Sărbătoarea Mitropoliei Clujului

Sărbătoarea Mitropoliei Clujului – 25 martie – va fi marcată în acest an printr-o serie de evenimente culturale şi religioase, care vin să confirme calitatea de metropolă ortodoxă pe care o are Clujului atît în Transilvania, cît şi pe harta Ortodoxiei Româneşti – a anunţat purtătorul de cuvînt al Mitropoliei, pr. Bogdan Ivanov.

Potrivit acestuia, la evenimentele organizate la Cluj va participa şi Mitropolitul Panteleimon al Veriei, care va aduce la Cluj, spre închinarea credincioşilor, un fragment din Sfînta Cruce. Delegaţia greacă se va afla în Mitropolia Clujului de vineri, 23 martie, pînă luni, 26 martie, perioadă în care Sfînta Cruce va fi expusă într-un baldachin special amenajat pe platoul din fața Catedralei.

Punctul central al sărbătorii va fi duminică, 25 martie, cînd în Catedrala Mitropolitană, un sobor de 5 arhierei şi peste 20 de preoţi va săvîrşi Sfînta Liturghie, după care va urma o procesiune spre Calea Turzii, pînă la locul în care va fi construit Centrul Misionar „Sfîntul Apostol Andrei”, unde va fi pusă şi piatra de temelie a viitorului complex.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, din 25 martie, este şi ziua care marchează, simbolic, naşterea Mitropoliei Clujului, prin întronizarea ÎPS Bartolomeu, la 25 martie 2006, ca primul ei mitropolit. La 5 ani de la acel moment istoric a fost întronizat cel de-al doilea mitropolit al Clujului, ÎPS Andrei, „fapt care a făcut din sărbătoarea Bunei Vestiri un hram al Mitropoliei Clujului” – a precizat pr. Bogdan Ivanov.

În programul manifestărilor:

Vineri, 23 martie: ora 15.30 – primirea delegaţiei din Grecia pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca; ora 15.45 scurtă slujbă la salonul de protocol al Aeroportului; ora 16.15 întîmpinarea delegaţiei în curtea Centrului Mitropolitan; ora 17.15 plecarea în procesiune cu Lemnul Sfintei Cruci înspre Catedrala Mitropolitană şi aşezarea în locul rînduit de pe platoul din faţa Catedralei; ora 18.00 Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cruci;

Sîmbătă, 24 martie: ora 10.30 vizită şi popas în parohia Ceanu Mic, protopopiatul Turda; ora 11.30 întîmpinarea delegaţiei la Mînăstirea „Mihai Vodă”; ora 17.00 concertul anual al Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”; ora 18.00 Slujba Privegherii în Catedrala Mitropolitană;

Duminică, 25 martie (Buna Vestire):ora 8.45 înveşmîntarea ierarhilor în Reşedinţa Mitropolitană; ora 9.15 plecarea în procesiune înspre Catedrala Mitropolitană; ora 9.30 Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare; ora 12.15 plecarea în procesiune din Catedrală înspre Calea Turzii; ora 12.45 Slujba Punerii Pietrei de Temelie pentru Centrul Misionar „Sfîntul Apostol Andrei”; ora 13.30 întoarcerea în procesiune la Centrul Mitropolitan; ora 17.45 primirea delegaţiei la Mînăstirea Nicula şi vizitarea năstirii;

Luni, 26 martie 2012: ora 10.30 vizitarea Muzeului Arhiepiscopiei de la demisolul Catedralei Mitropolitane; ora 13.45 plecarea delegaţiei înspre Grecia, de pe Aeroportul Internaţional din Cluj – Napoca.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie