Proiect de promovare a învățământului dual, lansat de IȘJ Cluj și Terapia

Un proiect de promovare a învățământului dual în județul Cluj, intitulat „Academia 2 în 1 – Școală și carieră”, a fost lansat miercuri de Inspectoratul Școlar Județean Cluj și producătorul de medicamente Terapia Cluj. Proiectul își propune schimbarea mentalității părinților în privința învățământului profesional și dual și o mai bună informare a acestora, și a elevilor, asupra avantajelor pe care le oferă învățământul dual.

„Noi credem că un astfel de proiect este extrem de important pentru dezvoltarea economiei românești, în special după o perioadă în care învățământul profesional a avut de suferit. Ceea ce ne-a determinat însă în mod special să pornim acest proiect este reticența, în primul rând, a părinților, dar uneori și a școlilor și a administrațiilor locale și, nu în ultimul rând, a elevilor, față de această formă de învățământ” – a declarat, într-o conferință de presă organizată la sediul IȘJ Cluj, inspectorul școlar general Valentin Cuibus. Acesta s-a referit la mentalitatea învechită a părinților privind condițiile de muncă, la teama lor de a nu-și trimite copiii la o muncă grea, dar și la percepția de inferioritate privind învățământul profesional, la lipsa de informare în ce privește beneficiile de care se bucură cei care urmează învățământul dual. „Ne interesează o schimbare a percepției, în primul rând, și ne interesează o creștere a atractivității învățământului dual” – a declarat Cuibus.

„Eu cred că acest proiect ne ajută să facem o Românie mai durabilă. Sunt câteva elemente pe care noi, la Terapia, le-am evaluat pentru acest proiect. În primul rând,  dăm o șansă, în fiecare an, la 28 de copii, de a avea acces la educație de liceu, dar și un job și o carieră în mână. Cei care termină învățământul dual au sută la sută un job asigurat la sfârșitul școlii. Al doilea obiectiv pe care dorim să îl atingem noi, la Terapia, este să dezvoltăm o nouă generație de operatori chimiști, care lucrează pe echipamente extrem, extrem de sofisticate. Al treilea obiectiv, și acesta este un obiectiv de suflet, este să reținem acești tineri în România, să nu mai plece. Între trei și cinci ani salariile pe care noi o să le putem oferi sunt undeva la 800 – 1000 de euro net pe lună, ceea ce înseamnă că nu mai există nici un motiv ca ei să se ducă, pe 2000 de euro, în străinătate, din care 1000 să-i dea doar pe șederea acolo” – a declarat directorul general al Terapia Cluj, Dragoș Damian.

Acesta a precizat că proiectul „Academia 2 în 1 – Școală și carieră” este un proiect care angrenează mai mulți producători industriali care au un deficit de forță de muncă, apreciind că, dacă mai multe inspectorate școlare din țară vor avea angajamentul pe care și l-a asumat IȘJ Cluj, se va putea crea „o nouă generație de industriași, de muncitori în fabrici”, care să facă „puntea” cu cei de dinainte de 1990. În context, Dragoș Damian a amintit că din 1990 încoace s-au oprit 7000 de fabrici, iar circa 3.000.000 de români au rămas pe drumuri, mulți dintre ei fiind nevoiți să plece la muncă în străinătate.

Proiectul „Academia 2 în 1 – Școală și carieră” se adresează elevilor de clasa a VIII-a din județ, părinților elevilor și, nu în ultimul rând, autorităților locale. În cadrul proiectului vor fi organizate întâlniri de lucru cu operatorii economici interesați, cu conducerile unităților de învățământ liceal tehnologic și de învățământ gimnazial, cu primarii din localităților din județ etc, după care vor fi stabiliți operatorii economici care participă efectiv la realizarea proiectului. Campania de informare a beneficiarilor învățământului dual va fi demarată în luna noiembrie.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie