REGIMENTELE CLUJENE ÎN MARELE RĂZBOI

Cazarma Regimentului 51 KuK_inceputul sec XX

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri continuă cu prezentarea celor două regimente de infanterie din Cluj implicate în acţiunile militare ale Imperiului bicefal în perioada Marelui Război.

Evocând evenimentele istorice care au dus la realizarea României Mari şi sărbătorind un veac de la înfăptuirea în totalitate a proiectului naţional al românilor, trebuie reamintite şi imensele sacrificii ale contemporanilor acelor evenimente. Suferinţele îndurate de ei pe câmpurile de luptă, numărul nemaiîntâlnit de mare de pierderi de vieţi omeneşti, au contribuit decisiv la schimbarea atitudinii lor faţă de statul în care trăiau.

Dar ce au făcut ardelenii în timpul Marelui Război? Aproximativ 930.000 de bărbaţi din Transilvania istorică, respectiv din Banat şi Crişana au fost înrolaţi în armata Imperiului bicefal. Practic, nu era familie ardeleană care să nu fi fost afectată de război. Mai mult de jumătate dintre cei luaţi în armată, aproape 500.000 erau români. După război, bravurile lor de arme erau istorisite doar în cercuri restrânse, între vechii camarazi. Puteau ei să se mândrească în public cu faptele lor de arme împotriva României sau ale aliaţilor acesteia? Pentru a evoca povestea ardelenilor în Marele Război ar trebui reconstituită istoria fiecărui regiment şi batalion în parte. Schiţăm aici istoria celor două regimente de infanterie din Cluj: a Regimentului 51 K.u.K. şi a Regimentului 21 de honvezi.

Principala armată a Imperiului Austro-Ungar era aşa numita armată comună. După Compromisul austro-ungar din 1867, au fost întemeiate alte două armate de „apărare a patriei”: una pe teritoriul Ungariei şi Croaţiei, sub autoritatea guvernului de la Budapesta, numită Honvédség şi alta pe restul teritoriului Imperiului, numită Landwehr şi subordonată ministrului de război austriac. Imperiul era organizat în 16 districte militare cu tot atâtea corpuri de armată, din care, pe timp de război, erau organizate 6 armate. Pe teritoriul Transilvaniei istorice era Districtul militar XII, care avea comandamentul în oraşul Sibiu.

Imperiul era împărţit în 112 cercuri de recrutare, dintre care 8 se găseau în Transilvania. Componenţa etnică a fiecărui regiment reflecta situaţia etnică a cercului de recrutare de unde primea recruţii. De exemplu, Regimentul 64 K.u.K. de la Orăştie era format în proporţie de 86% din români, Regimentul 82 K.u.K. de la Odorheiul Secuiesc în proporţie de 88% din maghiari, iar în cazul Regimentului 22 de Honvezi de la Târgu Mureş, proporţia dintre români şi maghiari era aproape egală (49% maghiari şi 46% români).

I. REGIMENTUL DE INFANTERIE NR. 51 K.U.K. „SVETOZAR BOROEVIC”

În 1914, anul izbucnirii Marelui Război, Regimentul de infanterie 51 K.u.K. de la Cluj se putea lăuda cu o istorie de peste două secole. A fost înfiinţat de împăratul Leopold I în anul 1702. Până în decembrie 1918, când a fost desfiinţat, Regimentul a participat la toate războaiele Imperiului Habsburgic, luptând în Franţa, Italia, Sicilia, Corsica, Serbia, Prusia, Moldova, Ţara Românească, Bosnia-Herţegovina. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, efectivele Regimentului au fost recrutate exclusiv de pe teritoriul Transilvaniei istorice. Între anii 1834-1836 a fost construită la Cluj cazarma regimentului, cunoscută în trecut drept Cazarma Sf. Gheorghe şi care în zilele noastre este sediul Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.

În anii premergători izbucnirii Marelui Război, cercul de recrutare al Regimentului de infanterie 51 K.u.K era situat, în linii mari, pe teritoriul de astăzi al judeţelor Cluj şi Sălaj. Statisticile militare au evidenţiat faptul că în 1914, acest regiment era format în proporţie de 62% din români, 34% din maghiari şi 4% din alte naţionalităţi. Potrivit uzanţelor, un batalion din fiecare regiment K.u.K era dislocat în Bosnia, astfel că Batalionul I al Regimentului 51 staţiona la Domanovici, în cadrul Corpului de Armată XVI. Acest batalion, pe parcursul Primului Război Mondial, va avea o istorie aparte.

Prima unitate a Regimentului 51, mai exact rezerva Batalionului I, a părăsit Clujul în data de 2 august 1914, îndreptându-se spre Bosnia. Celelalte batalioane s-au îmbarcat în gara din Cluj, în 12 august.

Pe frontul de răsărit. Regimentul 51 a fost dus în Galiţia, pe frontul rusesc, lângă râul Zlota Lipa (afluent stâng al Nistrului), în zona localităţii Iezupil (azi în Ucraina). A trecut prin botezul focului în 26 august 1914, în aşa numita Primă Bătălie de la Lvov (Lemberg). Trezindu-se în faţa unui inamic mult superior numeric şi mai bine înarmat, trupele austro-ungare au fost înfrânte şi silite să se retragă spre vest, până dincolo de oraşul Lvov. La 3 septembrie au încercat redresarea situaţiei printr-o ofensivă dar au fost copleşite din nou. Drept urmare a înfrângerilor suferite în Prima şi a Doua Bătălie de la Lvov (25 august – 11 septembrie 1914) a fost cedată cea mai mare parte a Galiţiei şi aproape întreaga Bucovină, forţelor ruse. În această prima etapă a războiului, Monarhia a pierdut în jur de 330.000 de oameni, adică o treime a soldaţilor săi de pe acest front.

La sfârşitul lunii septembrie, efectivele Regimentului 51 au fost completate cu noi trupe sosite din zona tradiţională de recrutare. Înglobat în Divizia 20 de honvezi, a participat la noua ofensivă, care avea drept ţel oprirea înaintării armatelor ruse. În cursul lunii octombrie 1914, Regimenul 51 a suferit pierderi foarte grele. În august, la sosirea pe front, efectivele sale numărau 3.000 de militari. În septembrie şi octombrie a primit completări: o dată 1.863 de militari şi altă dată 774 militari. Până la finele lunii octombrie 1914, Regimentul a pierdut 3.400 de oameni, morţi, răniţi, căzuţi în prizonierat, adică peste 60% din efective.

În Polonia. La începutul lunii noiembrie 1914, întreaga Armata a II-a austro-ungară a fost trimisă în Polonia, întrucât armatele ruse au început o ofensivă puternică între Varşovia şi Deblin (Ivangorod). În 25 noiembrie, efectivele regimentului au fost completate cu 439 de recruţi. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii noiembrie mai avea doar 903 militari. În cursul acestor lupte, Monarhia a pierdut peste 800.000 de oameni.

Din decembrie 1914, Corpul de Armată XII a rămas în Polonia, sub comandă germană, în cadrul armatei feldmareşalului Remus von Woyrsch, până în mai 1917, adică mai bine de doi ani de zile. În prima jumătate a anului 1915, efectivele Regimentului 51 au fost completate, astfel că până la finele lunii iulie 1915, număra şase batalioane cu 5.043 de militari. La sfârşitul lunii iunie, la comanda regimentului a venit colonelul Klemm, colonelul Ludwig Langendorf, comandantul de până atunci, fiind numit în fruntea unei brigăzi.

În vara şi toamna anului 1915, Regimentul 51 a luat parte la ofensiva reuşită a armatelor Puterilor Centrale pe frontul din răsărit, unul dintre cele mai importante victorii fiind cucerirea fortăreţei de la Deblin (Ivangorod), în august 1915. Până la sfârşitul lunii octombrie 1915, Regimentul 51 a luat parte la peste 30 de bătălii, suferind pierderi uriaşe. Cum am amintit, în iulie 1915 număra 5.043 militari. Între timp a primit drept completări de efective încă 3.150 de militari. Cu toate acestea, la sfârşitul lunii octombrie 1915 mai avea 2.205 militari. Adică, în trei luni de zile a pierdut încă 6.000 de oameni.

În primăvara anului 1916, profitând de relativa linişte de pe frontul rusesc, Regimentul 51 a reuşit să se redreseze. Şi-a completat efectivele cu forţe proaspete sosite din Transilvania, astfel că în iulie, când au fost reluate luptele, număra 3.506 de soldaţi. În vara anului 1916, În timpul Ofensivei Brusilov, Regimentul 51 a staţionat pe frontul din preajma localităţii Baranowicze, la nord de direcţia celei mai mari ofensive ruseşti din Primul Război Mondial. Până în septembrie, când ofensiva rusă s-a oprit, Regimentul a participat la bătălii de amploare redusă pe sectorul de front care i-a fost atribuit. Liniştea instalată pe frontul rusesc a ţinut până în primăvara anului 1917. Din cauza frământărilor interne, după Ofensiva Kerenski, Rusia nu a mai fost capabilă de ofensive de mare amploare. În consecinţă, comandamentele Puterilor Centrale au decis mutarea anumitor unităţi pe alte fronturi, unde situaţia era mai gravă.

Pe frontul italian. La sfârşitul lunii mai 1917, alături de alte unităţi, şi Regimentul 51 a fost transferat pe frontul italian unde, în 12 mai 1917, a început cea de-a X-lea Bătălie de pe Isonzo (12 mai – 5 iunie 1917). În lunile următoare, Regimentul 51 a participat la a XI-a şi a XII-a Bătălie de pe Isonzo, aceasta din urmă fiind cunoscută drept Bătălia sau Spargerea frontului de la Caporetto (24 octombrie 1917). La o zi după bătălia victorioasă a Puterilor Centrale, din efectivele Regimentului 51 mai erau în viaţă 15 ofiţeri şi 155 de soldaţi. Practic nimicit, regimentul clujean a fost retras de pe linia frontului. A staţionat în localitatea Vidor (provincia Treviso, regiunea Veneto, Italia), de lângă râul Piave, până în vara anului 1918. Efectivele sale au fost din nou completate.

Pe frontul de vest. Intrarea Statelor Unite ale Americii în război a creat o situaţie gravă şi a fost nevoie de trimiterea de cât mai multe trupe ale Puterilor Centrale pe frontul din vest. În acest context, a fost trimis Regimentul 51 K.u.K de la Cluj împreună cu Regimentele 62 K.u.K din Târgu Mureş şi 63 K.u.K din Bistriţa, în Franţa, unde au ocupat un sector al frontului, în dreptul localităţii St. Mihiel. Ajuns pe frontul de vest la mijlocul lunii august 1918, Regimentul 51 avea poziţiile în pădurea dintre localităţile Vaux les Palameix şi Seuzey, la aproximativ 18 km sud de Verdun. Între 12 şi 15 septembrie 1918 a avut loc Bătălia de la St. Mihiel, în care trupele SUA şi franceze au lansat un atac masiv, având drept obiectiv îndreptarea liniei frontului. În această bătălie s-a văzut superioritatea armatelor Antantei. Cronica regimentului a menţionat faptul că într-un interval de 4 ore, americanii au lansat 1.400.000 de obuze asupra poziţiilor regimentelor din Transilvania, continuând apoi atacul cu ajutorul a 1.300 de tancuri (1.000 americane şi 300 franceze). Regimentele transilvănene au reuşit să se retragă în noile poziţii, luptând necontenit şi suferind pierderi foarte mari. După bătălie, în 13 septembrie, Regimentul 51 decimat a fost retras de pe front şi ţinut în rezervă. În noile poziţii, oamenii au trebuit să se obişnuiască cu bombardamentele aeriene.

După septembrie 1918, Regimentul 51 nu a mai trecut prin alte lupte. În data de 2 noiembrie 1918 supravieţuitorii au pornit pe jos spre acasă. Marşul lor spre est a durat o lună; doar în data de 30 noiembrie 1918, în gara localităţii Jagersfeld, din Würtemberg, s-au putut îmbarca într-un tren, cu care au ajuns în gara din Cluj în data de 6 decembrie 1918, unde, la dispoziţia guvernului maghiar, militarii au fost dezarmaţi şi demobilizaţi, iar regimentul desfiinţat.

Am amintit la început că Batalionul I al Regimentului 51 K.u.K. a avut o istorie aparte. La izbucnirea războiului a staţionat la Domanoviæi, în Bosnia. În august 1914 a primit completări atât cu ofiţeri, cât şi cu soldaţi de la Cluj, şi a fost trimis să apere graniţa dintre Bosnia şi Herţegovina. A trecut prin botezul focului în 15 august 1914. A luptat pe diferite sectoare ale frontului cu Serbia până în primăvara anului 1915, când a fost trimis, printre primele unităţi ale Monarhiei, pe frontul italian. A luptat timp de zece luni în preajma localităţii Plave (Slovenia), apoi pe frontul de pe Isonzo. În martie 1918, din rămăşiţele Batalionului I/51 şi din alte batalioane răzleţe, a fost organizat Regimenul de infanterie 128 K.u.K.

Dr. József Lukács, Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai

Bibliografie:

Deseõ Lajos (red.), A kolozsvári cs. és kir. 51. gyalogezred [Regimentul de infanterie 51 cezaro-crăiască din Cluj], în Erdélyi ezredek a Világháborúban [Regimente din Transilvania în Războiul Mondial], Budapest, 1941.

Balla Tibor, A militarista birodalom mítosza. Az osztrák-magyar haderõ az elsõ világháború elõestéjén [Mitul imperiului militarist. Forţele armate austro-ungare în ajunul Primului Război Mondial], în Hadtörténelmi közlemények, 127, nr. 3/2014.

Liviu Maior, Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni şi basarabeni în război 1914-1916. Cluj-Napoca, 2016.

Fotografiile provin din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj-Napoca şi din colecţia autorului.