Revoltă în comuna Sănduleşti

  1. Sătenii din comuna clujeană Sănduleşti au ajuns la capătul răbdă
    rii din cauza stării jalnice a drumului care trece prin localitatea lor şi, totodată, asigură accesul spre Cheile Turzii, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Cluj. Oamenii spun că atunci când plouă drumul este impracticabil din cauză că toată piatra este spălată.
    Vineri, oamenii au decis să tragă un semnal de alarmă cu privire la starea drumului. Astfel, în jurul orei 11, peste 50 de persoane s-au adunat în faţa primăriei pentru a protesta din cauză că drumul 103G este neasfaltat, iar când plouă trebuie să intervină cu tractoarele pentru a scoate autocarele cu turişti după ce rămân blocate în noroi. Pe parcursul protestului, oamenii au purtat pancarte pe care scria „Împreună pentru DJ 103 G”, „Nu izolaţi Cheile Turzii, nu stopaţi turismul”, „Consiliul Judeţean Cluj – vrem asfaltarea DJ 103G”, „”Consiliul Judeţean Cluj, indiferenţă faţă de dezvoltarea comunei Sănduleşti”.
    „La iniţiativa mai multor cetăţeni din comuna Sănduleşti am organizat un protest în faţa Primăriei, peste 50 de persoane, să fie un semnal de alarmă pentru CJ Cluj că şi locuitorii din Sănduleşti aparţin judeţului Cluj. Suntem într-o zonă strategică, care face legătura cu Cheile Turzii, Cheile Tureniului şi Salina Turda, iar la sfârşit de săptămână trec turişti, iar GPS-ul indică acest drum turistic ca fiind cel mai scurt. Din cauza faptului că nu este asfaltată porţiunea de drum care trece prin comună se crează inconveniente pentru locuitori şi turişti, vara e praf, iar când plouă toată piatra de pe drum este spălată, iar drumul se tranformă într-un pârâu”, a declarat Marius Sin, organizatorul protestului. La rândul său, Laurenţiu Sin susţine că dacă drumul judeţean nu va fi asfaltat, locuitorii comunei sunt decişi să blocheze accesul spre Cheile Turzii. Primarul comunei Sănduleşti, Călin Fărgaciu, spune că situaţia este de-a dreptul dezastruoasă, mai ales când plouă din cauză că piatra de pe drum este spălată de şi se formează noroi, devenind impracticabil.
    „Este dezastru, se formează şanţuri. Am fost nevoiţi chiar să scoatem cu tractoarele autocare cu turişti străini care erau împotmolite. Vara când e cald şi trec maşini se formează praf care intră în casele oamenilor. Este un drum de mare importanţă turistică pentru judeţul Cluj iar oamenii din comună nu mai au răbdare. O soluţie ar fi ca porţiunea de 800 de m din intravilanul comunei să fie atribuiţi comunei iar Consiliul Judeţean Cluj să ne asigure finanţarea ca să putem să îl asfaltăm noi, iar atfel se va asigura confortul necesar locuitorilor şi turiştilor. Este o soluţie tehnică uşoară, care poate debloca situaţia”, a spus Fărgaciu. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj spun că drumul va fi modernizat, însă lucrările de execuţie vor putea fi demarate abia anul viitor. „Deja a fost pusă pe SEAP documentaţia pentru studiul de fezabilitate, iar dacă totul merge bine, anul viitor vom putea demara lucrările de modernizare a acestui tronson de drum”, a declarat Liviu Hîncu, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj.
    Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie