SAVONAROLA DE CLUJ

După opinia devenită certitudine şi obsesie măreaţă, semnată în gura mare de Aurel Coltor, Revoluţia de la Cluj s-a încheiat în 21 decembrie 1989, după ce el a fost împuşcat, mai precis un glonţ ricoşat („plagă transsfîşiată, după o împuşcătură a feţei posterioară a feţei” – dr. Aurel Kauffman), iar ceea ce s-a întîmplat după acel moment e.n. nu mai ţine de istorie, nu mai are valoare, în schimb au apărut o sumedenie de impostori – cuvînt drag lui Coltor –, care profită de Revoluţia română. Printre aceştia, asupra cărora vehemenţa lui dă pe de-afară, fără nici un argument concret, s-au aflat şi se află şi acum cei 32 de lucrători de la Radio Cluj, redactori şi tehnicieni, care în 22 decembrie au repornit postul de Radio Cluj, emiţînd cu începere de la ora 18, cu un impact major benefic pentru milioane de ardeleni.

poza Revolutie2Coltor nu-i iartă pe lucrătorii de la Radio Cluj, vii sau morţi, repetă imprecaţii, vorbeşte mult şi prostii, fără suport de argumente, ridicînd semne de întrebare fireşti, despre cum se simte dacă nu ar fi cazul, chiar dacă se află la vîrsta senectuţii, de o consiliere.

Argumentele noastre?

„Joi, 21 decembrie 1989, orele 15-24:
Radiofonişti participanţi la acţiunile revoluţionare:
– Marin Vergică (Împuşcat în faţa Librăriei Universităţii, la ora 1535);
– Constantin Mustaţă (Participant la demonstraţie şi la declanşarea măcelului din Piaţa Libertăţii);
– Constantin Dumitrescu (Participant la evenimentele de la Fabrica de Bere);
– Aurel Druţă şi Carmen Cristian (Participanţi la redactarea primului număr al cotidianului «Adevărul»;

Vineri, 22 decembrie 1989:
– Vasile Luca (Participant la constituirea Comitetului Provizoriu al FSN, la Catedrala Ortodoxă, apoi la ocuparea sediului Comitetului Judeţean de Partid şi la deschiderea Studioului de Radio Cluj).

– ora 1200 – Horea Bădescu participă alături de alţi revoluţionari la ocuparea Comitetului Judeţean de Partid şi la formarea Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale;

– ora 1330 – Grupul de revoluţionari declanşează ocuparea postului de Radio Cluj;

– ora 1700 – Comitetul Provizoriu al F.S.N. din judeţul Cluj, prezidat de Dorel Vişan, îl însărcinează pe Horia Bădescu să coordoneze acţiunea de redeschidere a postului de Radio Cluj;

– ora 1730 – Grupul de tehnicieni (Traian Trica, Petru Jucan, Onoriu Atanasiu, Marius Liţiu), anunţă că au fost realizate toate conexiunile tehnice şi Radio Cluj poate emite.
Operatori prezenţi: Mariana Chioreanu, Mariana Radu, Ana Marius, Rodica Tatiana Matiş, Iulia Trenca, Maricia Tescar, Ileana Bain, Rodica Costin;

– ora 18°° – Radio Cluj îşi reia activitatea. Sînt prezenţi pe post: Horia Bădescu, Tiberiu Iancu, Constantin Colhon, Cornel Pop, Cornel Udrea. Reporteri de teren: Silvia Pintea, Melania Duşa-Dregan, Constantin Mustaţă, Vasile Grunea -jr. ş.a.” (Constantin Mustaţă, Reporter în Revoluţia Română, Editura Argonaut, 2006, pp. 7-8)

La aceste argumente adăugăm şi art. 3/3 din Legea 341/2004, care spune foarte clar că sînt consideraţi luptători remarcaţi prin fapte deosebite în perioada 14-25 decembrie 1989 şi cei care „au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au păstrat pînă la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”.
Coltor ignoră nişte adevăruri concrete, nişte realităţi concrete, avînd însă amnezii vizavi de cei de la Radio, pe care îi dezavuează bădărăneşte, pentru că, în 23 decembrie 1989, a dat un interviu pe patul de spital unei reportere – de unde oare? – chiar de la Radio Cluj, acela pe care-l huleşte. Coltor a dat şi o declaraţie manu propria (să i se explice că nu este vorba de viciul juvenil) în acest sens.

Există o întreagă bibliografie despre participarea radiofoniştilor clujeni la actul Revoluţiei, Coltor trebuie să citească aceste cărţi doveditoare, altfel se va întîlni cu oamenii jigniţi, cu siguranţă în sala paşilor pierduţi.
Age, libertate, decemvri… utere! Să-i traducă cineva ipochimenului gigafon, Aurel Coltor, pentru o simplă şi directă răcorire a mofetei la purtător.
Cornel Udrea

Articole din aceeasi categorie