Răsar două blocuri înalte pe Calea Dorobanților!

Omul de afaceri Ovidiu Turcu vrea să ridice două blocuri înalte, în locul Daciei Service. Proiectul va fi supus votului consilierilor locali, după ce s-a aflat, o perioadă, în dezbatere publică.

Aleșii locali clujeni vor dezbate, în ședința de joi, un proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare- Calea Dorobanților-Str. Ep. Nicolae Ivan. În prezent, în această zonă se găsesc construcții de tip hală, în care se desfășoară activități de tip service, reprezentanță auto și birouri.

Practic, prin această inițiativă se propune restructurarea incintei industriale și dezvoltarea unui ansamblu mixt, pe un teren de 9042 mp, format din două corpuri de clădire cu regim mare de înălțime: unul cu 7 etaje, pentru birouri, iar al doilea, cu 9 etaje, pentru locuințe și parking. La imobilul de birouri din Calea Dorobanților se va intra de pe această stradă prin realizarea unui acces carosabil, iar la imobilul de locuințe din partea din spate a terenului se va ajunge din strada Episcop Nicolae Ivan.

Conform referatului de aprobare, staționarea autovehiculelor se va realiza în spații dispuse la subsolul, respectiv demisolul clădirilor, iar locurile de parcare pentru biciclete vor putea fi dispuse și la sol.

O veste bună este că suplimentar, se vor asigura 75 de locuri de parcare cu acces public. Prin acest proiect se are în vedere și îmbunătățirea calității spațiului public, prin crearea de noi trasee pietonale și spații verzi pentru clujenii care locuiesc în zonă și nu numai.

Anca M. Colibășanu

Articole din aceeasi categorie