Rezidenţiatul poate fi organizat pe 8 decembrie

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, proiectul de modificare a ordonanţei care permite ca examenul de rezidenţiat să se desfăşoare în acest an pe 8 decembrie, stabilind că în 2019 cifra de şcolarizare este aprobată prin hotărâre a Guvernului.  Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului  nr. 18/2009. Astfel, proiectul introduce, printre altele, prevederi în sensul că cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat aferentă anului 2019 să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului. Această cifră va fi egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă. Ministerul Finanţelor Publice asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin  rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate. În forma actuală a legii, cifra de şcolarizare se aprobă anual prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Educaţiei. Cifra de şcolarizare va fi cel puţin egală cu numărul absolvenţilor de medicină generală, farmacie şi medicină dentară. Pentru anul 2019, prin derogare, concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobată prin ordin al ministrului Sănătăţii. Proiectul prevede că spitalele pot să facă de acum înainte pregătirea rezidenţilor, degrevând universităţile de numărul mare de rezidenţi existenţi. Camera Deputaţilor este for decizional.

Articole din aceeasi categorie