Prof. dr. Ioan Piso: Prezervarea patrimoniului naţional – o chestiune de siguranţă naţională

Fostul director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, prof. emer. dr. Ioan Piso, îi cere ministrului Culturii să iniţieze o lege care să apere „puţinul care a rămas” din patrimoniul naţional şi să salveze „edificiile pentru care nu există o sentinţă definitivă”.

„Structura patrimoniului cultural al României este cea a unui patrimoniu cultural european, creat în condiţii specifice sau receptat de poporul român de-a lungul istoriei sale. El arată ce am fost în stare a realiza şi reprezintă unul dintre principalele argumente ale apartenenţei ţării noastre la structurile politice ale Uniunii Europene. Prezervarea patrimoniului cultural al României este, prin urmare, o chestiune de siguranţă naţională. Sub dictatură, întreaga politică în domeniul culturii era subordonată ţelului construcţiei societăţii comuniste. Numai unele monumente, cele care puteau fi folosite propagandistic, au fost asumate de conducerea comunistă. A căzut pradă prostiei şi arbitrariului o bună parte a patrimoniului naţional. Au fost distruse biblioteci cu cărţi rare, edificii de cult, situri arheologice de o bogăţie inestimabilă. Au avut de suferit oraşele mari şi mici, fie prin distrugerea unor valoroase monumente de arhitectură, fie a unor întregi ansambluri. S-a dorit distrugerea aspectului şi sufletului satului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai lege de acest pămînt şi de trecut” – arată profesorul clujean, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu.

Prof. dr. Ioan Piso aminteşte că „unul dintre primele acte ale conducerii post-revoluţionare a fost desfiinţarea vechii legi a patrimoniului”. „Ar fi putut fi schimbate vreo două paragrafe cu iz de poliţie politică. Legea a fost însă integral anulată, iar această ţară a rămas timp de 11 ani fără o lege a patrimoniului. Veritabilii specialişti, poliţiştii de patrimoniu şi procurorii au fost lipsiţi de un act normativ pe care să-l poată invoca. (…). În 1990 au fost jefuite muzeele şi bisericile din sud-vestul ţării. Un exemplu îl constitue muzeul din Sarmizegetusa, de unde într-o noapte au dispărut toate piesele de valoare descoperite de noi în decursul anilor. Este de menţionat că au fost furate toate obiectele publicate, deci care aveau prin aceasta un certificat de autenticitate, nu şi nişte copii arătoase care se aflau alături. Asta arată, pe de-o parte, că furtul a fost comandat, pe de alta că au fost amestecaţi specialişti de-ai noştri. Am fost asigurat atunci că ar fi fost anunţat Interpolul, dar mai tîrziu am constatat că s-a minţit. În toată această afacere justiţia a fost absentă” – acuză Piso.

De asemeni, arată acesta. „o altă crimă săvîrşită de conducătorii noştri postrevoluţionari împotriva culturii româneşti a fost retrocedarea în natură, mai ales în Transilvania, a mii de edificii în care funcţionau instituţii de cultură sau şcoli”. „Nici nu mai contează dacă moştenitorii au fost veritabili sau falşi. Din capul locului asemenea edificii nu trebuiau retrocedate în natură, căci nu au fost retrocedate nici în alte ţări răsăritene. Cum este cu putinţă ca, într-o ţară civilizată, valori care îi aparţin întregii comunităţi să fie evacuate de executori judecătoreşti? (…) Autorităţile, singurele vinovate, ridică din umeri a neputinţă. Dacă şmecherii care ne-au condus au dorit într-adevăr ca prin retrocedarea in integrum să readucă ţara în situaţia de dinaintea instaurării comunismului, de ce nu au repus în vigoare şi constituţia din 1923 dimpreună cu monarhia?” – arată Piso.

Acesta îi cere ministrului Culturii şi să iniţieze un proiect de lege prin care să se interzică definitiv utilizarea detectoarelor de metale de către amatori, atrăgînd atenţia că „democraţia nu înseamnă dreptul neîngrădit de a fura”.

„Îndată după revoluţie, hoarde de detectorişti au cutreierat întregul teritoriu al ţării, beneficiind de atitudinea pasivă sau chiar binevoitoare a autorităţilor. Două sînt aspectele grave. Dacă ai scos piesa din contextul său arheologic, ai pierdut jumătate din informaţia ştiinţifică. Pe de altă parte, în ciuda eforturilor lăudabile ale unor poliţişti, procurori şi specialişti în arheologie, un număr imens de piese, imposibil de apreciat, a fost pierdut pentru ţara aceasta şi pentru ştiinţă. Recuperarea brăţărilor de aur, a kosonilor sau a legilor municipale de la Troesmis a însemnat un mare succes, dar trebuie să ne fie clar că piesele găsite sînt numai nişte fărîmituri din tot ce s-a furat. Acestea au putut fi recuperate fiindcă amprenta locului de descoperire era clară. (…) Originea altor piese nu poate fi însă atît de lesne identificată. Să luăm, de pildă, diplomele militare, plăcuţe de bronz date militarilor romani la lăsarea la vatră. (…) Aceste diplome militare au un preţ foarte bun pe piaţa europeană de antichităţi. Circa 100 de diplome militare pentru armata Daciei, de care ştiu, au circulat în ultimii ani în ţările occidentale. Ele provin cu siguranţă din Dacia, numai că acest lucru nu poate fi dovedit în fiecare caz în parte, chiar dacă toate castrele romane de la noi au fost găurite şi răvăşite. (…) Zona Munţilor Orăştiei a fost făcută praf. Cunoaştem sute de oraşe greceşti şi romane în bazinul mediteranean, dar civilizaţia dacică este unică, iar manifestările ei majore au avut loc în Munţii Orăştiei. Cu atît mai mari şi mai de neînlocuit sînt pierderile suferite aici. (…) În faţa unor asemenea situaţii, autorităţile au închis ochii. Mereu vezi la televizor cîte un «norocos» care a găsit pe undeva cîte un tezaur, iar statul îl fericeşte cu o sumă de bani. Dar dacă nu îl declară şi îl trimite în străinătate? Şi într-un caz şi în celălalt contextul arheologic a fost distrus” – arată Piso.

Acesta îi cere ministrului Culturii să iniţieze un proiect de lege prin care să se interzică definitiv utilizarea detectoarelor „de către alte persoane decît cele făcînd parte din instituţiile ştiinţifice specializate”, iar de către acestea, numai conform eticii profesionale. „Fundamentarea ar fi simplă: bogăţiile subsolului aparţin statului român. Democraţia nu înseamnă dreptul neîngrădit de a fura. Nu-mi pasă dacă vom fi pîrîţi la Bruxelles, de vreme ce apărarea patrimoniului naţional este o chestiune de siguranţă naţională” – spune fostul director al MNIT.

În aceeaşi scrisoare deschisă, prof. dr. Ioan Piso îi cere ministrului Culturii să reconsidere întreaga problematică a Roşiei Montane şi să sprijine eforturile de a o include în lista UNESCO, arătînd că „galeriile romane şi întregul sit de la Alburnus Maior sînt un monument unic în lume, iar dacă s-ar găsi cineva să le pună în valoare, ar constitui o ţintă a turismului european şi ar aduce bunăstare întregii zone”. De asemeni, prof. Piso atrage atenţia asupra cercetărilor arheologice de pe parcursul autostrăzilor, arătînd că în ţările situate la vest de noi „cercetarea arheologică pe parcursul autostrăzii se face din banii din proiect şi începe cu doi sau trei ani înaintea debutului propriu-zis al lucrărilor”. „La noi, arheologii lucrează în umbra excavatorului. Cum se mai poate face în atari condiţii o cercetare exhaustivă? Ce şanse mai are vreun monument de a fi conservat?” – atenţionează Piso, cerîndu-i ministrului Culturii să iniţieze un proiect de lege care să oblige autorităţile să finanţeze săpăturile de salvare din proiect, iar ele să înceapă cu doi sau trei ani înainte de lucrările propriu-zise.

Prof. dr. Ioan Piso îi mai cere ministrului Culturii să finanţeze cercetările arheologice sistematice şi să reia proiectele de restaurare, sub supravegherea unei Comisii Naţionale a Monumentelor şi Siturilor Istorice, „care să-şi ia rolul în serios”, atrăgînd atenţia că, altfel, „nu facem altceva decît să îmbogăţim nişte firme, iar monumentele, în loc de a fi restaurate, sînt distruse”. O altă solicitare este aceea de a reorganiza comisiile monumentelor şi siturilor de aşa manieră, încît „ponderea arhitecţilor în conflict de interese să fie măcar rezonabilă”.

Nu în ultimul rînd, prof. dr. Ioan Piso readuce în atenţie chestiunea contractului dintre MNIT şi firma Artex: „A devenit aproape o axiomă că în cultură nu se dau bani decît dacă pot fi furaţi. Un exemplu este Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. În anul 2009, pe cînd eram dat afară pentru a treia oară din fruntea instituţiei din motive legate de Roşia Montană, direcţiunea interimară a fost determinată de funcţionari din Ministerul Culturii să încheie un contract cu firma Artex din Bucureşti pentru reamenajarea expoziţiilor. (…) Trecem peste faptul că pentru încheierea acestui contract au fost încălcate toate legile. Marea problemă este valoarea contractului, care se ridică, cu TVA, la cifra de 13 milioane de euro, atunci cînd în mod cinstit operaţiunea ar fi costat de zece sau chiar de douăzeci de ori mai puţin. În ultimele săptămîni ale anului 2009 s-a ajuns să se cheltuiască, sau, mai bine-zis, să se fure 1,7 milioane de euro. M-am întors în fruntea muzeului cu ajutorul justiţiei şi am întrebat unde-i expoziţia şi ce s-a întîmplat cu banii. Cînd am cerut recuperarea acestora, ministrul de atunci al Culturii, dl Kelemen Hunor, m-a eliberat din funcţie. (…) Astăzi, după şase ani de la catastrofă, muzeul din Cluj, cu cel mai bogat patrimoniu din ţară, nu mai există. Obiectele sale se distrug în depozitele subterane (…). Dosarul Artex se află la DNA din august 2010, dar nimeni nu a fost dat în judecată” – arată Piso.

În opinia sa, în „lupta împotriva hienelor şi a prostiei” este nevoie de legi mai aspre, care să fie şi aplicate de „magistraţi în cunoştinţă de cauză”. „Este greu pentru orice procuror sau judecător să se plece cu aceeaşi competenţă asupra unui dosar de hoţ de buzunare, al unuia de viol şi al unuia de distrugere a unui sit arheologic. Nu mă gîndesc la un fel de DNA al patrimoniului, ci la specializarea sau formarea unor magistraţi şi poliţişti în acest scop. Ar trebui încurajaţi şi cei cîţiva procurori şi poliţişti de patrimoniu care îşi fac cu adevărat datoria şi ar trebui să li se sporească numărul şi atribuţiunile. Fără o educaţie adecvată, legile sînt de puţin folos. În programa şcolară ar trebui reintroduse acele ore de istorie care au fost scoase în urma unei nechibzuite «reforme» postrevoluţionare, iar copiii să fie educaţi în spiritul respectului pentru patrimoniul cultural şi al apărării acestuia. Nu ar strica nici introducerea unei noi discipline, ca Istoria Artelor. Aş merge chiar mai departe şi aş organiza nişte reciclări periodice ale primarilor, preoţilor şi dascălilor, astfel încît să fie în stare a educa şi a conduce comunităţile în spiritul protejării patrimoniului – mai arată prof. dr. Ioan Piso, în finalul scrisorii deschise adresate ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu.

În opinia sa, „în Cultură trebuie pus omul potrivit la locul potrivit, cu tot atît de puţine imixtiuni ale politicului ca la magistraţi”. De aceea, adaugă prof. dr. Ioan Piso, cele două comisii subordonate Ministerului Culturii, şi anume Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Comisia Naţională de Arheologie, „trebuie drastic curăţate de toţi cei care, din slugărnicie, incompetenţă sau conflict de interese, au luat decizii împotriva eticii profesionale”.

M. TRIPON