Prof. dr. Mircea Bertea: Succesul școlii va fi dat în acest an școlar de dimensiunea sănătății

Directorul Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, prof. dr. Mircea Bertea, consideră că succesul învățământului românesc, în acest an școlar, va fi dat de „dimensiunea sănătății”.

„Noi am început școala cu clasele I-IV, a VIII-a și clasele a XII-a în format complet, ca și cum nu ar fi pandemie, în sălile de clasă, sigur, cu respectarea distanțării și a măsurilor sanitare impuse și cu orar normal. Copiii au venit la școală, am început primele ore. Părinții au venit până la poarta școlii, copiii au fost preluați de diriginți și de învățători, pregătim orarul, îi instruim, exersăm circuitele de intrare și de ieșire, deci ne pregătim pentru a începe de mâine, de poimâine, cu toate pânzele sus, cum se spune. Orarul este deja stabilit. Cu clasele celelalte, V-VII și IX-XI, vom lucra după scenariul hibrid, adică elevii vin jumătate, o săptămână, la școală, o săptămână online. Avem asigurate toate condițiile, lecțiile profesorilor vor fi transmise online. Avem tehnică performantă încă de dinainte de pandemie și ne vom descurca, sperăm, foarte bine” – a declarat, pentru Făclia, prof. dr. Mircea Bertea, directorul Colegiului Național Pedagogic „Gh. Lazăr”.

În opinia sa, acest an școlar presupune „o resetare a tuturor deprinderilor” pe care elevii și dascălii le-au avut.

„Începutul acesta de an școlar este unul neobișnuit. După părerea mea, acest an școlar presupune o resetare a tuturor deprinderilor pe care le-am avut și să vedem dacă suntem în stare să ne adaptăm noilor situații. Succesul școlii va fi dat în acest an școlar de dimensiunea sănătății. Dacă vom reuși să rămânem sănătoși, totul va fi foarte bine. Suntem optimiști, nu avem situații de îmbolnăviri, în acest moment, nici printre elevi și nici printre profesori și sperăm să fie totul foarte bine” – a mai declarat prof. dr. Mircea Bertea.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie