns într-o oră și jumătate”.

Elicopterul SMURD, desemnat să intervină în acordarea asistenței medicale de urgență, pentru misiuni primare (deplasare la locul accidentului sau intervenție de urgență), secundare (transferul pacientului între două unități spitalicești) și speciale (misiuni de căutare-salvare, transport organe), „întregește familia UPU-SMURD Cluj-Napoca, formată în prezent din autospeciale de tip terapie intensivă mobilă terestre și aeropurtate și echipaje de prim ajutor” – după cum precizează conducerea spitalului. La bordul elicopterului se află, alături de echipajul navigant, echipajul medical format din medici de urgență sau terapie intensivă și asistenți medicali cu o vastă experiență în asistența medicală prespitalicească. În prezent intervențiile medicale se asigură prin colaborarea dintre personalul UPU-SMURD al SCJU Cluj și cel al UPU-SMURD al SCJU Oradea. Operatorul medical – Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – este cel care asigură suportul material, logistic și financiar al asistenței medicale a punctului aeromedical, în colaborare cu autoritățile locale din Jibou și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj.

Potrivit celor anunțatre de conducerea SCJU Cluj, pentru a eficientiza predarea pacientului critic la nivelul municipiul Cluj-Napoca a fost demarat, cu suportul financiar al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și susținerea Instituției Prefectului Județului Cluj, proiectul pentru construirea unui heliport (cu platformă de aterizare și lift extern) pe acoperișul clădirii parking-ului Primăriei. În acest fel, cazurile vor putea fi preluate imediat în proximitatea spitalului, oferind pacienților critici o șansă în plus la viață.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie