Prof. univ. dr. Ioan Bolovan – elev al Școlii de Poliție pentru o zi

Nu este puțin lucru pentru un prorector al uneia dintre cele mai prestigioase universități din România – Universitatea Babeș-Bolyai – să îmbrace, timp de o zi, uniforma de elev al Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca. Și totuși, prof. univ. dr. Ioan Bolovan a făcut acest lucru joi, 11 aprilie, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a proiectului educațional „Elev al Școlii de Poliție pentru o zi”.

După ce le-a vorbit elevilor școlii despre importanța socială a muncii polițistului, cu meticulozitatea specifică unui istoric, prof. dr. Ioan Bolovan a utilizat, rând pe rând, câteva din echipamentele specifice muncii de poliție: trusa de criminalist și pistolul din dotare. Invitatul de onoare a făcut o donație de carte bibliotecii Școlii de Poliție și a vizitat Muzeul Școlii. Pentru modul în care a promovat imaginea instituției, a primit o Diplomă de Excelență din partea conducerii Școlii clujene de Poliție.

Evenimentul „Elev al Școlii de Poliție pentru o zi” se înscrie în agenda manifestărilor menite să promoveze imaginea școlii și profesia de polițist. De-a lungul timpului au fost elevi pentru o zi ai Școlii clujene de Poliție personalități culturale (cântăreața Anamaria Georgescu – 2006, actorul Dorel Vișan – 2011, folkistul Emeric Imre – 2013), sportive (fotbalistul Tony da Silva – 2009, judoka Corina Căprioriu – 2012, fotbalistul Ricardo Cadú – 2014, luptătoarea Ana-Maria Pavăl – 2015, handbalista Valentina Ardean-Elisei – 2016, pilotul de curse Bogdan Marișca – 2017, pugilistul și pilotul de curse Mihai Leu – 2018), politice (instituțiile prefectului – 2007 și primarului – 2010), ziariști (Andy Daiszler – 2007) și elevi ai unor școli partenere (Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” Cluj-Napoca – 2006 și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 2011).

Articole din aceeasi categorie