Rugby Superliga – 3 “U” Cluj – Dinamo 25 :20 (13:17)

Victoria ECHIPEI !

12 august, 2016, Parcul sportiv ‘Iuliu Haţieganu’, spectatori cca 100 * “U” Cluj : I. Mazăre, Taniela, Banu, Gal, Cătună, Melniciuc, Leimoni Moala, Petucher, Bârlădeanu, Chiper, Kadar, Marin, Dordevic, Toma, Curcă; Gheţa, Boar, Cira, Suciu, Ionuţ, Savu, Butoeru, Dinu, antrenori Horea Hâmpea, Cristian Podea. Dinamo : Simote Liueli, Pascu, Paula Kata, Cavcaliuc, Fili Lomani, Filip, Ivan, C. Neacşu, Adăscăliţei, Manole, Badea, Mitroi, Melinte, Bucurescu, Holoia; Beca, B. Neacşu, Mătuşa, Baraulea, Bratu, Onofrei, C. Neacşu, antrenori Cristian Hâldan, Ştefan Demci * arbitru Ionuţ Bodea (Bucureşti) * asistenţi Robert Diaconescu (Constanţa), Răzvan Vasiliu (Bucureşti) * observator Clement Nemelciuc (Iaşi) * marcatori Cătuna/e, Melniciuc 6lp+tr pentru “U” // Manole/e, Pascu/e, Simote 2tr+lp, Bratu/lp pentru Dinamo * cartonaş galben Mitroi/Dinamo *

Cum am anticipat, “U” Cluj şi Dinamo au oferit o partidă disputată, de luptă pentru fiecarebalon în joc, partidă încrâncenată în multe momente, faze care au generat suspans şi adrenalină, atribute specifice jouclui de rugby bun.

U” Cluj se impune în faţa unei deja eterne rivale Dinamo, printr-un joc mult mai ordonat şi disciplinat, o tactică mult mai bine pusă la punct şi diversă ca acţiuni, o linie de treisferturi bine pusă în evidenţă de centrul Gal Csaba. În plus, “U” a avut în mijlocaşul la deschidere Melniciuc un om în zi de graţie, cele 20 de puncte reuşite dovedind că jucătorul universitar îşi merită din plin un loc în naţionala de seniori a României. Nu în ultimul rând, apărarea a dus greul finalului de partidă, jucat în terenul nostru, apărare la sacrificiu, ce a generat şi multe accidentări în tabăra studenţilor.

Dinamo a mizat mult, mult prea mult pe forţa grămezii. Au îngrămădit jocul, preferând atacuri frontale, un joc previzibil, lipsit de inventivitate, sec, cu pătrunderi, pick and go – uri en gros şi cam atât. Ar mai de menţionat faptul că dinamoviştii au excelat şi în procedee la limita regulamentului, joc nervos, departe de disciplina cerută de antrenorul Ştefan Demci.

Urmează deplasarea la Poli Iaşi, din care “U” Cluj poate şi trebuie să vină cu alte 4 sau chiar 5 puncte. Nu este uşor, dar după cele arătate în faţa team – ului Dinamo, pot afirma că se poate.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie