Prof. univ. dr. Mihaela BĂCIUŢ: Nici o intervenţie chirurgicală nu este simplă, chiar dacă este socotită cu grad mediu sau redus de dificultate

„Sîntem bucuroşi şi în acelaşi timp mîndri că putem să schimbăm în bine vieţile oamenilor. Probabil nici o altă profesie nu reuşeşte în aceeaşi măsură să ofere atîtea satisfacţii ca profesia de medic” – declară, în interviul acordat ziarului Făclia, prof. univ. dr. Mihaela Băciuţ, medic primar în cadrul Clincii de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, şef disciplină Chirurgie şi implantologie maxilo-facială în cadrul UMF „Iuliu Haţieganu”.

Condiţia reuşitei? Dorinţa şi motivaţia de a-ţi exercita profesia cît mai aproape de perfecţiune şi favorabil pacientului, adaugă prof. dr. Mihaela Băciuţ, pentru care chirurgia maxilo-facială înseamnă, în egală măsură, vocaţie şi competenţă.

– Prin ce se particularizează chirurgia orală şi maxilo-facială între celelalte chirurgii?

– Este o chirurgie înalt specializată, care are o tradiţie şi o poziţie foarte bine stabilită între celelalte chirurgii, să spunem, tradiţionale, cum ar fi chirurgia generală sau chirurgia plastică. Înalta specializare a fost obligatorie din cauză că intervenţiile se desfăşoară la cap şi gît, pe oasele maxilare, care au un specific absolut în organism, şi anume sînt singurele oase care conţin şi structuri dentare – sau, în perioada creşterii, mugurii dentari -, care sînt specializate pentru a desfăşura funcţiile aparatului masticator, de mişcări ale mandibulei, care sînt cele mai complexe. Articulaţia temporo-mandibulară este cea mai complexă articulaţie din organism: desfăşoară funcţia de deglutiţie, adică de înghiţire a mîncării, desfăşoară funcţia de masticaţie, adică de mestecare a alimentelor, desfăşoară funcţia de fonaţie, de relaţie socială, şi deci estetică şi psihologică a omului. În nici o altă regiune din organism nu se mai întîlnesc atît de multe funcţii complexe care dictează şi impun, pentru pacient, o situare emoţională aparte. Pacientul nostru este implicat emoţional şi uneori epuizat emoţional de boala sa cu totul altfel decît în chirurgia plastică, chirurgia infantilă, chirurgia generală. Din acest motiv, în decursul timpului s-au dezvoltat tehnici chirurgicale specializate, s-a dezvoltat această comoditate a chirurgului maxilo-facial, care este o educaţie, formare şi specializare unică în medicină: are atît licenţa în medicina dentară, deci este medic stomatolog, cît şi cea în medicina generală, adică este simultan şi medic. Studiul impune, prin legislaţia europeană, atît medicina, cît şi medicina dentară, plus cinci ani de specializare. Este cea mai complexă specializare din medicină şi chirurgie. Este evident că o intervenţie chirurgicală la faţă, la maxilare, la structurile craniului, care sînt vecine cu cele din celelalte specialităţi – neurochirurgie, oftalmologie, ORL – trebuie să fie în deplină cunoştinţă de tot ceea ce înseamnă afecţiuni care pot porni şi de la unităţile dentare.

Dar spectrul chirurgiei maxilo-faciale este mult mai larg. Cuprinde toate afecţiunile care au o complicaţie sau o repercusiune chirurgicală pornite de la dinţi, aşa-numitele boli odontogene, toate bolile osoase, chistice, tumorale, inflamatorii, degenerative care afectează structurile dure, osoase, dentare, articulaţia temporo-mandibulară; toate afecţiunile de natură traumatică, urgenţele, tot ce înseamnă afectare prin accident rutier, accident de muncă, violenţă interumană care se poate solda cu leziuni ale părţilor moi, faţă, glande salivare, nervi cranieni, structuri endo-orale şi, bineînţeles, oase maxilare şi dinţi.

Nici o altă regiune din corp nu este afectată atît de complex ca şi cea maxilo-facială. Afecţiunea modifică complet viaţa de relaţie a pacientului. Cea mai mică cicatrice facială poate să-i afecteze viaţa de relaţie, încadrarea profesională, uneori, se modifică, astfel încît gradul de complexitate este foarte mare.

Revenind la spectrul şi domeniul nostru: se adaugă bolile glandelor salivare, se adaugă afecţiunile care s-au produs cu trecerea timpului, sau afectarea degenerativă a structurilor părţilor moi şi osoase, cum sînt atrofiile de creste osoase, care impun chirurgia pro-protetică. Deci, practic, la pacientul care şi-a pierdut dinţi şi os, cu trecerea vremii, sau din cauza unei boli de origine traumatică, tumorală, inflamatorie sau congenitală malformativă, se impune un tratament chirurgical de restaurare, pentru a putea primi viitoarele proteze sau restaurarea-reabilitarea dentară.

Aş mai spune că în spectrul nostru intră şi tumorile maligne ale capului, gîtului, din sferele de care vă vorbeam, orale şi faciale, ale oaselor maxilare, afecţiunile chistice şi afecţiunile de dezvoltare, malformaţiile şi anomaliile.

– Care sînt cele mai frecvente malformaţii?

– Cea mai frecventă malformaţie a capului şi gîtului, înnăscută, adică congenitală, este despicătura labio-maxilo-palatină. În ordine, următoare, sînt anomaliile de creştere pe care noi le tratăm, tot ce înseamnă deformitate cranio-maxilo-facială, adică pacienţi la care s-a dezvoltat prea puţin sau în direcţie nefavorabilă maxilarul sau mandibula, fie că e vorba de prognatisme, de retrognatisme, de laterognaţii, asimetrii faciale complexe. Toate le tratăm în unitatea noastră multidisciplinară, atît ortodontic, cît şi chirurgical. Sîntem centru de excelenţă recunoscut naţional pentru această chirurgie şi tratament multidisciplinar al deformităţilor cranio-maxilo-faciale.
A mai rămas malformaţia vasculară, ca şi ordine de frecvenţă; acele hemangioame sau malformaţii vasculare care sînt frecvent întîlnite atît la bebeluşi, cît şi la copii, dar şi la adulţi, şi care ţin tot de anomalii congenitale şi de dezvoltare, pe care le tratăm.

Deci spectrul nostru este foarte larg, chirurgia este de înaltă specializare şi nu are cum să fie efectuată la standarde optime şi cu rezultate bune de un chirurg nespecializat în acest domeniu, cum ar fi chirurgul generalist sau infantil sau plastician.

– Cîţi specialişti lucrează în Clinica de Chirurgie Cranio-Maxilo-Facială a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă?

– În clinica noastră există 10 specialişti şi, bineînţeles, medici primari, dintre ei, iar rezidenţi sînt în permanenţă în număr mare, relevant, pentru că sîntem un centru universitar cu grad înalt de încredere şi acreditare pentru specializarea tinerilor medici. De fapt, noi sîntem profesori de medicină. Rolul nostru este să formăm studenţii şi medicii, de toate gradele ierarhice, în chirurgia maxilo-facială.

– Care sînt cele mai frecvente cazuri de urgenţă care ajung în clinică?

– Fiind clinică şi cu specific de urgenţă, pe locul întîi se află traumatismele, produse din diverse cauze, de la accidentul casnic la căderea accidentală, la accidentul rutier, violenţa interumană, accidentul de muncă, urmate de fazele acute ale infecţiilor.

– Cîţi pacienţi sînt trataţi anual în clinică?

– Pe ambulator şi urgenţă, anul trecut au fost 1800 de cazuri. Vorbim de o medie de 2000 anual, şi aici intră toate cazurile de urgenţă şi ambulator, şi un număr similar, depăşind circa 2000 de cazuri, pentru intervenţiile elective, spitalizate, deci intervenţii chirurgicale. Spectrul fiind larg, şi patologia este vastă, iar adresabilitatea – clinica noastră fiind, în foarte multe din categoriile de boli, unica din ţară care efectuează performant anumite intervenţii -, maximă. Şi trebuie să spun, cu mîndrie, că pacienţii noştri sînt din toate colţurile ţării: de la Suceava pînă la Drobeta Turnu Severin, de la Tulcea pînă la Satu Mare.

– Spuneaţi că o afecţiune din categoria celor care intră în competenţa chirurgiei maxilo-faciale poate să influenţeze pacientul mult mai complex decît atunci cînd e vorba de oricare altă parte a corpului. Este, din această cauză, mai dificilă o intervenţie maxilo-facială decît o intervenţie chirurgicală asupra unei alte părţi a organismului?

– Nici o intervenţie chirurgicală nu este simplă. Chiar dacă este socotită de grad mediu sau redus de dificultate, simplă nu putem spune că este. Dar chirurgia noastră, spuneam, este extrem de complexă, pentru că trebuie să redea nu numai structural integritatea regiunilor feţei, a maxilarelor, a dinţilor, a limbii, a obrazului, a urechilor, a gîtului, ci şi funcţiile lor foarte complexe. Pacientul trebuie să poată zîmbi la fel, după operaţie, sau după accident, traumatism, boala care l-a desfigurat, trebuie să poată mobiliza mandibula să-şi desfăşoare toate funcţiile, de fonaţie, interrelaţie umană, care-i modelează toată structura emoţională. Nici o altă regiune din corp nu se confruntă cu asemenea probleme.

– Este nevoie, obligatoriu, de simţ estetic pentru a putea face chirurgie maxilo-facială?

– Tot ceea ce facem noi este esenţial estetic, pentru că trebuie să restaurezi fizionomia şi imaginea de sine a pacientului, stima de sine. În plus, pacientul nostru trebuie să fie nu doar mulţumit de rezultat, ci şi restabilt emoţional şi psihic, pentru că optimul restaurării, standardul optim al vindecării este de fapt reîncadrarea completă în viaţa psiho-socială şi profesională.

– Pentru dvs care sînt cele mai dificile cazuri?

– Fiecare caz este complex şi de fiecare ne apropiem după o judecată foarte profundă, care este atît clinică, cît şi imagistică, paraclinică. Dacă ar trebui să stabilesc o ordine, nu aş alege între clasele de patologie, ci între gradele de complexitate a afectării, şi anume: toate reconstrucţiile post-traumatice, reconstrucţiile în deformităţi, reabilitările post-excizii tumorale. Sînt tumori extrem de extinse, care impun şi o reconstrucţie extrem de extinsă. Şi principiile chirurgicale maxilo-faciale impun ca structura osoasă să fie înlocuită cu os, prin transplant, cea musculară, cu muşchi, prin transplant, şi cea de suprafaţă, de tegument, printr-un ţesut similar. Vă închipuiţi că avem din start mai multe tipuri de transplant care se asociază într-o intervenţie extrem de complexă şi care este prefigurată, ca şi amplitudine, morfologie, funcţie, după reperele faciale existente sau după norme ideale care sînt calculate prin cefalometrie, antropometrie…

– Apare tendinţa, în cazul unei operaţii maxilo-faciale, de a modela omul un pic mai… frumos decît era înainte? De a-l face mai frumos decît a fost?

– Această normă o avem întotdeauna în gînd. O discutăm întotdeauna cu pacientul, înainte de tratament. Uneori pacienţii au cerinţe mai speciale, şi mă refer mai ales la tratamentul anomaliilor dento-maxilare sau al deformităţilor maxilo-faciale, şi aceste norme şi solicitări sînt întotdeauna discutate şi, în limitele corectitudinii chirurgicale sau ale normelor în uz, le efectuăm.

– Cît durează o intervenţie chirurgicală complexă?

– Prin eficientizarea protocolului operator, o intervenţie complexă nu trebuie să fie de lungă durată. Cu toţii ne-am străduit să ne specializăm în cele mai importante centre de profil din lume, la care am reuşit să avem acces prin construirea de relaţii şi parteneriate. Astfel, în clinica noastră, o intervenţie chirurgicală extrem de complexă poate să dureze sub 3 ore, ceea ce este un beneficiu uriaş pentru pacient. Inclusiv în microchirurgia reconstructivă se desfăşoară în 4 ore o intervenţie care, fără gradul actual de performanţă, ar dura şi 14 ore.

– Comparativ cu clinici similare din Vest, unde vă situaţi?

– Ştacheta noastră o aşezăm după cele mai înalte standarde internaţionale şi ne mîndrim să spunem că partenerii noştri europeni – elveţieni, germani, italieni – ne consideră colegi de acelaşi nivel.

Trebuie să subliniez că facem parte din Universitatea de Medicină şi Farmacie cu cel mai înalt grad de recunoaştere european, o universitate de cercetare avansată şi educaţie, iar progresele ştiinţifice ajung în beneficiul activităţii desfăşurate pentru pacient. Fiind şi un grup de cercetare foarte activ – avem 18 proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale finalizate şi 3 în curs de desfăşurare! -, putem, din toate punctele de vedere, şi ca resursă umană, şi ca dotare, să ne optimizăm permanent munca. De asemeni, în afară de eficientizarea protocolului chirurgical, de alegerea şi implementarea celor mai bune tehnici operatorii, am făcut progrese foarte mari în ultimii ani în ceea ce priveşte diagnosticul imagistic. Sîntem dotaţi cu cele mai performante aparaturi pentru imagistica tridimensională şi simularea virtuală tridimensională.

– Care este prima condiţie pentru a fi un bun chirurg, în specialitatea dvs?

– Dorinţa de a cuprinde, dar şi de a aprofunda ramurile acestei specialităţi extraordinare şi dorinţa şi motivaţia de a face ceea ce faci cît mai aproape de perfecţiune şi favorabil pacientului. Cu această motivaţie nu putem să avem decît un rezultat bun şi foarte bun şi satisfacţie supremă.

– Este evident că dacă ar fi să o luaţi de la capăt…

– … Răspunsul ar fi: Da, tot aici. Eu am avut şansa să pot să-mi găsesc vocaţia în această profesie şi să mă şi împlinesc, aşa încît pentru mine răspunsul este simplu. Profesia de medic este cea care îndeplineşte toate rolurile tradiţionale ale satisfacţiei în viaţă prin muncă şi profesie: are şi un beneficiu vizibil şi este închinată comunităţii. Sîntem bucuroşi şi în acelaşi timp mîndri că putem să schimbăm în bine vieţile oamenilor. Probabil nici o altă profesie nu reuşeşte în aceeaşi măsură să ofere atîtea satisfacţii. Acesta este şi motivul principal pentru care încurajăm tinerii să urmeze această profesie.

– Ce vă doriţi cel mai mult, legat de clinică?

– Să putem să ne desfăşurăm strădania, eforturile, cel puţin în condiţiile de pînă acum. Să putem continua şi, dacă se poate, şi să creştem.

M. TRIPON