Prof. univ. dr. Şerban Rădulescu: Nu văd, la Cluj, o altă rezolvare a problemelor chirurgiei vasculare decît în cadrul unui Spital Regional de Urgenţă

Problemele chirurgiei vasculare clujene sînt, în cea mai mare parte, aceleaşi ca ale chirurgiei vasculare româneşti, în general. În plus, clădirea devenită improprie, în care Secţia de Chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj îşi desfăşoară activitatea, lipsa dotărilor, deficitul de personal mediu – sînt doar cîteva dintre neajunsurile amintite de şeful secţiei şi preşedintele Societăţii Române de Angiologie şi Chirurgie  Vasculară, prof. univ. dr. Şerban Rădulescu.

În pofida tuturor dificultăţilor, prof. univ. dr. Şerban Rădulescu rămîne optimist în ceea ce priveşte viitorul acestei specialităţi, la Cluj, apreciind însă că rezolvarea problemelor chirurgiei vasculare  nu se poate face altfel decît în cadrul unui Spital Regional de Urgenţă.  

– Nu cu mult timp în urmă aţi organizat, la Cluj-Napoca, cel de-al XI-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Angiologie şi Chirurgie Vasculară, cu participare internaţională. Care sînt cîteva dintre noutăţile prezentate în cadrul congresului sau care sînt noutăţile aduse de actuala ediţie, faţă de cele anterioare?

– Întîi de toate trebuie să spun că lucrările celui de-al XI-lea Congres de Angiologie şi Chirurgie Vasculară au fost de mare succes. A fost un congres de talie europeană şi aceasta nu am spus-o eu, ci au spus-o majoritatea invitaţilor, specialişti de marcă, atît din ţară, cît şi din străinătate, şi au fost destui, din multe ţări în care chirurgia vasculară, angiologia sînt mult mai dezvoltate decît în ţara noastră. După cum am mai spus, au fost specialişti de renume din Statele Unite ale Americii, din Italia, din Germania, din Franţa, din Ungaria, Croaţia, Grecia, Marea Britanie.

Congresul a dat posibilitatea specialiştilor din România şi din străinătate să-şi expună, fiecare, experienţele. Am avut mai multe secţiuni, secţiuni care au vizat specialitatea strictă de chirurgie vasculară, specialitatea de cardiologie, cardiologie intervenţionistă, neurochirurgie, podiatrie, nefrologie, dermatologie, flebologie, deci o sumedenie de specialităţi care au tangenţă şi care cuprind, de fapt, ceea ce înseamnă angiologia şi chirurgia vasculară. Lucrările congresului au fost de înaltă ţinută şi au arătat, pe de o parte, nivelul la care s-a ajuns în România, în ceea ce înseamnă patologia vasculară, dar şi nivelul la care se discută în străinătate.

Ceea ce este foarte important şi ceea ce am remarcat este faptul că specialiştii români au făcut şi fac toate eforturile pentru a se alinia la ceea ce înseamnă nivelul european al medicinei vasculare. Din păcate, însă, noi nu avem posibilităţile materiale ale celor din ţările dezvoltate, dar experienţa noastră, atîta cît este, a impresionat auditoriul, atît din ţară, cît şi din străinătate.

– Cîţi participanţi a avut această ediţie a congresului?

– În total au audiat acest congres peste 300 de specialişti din ţară şi din străinătate, din specialităţile pe care le-am enumerat. A fost un program destul de aglomerat, pentru că au fost foarte multe comunicări incluse, dar mi-a făcut o mare plăcere să văd că există preocupări în ceea ce priveşte medicina vasculară nu numai în centrele tradiţionale, medicale, din România – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Tg. Mureş -, ci şi în centre judeţene care încearcă să rezolve problemele acestea, vasculare, cu posibilităţile pe care le au. Lucrul acesta m-a bucurat, pentru că îmi dă speranţa că într-adevăr chirurgia vasculară şi angiologia au posibilităţi de dezvoltare. Aceste posibilităţi de dezvoltare a medicinei vasculare sînt susţinute, în acest moment, în principal, de specialişti, de medicii şi colectivele medicale care lucrează în spitalele româneşti; ei sînt cei care încearcă să se dezvolte şi să dezvolte acest studiu al medicinei vasculare.

– Care au fost cîteva dintre concluziile congresului?

– Discuţiile finale şi concluziile care au fost trase după fiecare secţiune au privit, evident, patologia care a fost prezentată. M-am bucurat foarte mult că la această ediţie a congresului a fost prezentă pentru prima oară şi Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. dr. Ştefan Florian, care a prezentat preocupări foarte interesante în ceea ce priveşte abordul vascular în afecţiunile neurologice.

Deci, cum vă spun, sînt nişte conexiuni care se pot face privind patologia vasculară, pe multe specialităţi, şi cred că în acest fel trebuie înţelese de fapt toate demersurile noastre, în cadrul acestui congres. De aceea spun că acest congres a fost un succes, şi sper că este un început, pentru că Societatea Română de Angiologie şi Chirurgie Vasculară s-a revigorat, are o existenţă naţională şi toţi participanţii la congres şi-au manifestat dorinţa de a colabora în continuare, de a ne uni forţele pentru a demonstra importanţa medicinei vasculare.

– Recentul congres, adus acum în discuţie, îmi oferă ocazia să vă întreb cum apreciaţi evoluţia chirurgiei vasculare din România, în ultimii ani, comparativ cu restul Europei, şi la ce nivel se situează chirurgia vasculară clujeană.

– Chirurgia vasculară din România este, în acest moment, sub nivelul a ceea ce înseamnă chirurgie vasculară în Europa şi în lume.

– Adică…?

– Mă refer în primul rînd la condiţiile noastre de lucru. Astăzi, chirurgia vasculară înseamnă tot mai mult şi mai mult chirurgie endovasculară, deci abordul endovascular al vaselor. Evident, însă, că şi chirurgia clasică, chirurgia deschisă îşi are în continuare locul ei, iar noi aici sîntem foarte bine reprezentaţi, pentru că aceasta este zona în care încă ne manifestăm preponderent.

În chirurgia endovasculară şi, tot aici, în intervenţiile endovasculare – care sînt apanajul nu numai al chirurgiei vasculare, ci şi al cardiologilor intervenţionişti, al radiologilor intervenţionişti, fiindcă sînt mai multe specialităţi care sînt implicate în tratamentul arterelor periferice -, cred că mai avem, încă, mult de lucru. De fapt, la toate congresele internaţionale accentul se pune tocmai pe abordul endovascular.

– Unde, în România, se practică, în prezent, chirurgia endovasculară?

– Chirurgia endovasculară se practică, de către diferite specialităţi, în centrele mari universitare.

– Şi la Cluj?

– Şi la Cluj, de către cardiologii intervenţionişti, dar şi de către chirurgii vasculari, nu însă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, în ce priveşte chirurgia vasculară. Abordul endovascular prin montarea de stenturi, de proteze, se face la Spitalul Judeţean şi la Institutul Inimii.

Acesta este viitorul şi aici se tinde, în lume, pentru dezvoltarea acestui tip de abord., şi acolo trebuie să ajungem şi noi. Dar, pentru aceasta este nevoie de o dotare specială, specifică, iar Secţia de Chirurgie vasculară a SCJU Cluj nu beneficiază de această dotare, care să permită dezvoltarea chirurgiei endovasculare.

Repet, se face abordul endovascular, în Spitalul Judeţean, în Secţia de Cardiologie a spitalului, dar Secţia de Chirurgie vasculară nu beneficiază de posibilităţi de abord endovascular.

– Care sînt cîteva dintre plusurile şi minusurile chirurgiei vasculare româneşti şi clujene? În afară de faptul că românii, şi în mod particular clujenii, sînt excelenţi în chirurgia clasică, deschisă, mai există şi alte puncte forte ale chirurgiei vasculare româneşti, despre care tot dvs spuneaţi că este mult întîrziată, ca tehnologie, faţă de cea europeană?

– Este întîrziată în ceea ce priveşte metodele noi, moderne, care au apărut. Noi sîntem, în multe privinţe, abia la început. Dincolo, în ţările dezvoltate, abordul endovascular este deja ceva de rutină, or noi mai avem mult pînă să ajungem la stadiul acela.

Totuşi, sînt specialişti români care au făcut stagii de pregătire, în acest sens, în străinătate, şi care ar fi în stare să facă şi chirurgie endovasculară performantă în România.

– Dar cu rezidenţii, ce se întîmplă? Cinci ani învaţă doar chirurgia clasică, iar în final,  la un moment dat se vor trezi că trebuie să intervină endovascular! Şi nu vor şti, pentru că nu i-a învăţat nimeni!

– Aveţi perfectă dreptate. Asta este o problemă deosebit de serioasă, pregătirea rezidenţilor. Din păcate, aici am destul de multe nemulţumiri. În Cluj, rezidenţii de chirurgie vasculară sînt pregătiţi în cadrul Spitalului Judeţean şi în cadrul Institutului Inimii. Însă, specialitatea de chirurgie vasculară este o specialitate de sine stătătoare, a început să fie şi în România, în străinătate este de mai multă vreme. La noi încă se discută de specialitatea cardiovasculară, pentru că, într-adevăr, Institutul Inimii oferă condiţii mai bune decît Spitalul Judeţean, pentru pregătire. A fost o discuţie şi la congres, referitoare la pregătirea viitorilor specialişti, pornind de la curricula depăşită după care studiază rezidenţii noştri. Aceasta trebuie modificată, iar acest lucru va sta în atenţia Societăţii Române de Angiologie şi Chirurgie Vasculară, în colaborare cu decidenţii de la nivelul Ministerului Sănătăţii, evident.

Dar, pentru a putea ajunge, rezidenţii, să înveţe şi să facă tehnicile moderne de abord vascular, este nevoie să le oferi condiţiile de învăţare, or acest lucru lipseşte, în acest moment.

Trebuie să vă mai spun că sînt rezidenţi care nu au văzut, de exemplu, urgenţe vasculare, sau dacă le văd, le văd doar în Institutul Inimii, cînd ajung să facă stagiul acolo. Spitalul Judeţean nu are o linie de gardă pentru urgenţele de chirurgie vasculară. S-a înfiinţat o linie de gardă în politraumă, în care chirurgul vascular face de gardă şi intervine, atunci cînd este cazul şi este chemat. Este un pas înainte, fără discuţie, însă… mai e mult pînă departe! Evident, ajungem, aici, la problema Spitalului Regional de Urgenţă, fără de care eu nu văd nici o rezolvare a tuturor problemelor existente.

– Care sînt, în acest moment, problemele Secţiei Clinice de Chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj?

– O primă şi veche problemă este cea a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Secţia de Chirurgie vasculară este pe un coridor comun cu o secţie de Chirurgie generală. Blocul operator este comun. Noi avem repartizată o sală de operaţie şi vă imaginaţi că o intervenţie chirurgicală pentru o arteră poate să dureze foarte mult. Asta înseamnă că în acea zi nu se va face decît o singură operaţie. În plus de asta, avem o sală de terapie intensivă de asemenea comună cu Chirurgia generală, unde condiţiile sînt improprii unei patologii complet diferite. Ca să nu mai vorbesc apoi de condiţiile hoteliere, dar şi de condiţiile de lucru ale personalului medical. Gîndiţi-vă că asistentele medicale nu au o sală de tratament, nu au o sală unde să-şi desfăşoare activitatea administrativă.

– Ştiu că nici rezidenţii nu au o sală a lor.

– Rezidenţii nu au nici măcar un vestiar, fiindcă încăperea pe care o folosesc numai vestiar nu se poate numi. Deci, condiţiile sînt departe de a fi mulţumitoare.

– Şi iarăşi ajungem la Spitalul Unic de Urgenţă…, fiindcă nu doar clădirea în care funcţionează secţia dvs a devenit improprie…

Ce alte probleme aveţi, în secţie?

– Lipsa de personal mediu este cronică la noi. Cei pe care îi avem lucrează la limita posibilităţilor fizice şi psihice.

– În ce priveşte dotarea, cum staţi?

– În primul rînd nu avem un bloc operator propriu, al secţiei noastre. În ce priveşte posibilităţile de investigaţie a unui bolnav vascular, aici în primul rînd este nevoie de un angiograf. Probabil, peste cîteva luni va funcţiona un angiograf în SCJU, dar bolnavii pot să aştepte pînă intră în funcţiune angiograful? Sigur că mai sînt şi alte posibilităţi de examinare moderne, dar astea îşi au indicaţia specifică fiecărui caz în parte. Angiograful nu poate să fie scos din arsenalul diagnostic al unei afecţiuni vasculare. Lipsa acestuia este foarte greu de acceptat din punctul meu de vedere, pentru că, în cele din urmă, afectează tratamentul bolnavilor cu afecţiuni vasculare periferice. Scopul nostru este de a trata şi de a salva vieţile acestor bolnavi, or în condiţiile în care posibilităţile de diagnostic sînt limitate în cadrul spitalului, evident că dorinţa noastră de performanţă nu are nici un suport.

– Date fiind problemele pe care le-aţi amintit, ce viitor vedeţi pentru chirurgia vasculară românească, în general, şi pentru cea clujeană, în special?

– Eu sînt optimist, de felul meu. De multe ori nu am o bază a acestui optimism, mai mult sper. Şi sper în continuare că această specialitate de chirurgie vasculară va fi corect înţeleasă de către cei care decid. Nu văd, la Cluj, o altă rezolvare a problemelor chirurgiei vasculare decît în cadrul unui Spital Regional de Urgenţă şi acesta este, cred, scopul pentru care trebuie să ne batem, toţi: corpul medical, factorii decizionali de la nivel de spitale şi universitate. Problema este, însă, şi una guvernamentală. Decidenţii politici trebuie să rezolve ceea ce corpul medical doreşte, şi vreau să fiu bine înţeles: corpul medical doreşte să facă performanţă, în ideea unui tratament corect şi complet.

– Iar din această dorinţă de a face performanţă, tot mai mulţi medici, în special tineri, iau calea străinătăţii.

– Acesta este un fenomen extrem de trist, pentru că noi ar trebui să le oferim acestor tineri posibilitatea de a se valida aici, şi de a se valida, repet, în ideea de a trata corect şi complet aceşti bolnavi, pentru că asta este dorinţa cu care ei au început facultatea. Or aceste lucruri se pot face doar prin nişte decizii foarte clare şi foarte hotărîte.

Pentru că m-aţi întrebat ce viitor văd pentru chirurgia vasculară: eu sper ca, totuşi, lucrurile să meargă spre bine.

M. TRIPON