Reenactment-ul, ca modalitate de a experimenta istoria

Licenţiată a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, secţia Sociologie, şi a Facultăţii de Istorie şi Filosofie, secţia Istorie – Istoria Artei, Universitatea Babeş-Bolyai, cu studii masterale la Central European University, Department of Medieval Studies, Budapesta, bursier GE-NEC, Colegiul Noua Europă, Bucureşti, cu studii doctorale la Central European University, Department of Medieval Studies, dr. Ana-Maria Gruia, în prezent muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, îşi joacă, în timpul liber, rolul de „sclavă” într-o asociaţie de reenactment – „Virtus Antiqua”. Fiindcă, spune cercetătoarea, istoricii se implică în re-crearea practică a istoriei „nu doar pentru a se relaxa, ci şi pentru a înţelege mai bine perioadele de care se ocupă”.

– Într-o lume atît de… serioasă ca aceea a istoricilor, arheologilor, cercetătorilor, în general, cum este văzută activitatea unei asociaţii de reenactment, ca „Virtus Antiqua”, din care faceţi parte, împreună cu arheologul dr. Cristian-Aurel Roman?

– Cred că numai la noi dihotomia dintre cercetare şi reenactment este atît de pregnantă. De fapt, cele două lumi sînt perfect complementare, istoricii implicîndu-se în re-crearea practică a istoriei nu doar pentru a se relaxa, ci şi pentru a înţelege mai bine perioadele de care se ocupă. Într-adevăr, trebuie să fii puţin mai deschis la minte pentru a te afişa costumat în faţa publicului, dar pentru mine este hobby-ul perfect.

– V-aţi ales, în această asociaţie, rolul de sclavă. Nu e puţin cam prea… mult pentru un muzeograf, sociolog, istoric de artă, pictor (ştiu că şi pictaţi în timpul liber)? De ce neapărat sclavă?

– La început eram domina, cu rochii mai elegante şi bijuterii, dar eram doar decorativă şi nu făceam, practic, nimic. Aşa că am preferat să fiu sclavă, am mai multă libertate şi este mult mai amuzant. Îmi place şi costumul, zgarda de sclav arată foarte “rock”. Purtatul umbreluţei de soare nu este întotdeauna o distracţie, dar măcar stau la umbră, la poveşti cu Cristian Roman, pardon, cu stăpînul meu, care este foarte indulgent.  Trebuie să recunosc şi că nu voia nimeni să fie sclav şi nu putem re-crea antichitatea fără a avea şi astfel de personaje în grup. Aştept să apară şi alţi doritori, ar trebui să fim mai mulţi sclavi “domestici” în casa unui proprietar de gladiatori.

– Cum vă privesc colegii din muzeu, prietenii, părinţii, în această postură?

– Pentru colegi cred că sîntem destul de excentrici, puţin boemi, deşi unii cred că ne privesc şi cu puţină invidie şi vin să ne vadă cu plăcere la spectacole. Dintre prieteni am “racolat” deja oameni în asociaţie, însă cu părinţii este mai greu. Ai mei, de exemplu, sînt puţin ruşinaţi şi aşteaptă „să-mi vină mintea la cap”. Mă tem că mai au de aşteptat….

– Este, reenactment-ul, o modalitate de a experimenta istoria?

– Da, este principalul motiv pentru care istoricii apelează la astfel de activităţi, pentru a observa „pe pielea lor” cum se trăia şi cum se foloseau şi se produceau anumite obiecte. Astfel de informaţii practice pot fi foarte utile în înţelegerea artefactelor descoperite pe cale arheologică şi a celor păstrate în muzee.

– Să înţeleg că, în cadrul asociaţiei, produceţi anumite obiecte folosind metode similare celor de acum sute sau mii de ani?

– Arheologia experimentală presupune folosirea uneltelor şi a procedeelor utilizate în anumite perioade istorice. Noi deocamdată aproximăm, folosind ace, ciocane, dălţi contemporane, însă procedeele sînt în principiu aceleaşi. Am apelat şi la meşteri specializaţi sau la artişti în confecţionarea unora dintre obiecte: sticluţe pentru parfumuri (unguentarii), lămpi romane de lut (lucernae), chei de bronz etc.

– Este, reenactment-ul, şi o modalitate prin care cercetătorul, istoricul, se poate apropia mai mult de public şi prin care poate comunica mai uşor cu publicul?

– Da, pentru mine acesta este principalul avantaj. Lucrările ştiinţifice sînt mai mult pentru un cerc restrîns de specialişti, însă prin reenactment ai ocazia să te adresezi şi, într-un mod dinamic şi interactiv, să educi publicul larg. Dacă în urma unui spectacol determini pe cineva să meargă la muzeu, să viziteze un monument sau să citească o carte de istorie, atunci ţi-ai atins scopul.

– Ştiu că dvs., cel puţin, v-aţi dedicat o bună parte a activităţii din cadrul asociaţiei lucrului cu copiii. Concret, ce activităţi pentru copii desfăşoară „Virtus Antiqua”?

– Dintre toate categoriile de public cu care interacţionăm, cu copiii avem cele mai multe şi mai imediate satisfacţii. Li se citeşte încîntarea pe faţă şi asta înseamnă foarte mult. Cea mai intensă perioadă este săptămîna „Şcoala Altfel”, care a fost o idee foarte bună a Ministerului Educaţiei; în ultimii doi ani am organizat pentru elevi de toate vîrstele prezentări de costume şi echipamente, tir cu arcul, campionate de jocuri romane şi mici experimente, precum realizarea de parfumuri antice. Cîteodată ne deplasăm la şcoli pentru astfel de activităţi, iar într-o perioadă am prezentat un spectacol de teatru de umbre pentru preşcolari, încercînd să îi apropiem de istorie şi pe cei mai mici dintre viitorii cetăţeni (în sensul antic, de membri ai cetăţii).

– Ce-i interesează cel mai mult pe copii? Dar pe adulţi?

– Pentru copii avem detalii „picante” despre cum foloseau romanii toaleta publică, cum arată lenjeria de corp acum 2000 de ani, dar unii sînt interesaţi şi de lucruri serioase, băieţii mai mult de arme şi armuri. Oricum, tuturor le place să probeze costume, să vadă cît de grea era armura şi coiful, imaginîndu-şi viaţa unui legionar, de exemplu. Adulţii au întrebări mai practice, însă le face şi lor plăcere să se joace şi să se costumeze.

– În alte oraşe din ţară trupele de reenactment sînt sprijinite şi folosite din plin de autorităţile locale la manifestările prilejuite de marcarea unor momente speciale. Cum stau lucrurile la Cluj?

– În Cluj se întîmplă foarte multe lucruri şi autorităţile par să nu fie interesate de reenactment. Am participat, de exemplu, cu titlu gratuit la prima ediţie a Zilelor Clujului, însă ulterior nu s-au găsit fonduri pentru alte colaborări. Încercăm să obţinem sprijin în alte moduri, prin asigurarea unui sediu, de exemplu, însă reacţiile oficiale nu sînt prea entuziaste. Noi mai încercăm, s-ar putea realiza lucruri impresionante la Cluj şi nu ne-am pierdut (încă) de tot speranţa, mai ales datorită exemplului oferit de alte oraşe, precum Alba-Iulia.

– Un gînd de final?

– Pentru public, spectacolele „Virtus Antiqua” intră la categoria „entertainment”, dar şi pentru noi este o implicare cu multe satisfacţii şi multă distracţie. Recomand tuturor celor care se plictisesc sau care s-au săturat de televizor să încerce bucuriile unei participări la activităţi de reenactment, poate chiar antic, poate chiar alături de noi!

M. TRIPON