Scandal cu reluare la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

„Divergenţele apărute de-a lungul timpului între domnul Ioan Piso şi unii angajaţi ai Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei sînt de ordin intern (legat de relaţiile cu subordonaţii şi de deciziile manageriale) şi nu au nici o legătură cu proiectul Roşia Montană. Sub conducerea domnului profesor, MNIT a participat la cercetările arheologice de la Roşia Montană, contravaloarea acestora fiind, pe perioada 2001 – 2006, de peste 120.000 dolari. În cazul în care directorul general ar fi constatat că aceste cercetări nu se desfăşurau corect, putea retrage MNIT  din acest proiect” – a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, directorul general interimar al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, dr. Viorica Crişan.

Aceasta a organizat o conferinţă de presă pentru a-şi prezenta realizările pe perioada în care a condus muzeul, deranjată fiind de o recentă declaraţie a prof. Piso, conform  căreia, în această perioadă, „s-au petrecut lucruri grave în muzeu, unele ireversibile”.

„Problemele pe care domnia sa le-a avut de-a lungul timpului cu toţi miniştrii Culturii sînt de ordin personal. Nu a fost şi nu este corect să implice instituţia muzeală în acest război care pare să nu se mai sfîrşească”, a declarat Viorica Crişan.

 „Dacă domnia sa, în calitate de director, a considerat la momentul respectiv că modul în care se desfăşoară cercetările arheologice la Roşia Montană nu este corect sau că modul în care îşi fac raportările acei colegi ai noştri pe care dînsul i-a criticat în permanenţă nu este corect, muzeul trebuia retras din aceste cercetări. Nimeni nu ne-a obligat să mergem înainte cu cercetările de la Roşia Montană”, a declarat Viorica Crişan, care a venit la conferinţa de presă împreună cu majoritatea celor care formează Consiliul de administraţie al MNIT.

„Am devenit indezirabil în clipa în care m-am pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană. Adevărata criză a început în anul 2005. Deşi primisem în anii anteriori (2003 şi 2004) calificativul maxim pentru management, în februarie 2005 demiterea mea era decisă. Lipseau însă motivele. Pentru a le găsi, nişte funcţionari din MCC au colaborat excelent cu unii colegi din muzeu, foşti studenţi de-ai mei, cărora le condusesem doctoratele, îi trimisesem în străinătate cu burse, sau lucrasem cot la cot cu ei la săpăturile arheologice. Cînd vorbesc de funcţionarii din MCC, mă gîndesc în primul rînd la Mircea Angelescu, care a sprijinit de la bun început şi cu toate mijloacele compania canadiană. Nu l-a urnit din locul său din MCC nici măcar plagiatul dovedit fără nici un dubiu. În mai 2005, profitîndu-se de faptul că eram plecat în străinătate, a început o campanie de presă furibundă împotriva mea. Îmi era greu să mă apăr, fiindcă delaţiunile erau fie anonime, fie cu adresă precisă, dar atunci se invoca protejarea sursei. Scandalul era uşor de făcut. Mai greu erau de dovedit acuzaţiile. Au venit pe capul meu comisii peste comisii şi, în ciuda relei lor voinţe şi a instrucţiunilor primite, nu au găsit decît fleacuri. În disperare de cauză, am fost invitat să prezint un nou proiect de management, la care nu eram însă obligat prin lege. M-am prezentat totuşi, în semn de bunăvoinţă. Urmarea o cunoaşteţi. Totul a fost perfect regizat, iar eu am fost demis în 19 aprilie 2007. Am cîştigat două procese la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de Contencios Administrativ, şi recursurile la ÎCCJ, iar în 21 iulie 2007 am fost repus în funcţie. În 3 ianuarie 2008 am fost demis pentru a doua oară sub pretextul că mi-ar fi expirat contractul de management în 31 decembrie 2007. Am dovedit că un asemenea contract nici nu a existat, iar după şase ore am fost repus în funcţie. În continuare MCC mi-a cerut cu insistenţă un nou proiect de management, dar am refuzat. Legea nu mă obliga la asta şi învăţasem ceva din experienţa trecută. În 6 octombrie 2008 am fost demis pentru a treia oară. Pentru a nu lungi vorba, în 9 februarie 2010 ÎCCJ mi-a dat din nou cîştig de cauză. Conform sentinţei, Ministerul Culturii este obligat să mă repună în funcţie, să-mi plătească din urmă salariul, indemnizaţia de conducere şi cheltuielile de judecată” – a declarat, o oră mai tîrziu, tot într-o conferinţă de presă, organizată după cea a Vioricăi Crişan, prof. dr. Ioan Piso.

Potrivit declaraţiei acestuia, principalul motiv al „prigonirii” sale a fost „opoziţia tenace şi bine articulată faţă de proiectul de la Roşia Montană”, iar „în fruntea campaniei subterane”, din muzeu, împotriva sa, „s-a aflat tot timpul Viorica Crişan”.

Despre celelalte declaraţii ale prof. Piso şi despre declaraţiile dr. Viorica Crişan, în ziarul nostru de mîine.

M. TRIPON