România pusă la zid

Comisia Europeană a publicat, ieri raportul MCV cu privire la România iar Parlamentul European a adoptat o rezoluţie nelegislativă privind statul de drept în România, cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă „profunda preocupare” a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România.

Daniel Buda: O consecinţă directă a guvernării PSD-ALDE 

Europarlamentarul clujean Daniel Buda susţine că atât rezoluţia cât şi raportul MCV constituie o consecinţă directă a guvernării PSD-ALDE şi nicidecum a României. „Aici nu discutăm de români ci doar de această guvernare iresponsabilă care nu reuşeşte să-şi găsească cadenţa într-un act de guvernare responsabil. Sigur, aceste îngrijorări sunt cu atât mai mari cu cât România va trebuie să asigure din ianuarie 2019 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o preşedinţie care este departe de a-şi atinge obiectivele de a consolida poziţia României în UE’’, a spus Daniel Buda. Europarlamentarul a precizat că atât rezoluţia adoptată de Parlamentul European cu privire la România cât şi raportul MCV îşi vor pune amprenta în mod negativ asupra activităţii României pe parcursul mandatului la şefia Consiliului UE.

„Tocmai din acest motiv există îngrijorări majore în această direcţie, a punctat liberalul clujean. Eurodeputatul a ţinut să menţioneze că PSD este preocupat doar de modificarea legilor justiţiei şi mai puţin de ceea ce înseamnă investiţii în infrastructura rutieră, infrastructura medicală sau alte investiţii. În opinia eurodeputatului, raportul MCV publicat ieri este mult mai grav faţă de celelalte rapoarte publicate anii trecuţi. „De data aceasta avem derapaje foarte serioase în ceea ce priveşte asigurarea independenţei justiţiei’’, a spus Daniel Buda.

Norica Nicolai: Şi românii sunt cetăţeni europeni 

Eurodeputatul român ALDE, Norica Nicolai critică rezoluţia adoptată, marţi, la Strasbourg, de plenul PE, privind situaţia statului de drept în România. Norica Nicolai a afirmat că şi românii sunt cetăţeni europeni şi „niciun cetăţean european nu poate vota în favoarea ipocriziei, a dublului standard şi a hegemoniei pe care unele formule politice încearcă s-o impună unor state din est”. „Ipocrizie (…) pentru că ignoraţi că România este condamnată în 400 de cauze la CEDO pentru nerespectarea drepturilor omului, dar veniţi aici şi tot timpul faceţi rezoluţii în favoarea drepturilor omului. Dublu standard pentru că ne reproşaţi că nu-l lăsăm pe preşedinte să numească procurorii, dar în Polonia reproşaţi că îl lăsăm pe preşedinte să numească procurorii. Hegemonie pentru că vorbiţi despre formule politice care nu au niciun corespondent în realitate”, a adăugat Norica Nicolai.

„Ignoraţi dublul standard în justiţie, ignoraţi justiţia selectivă, ignoraţi influenţa serviciilor de informaţii şi spuneţi că aşa trebuie făcut. Poate aşa a făcut această Uniune Europeană timp de zece ani, tolerând această stare de lucruri în România, care este contrară statului de drept şi nedemocratică”, a mai spus ea.

Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie