Raportorul CoE Dick Marty denunţă “cultul discreţiei” guvernelor occidentale

Un raport amplu, referitor la felul în care invocarea secretului de stat şi a securităţii naţionale poate duce la abuzuri legate de lupta antiteroristă, destinat Consiliului Europei şi realizat de Dick Marty, face apel la o monitorizare sporită a serviciilor secrete de către autorităţile naţionale şi la sprijinirea celor care dezvăluie nereguli din sistem. CoE a investigat anterior asupra modului în care ţări precum Marea Britanie, Germania, România şi Lituania au ajutat SUA să transfere suspecţi de terorism.

În raportul său, Dick Marty apreciază că un “cult al discreţiei” a ajutat guvernele occidentale să acopere abuzuri. Venind în apărarea celor care dau în vileag diversele nereguli (whistleblowers), Marty a nominalizat cazul soldatului american Bradley Manning, acuzat de destăinuirea unor secrete site-ului WikiLeaks.

Raportul îi laudă atît pe Manning, cît şi WikiLeaks, pentru că au scos la lumină dovezi ale unor transferuri de prizonieri suspectaţi de terorism.

Raportul lui Marty are în vedere activităţile statelor occidentale, fiind bazat pe investigaţii referitoare la legături europene cu controversatul program american de transferare a suspecţilor de terorism. Aparent, CIA a transportat pe calea aerului suspecţi de terorism în jurul lumii pentru a fi interogaţi în anii ce au urmat atentatelor de la 11 septembrie 2001, plasîndu-i în centre de detenţie secrete din Europa.

În raportul său de 48 de pagini – întitulat Abuzul secretului de stat şi al securităţii naţionale – Dick Marty a analizat nivelul de control exercitat de statele europene asupra serviciilor lor de securitate. El a făcut apel la toate statele să apeleze la comisii parlamentare independente pentru a superviza activitatea serviciilor lor secrete, apreciind că acest aspect este de o “importanţă vitală pentru statul de drept şi democraţie”.

Marty a explicat că guvernele occidentale se folosesc de termenul de secret de stat pentru a-şi scăpa basma curată serviciile de informaţii care comit diverse abuzuri în timpul operaţiunilor antiterorism. “Considerăm că acest lucru este pur şi simplu inacceptabil”, a scris el. “Un “permis de a ucide” (sau de a răpi şi tortura) există numai în anumite filme şi în regimurile dictatoriale. În sistemele democratice, parlamentele, în calitate de reprezentaţi ai oamenilor, au dreptul şi datoria de a şti ce face guvernul în numele poporului”.

Articole din aceeasi categorie