Profesori clujeni, premiaţi la Gala Excelenţei în Educaţie 2016

premiu-excelenta-2O sărbătoare a Educaţiei: asta s-a dorit a fi şi a şi reuşit să fie evenimentul organizat miercuri, pentru profesorii clujeni, de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Cluj: Gala Excelenţei clujene în Educaţie.

După ce, săptămâna trecută, în cadrul galei au fost premiaţi 221 elevi care au obţinut rezultate de excepţie la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale, miercuri după amiază, de Ziua Educaţiei, în sala Auditorium Maximum a UBB, 176 de dascăli – cei mai buni dintre cei buni! – au fost aplaudaţi şi recompensaţi pentru activitatea desfăşurată cu copiii, concretizată (şi) în premiile obţinute de aceştia la competiţiile din ţară şi străinătate. Festivitatea s-a desfăşurat în prezenţa prefectului Gheorghe Vuşcan, a directorului economic al Consiliului Judeţean Cluj, Cristina Şchiop, a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj – Valentin oficialitati-1Cuibus, Mariana Pop şi Torok Zoltan, a reprezentantelor sindicatelor din învăţământul preuniversitar – Lucia Cojocaru, preşedinte SLIPC şi Ancuţa Cordiş, preşedinte SISH, a reprezentantului Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, pr. Grigore Furtună, a numeroşi dascăli, elevi, invitaţi.

„Mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru tot ceea ce au realizat la nivelul judeţului Cluj pentru educarea copiilor. E vorba de aproape 100.000 de copii, care sunt educaţi datorită muncii deosebite pe care fiecare dintre dvs o desfăşuraţi. Vă mulţumesc pentru rezultatele pe care le-aţi obţinut, pentru faptul că, la fel ca şi în anii trecuţi, datorită dvs Clujul a fost în frunte. A fost în valentin-cuibusfrunte la Evaluarea Naţională, a fost în frunte şi la Bacalaureat, şi, la fel, la evaluările profesorilor, a fost în frunte la Definitivat şi a fost în frunte la Titularizare. Aceste performanţe se datorează fiecăruia dintre dvs şi pentru asta meritaţi mulţumirile noastre şi felicitări. Peste 200 de copii au primit premii la concursurile naţionale şi internaţionale, şi dvs sunteţi cei care aţi făcut posibilă această performanţă” – a spus, adresându-se dascălilor prezenţi în sală, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj a ţinut să sublinieze că performanţa, la Cluj, este posibilă şi datorită bunei colaborări cu autorităţile locale şi judeţene, cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, primăriile şi consiliile locale, dar, nu în ultimul rând, şi bunei colaborari cu părinţii, „care au înţeles că educaţia nu se poate face numai de către şcoală, ci împreună cu şcoala, de către familie”

gheorghe-vuscan„Tema Zilei Mondiale a Educaţiei, de astăzi, este «Să-i preţuim pe profesori şi să le îmbunătăţim statutul». Noi, astăzi, suntem aici în semn de respect pentru ceea ce dvs faceţi. Suntem aici ca să vă arătăm respectul de care vă bucuraţi în comunitatea clujeană. Sigur, ne-am dori să se întâmple şi cea de-a doua parte a temei, partea materială, de care au nevoie dascălii noştri. (…) Astăzi e o zi a Excelenţei în învăţământ şi trebuie să spunem că nu sunt întâmplătoare rezultatele de la Bacalaureat, Evaluarea Naţională şi de la competiţiile dascălilor, fiindcă acestea nu sunt dintr-un singur an, ci de ani de zile Clujul este pe primul loc la aceste concursuri. Aceste rezultate ne dovedesc că Clujul este puternic – prin instituţiile sale, prin universităţi, prin şcoli, prin oamenii care slujesc în aceste şcoli. Clujul este puternic prin dvs, dragi profesori! Nu oricine poate fi dascăl, nu oricine poate şlefui talente, aşa cum dvs aţi făcut premiu-prefect-1premiu-prefect-2cu cei 221 de copii, nu oricine poate face excelenţă” – a spus, la rândul său, prefectul Gheorghe Vuşcan.

La finalul discursului, prefectul judeţului Cluj a acordat două „distincţii de suflet”, două Diplome de Excelenţă – una Liceului Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca (director adj. Nicoleta Dunca), „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru munca, dăruirea şi profesionalismul cadrelor didactice şi personalului didactic auxiliar, reflectată în rezultatele obţinute de elevi) şi una cristina-schiopLiceului Special pentru Deficienţi de Vedere (director Ramona Mureşan).

Din partea Consiliului Judeţean Cluj, Cristina Şchiop a transmis mesajul preşedintelui Alin Tişe, care a dorit să îşi exprime „respectul şi recunoştinţa pentru devotamentul cu care, an de an, dascălii clujeni şi-au asumat nobila misiune de a îndruma tinerele generaţii în calea spre cunoaştere şi spre reuşita în viaţă, încurajându-i şi  susţinându-i pe elevi în drumul lor către succes”.

În continuare, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus a înmânat trei Premii de Excelenţă pentru trei profesori de Excelenţă, care, în colaborare, l-au pregătit pe elevul de Excelenţă Sebastian Nechita:  Adina Bălan, Gabriela Bălan – Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, şi Lucian Ilea – Colegiul premiu-excelenta-1Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj-Napoca.

„Olimpicii şi profesorii de elită au nevoie de o cupolă sub care să îşi aşeze munca, au nevoie de colegi buni şi au nevoie de manageri care să înţeleagă şi care să-şi propună performanţa. În fiecare an, la Gala Excelenţei, şi cu atât mai mult astăzi, că e ocazionată şi de Ziua Educaţiei, ne îndreptăm atenţia către unităţile de învăţământ care fac performanţă, care au devenit motorul învăţământului clujean performant” – a spus prezentatoarea Galei, prof. Andreea Coroian Goldiş, pregătind, astfel, premierea „unităţilor de învăţământ de excelenţă”: locul I: Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, dir. Constantin Corega; locul II: Liceului Teoretic „Avram Iancu”, andreea-coroiandir. Adina Claudia Turcu; locul III: Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, dir. Marinela Violeta Zamfir, şi Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” Cluj-Napoca, dir. Smaranda Graur.

„Câteodată nu e totuna să te compari cu cei mai buni sau să te compari cu cei alături de care lupţi cot la cot înspre mai bine. Nu e puţin lucru să faci performanţă, dar nu e neglijabil nici să devii modelul unor unităţi de învăţământ din aceeaşi categorie cu  a ta. Pentru trei astfel de unităţi, această luptă cot la cot se concretizează în Diplome de Merit pentru implicarea în dezvoltarea învăţământului special, profesional şi tehnic, respectiv rural” – a anunţat prof. Andreea Coroian Goldiş premiile pentru: implicarea în dezvoltarea învăţământului special (acordat premiu-voluntariŞcolii Gimnaziale Speciale „Transilvania” Baciu, dir. Cosmina Simona Urs); implicarea în dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic (acordat Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii, dir. Paula Ioana Bozdog); implicarea în dezvoltarea învăţământului rural (acordat Şcolii Gimnaziale „Mihai Vodă”, comuna Mihai Viteazul, dir. Daniela Maria Arion).

În cadrul galei de miercuri a fost premiat şi proiectul ,,Voluntari pentru educaţie”, desfăşurat în Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă”, din Cluj-Napoca, prin profesorii: Gavrilă Zmicală, Şoimiţa Komiveş, Vasilica Cişmaşu, Mirela Nicoară, Gabriela Kis, Valentina Vasilescu, Daniela profesori-salaBriciu, Eugenia Marcu.

Gala a continuat cu premierea celor 176 profesori care au pregătit elevii cu rezultate de excepţie la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale, urmată de premierea dascălilor debutanţi – toţi la prima participare la Titularizare, absolvenţi 2016 şi toţi cu note între 9,50 şi 10 la primul lor examen: Czako-Gazsi Andrea – educatoare, Maxim-Ionuţ Candrea profesor de religie, Patricia Teodora Mureşan – educatoare, Dana Pah – educatoare, Oana-Elena Rădăcină –  educatoare şi Alexandra Brenda Sîrb – învăţătoare.

În final, au fost premiaţi 128 de profesori pensionari, profesori care „au făcut din viaţa lor o carieră în slujba educaţiei”.

M. TRIPON

 

Articole din aceeasi categorie