Procurorul Ioan Irimie refuzat de CSM

Secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea procurorului Ioan Irimie din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj de a fi menţinut în funcţie după vârsta de 65 de ani. În schimb, cererea făcută de procurorul Dănilă Suciu pentru a fi menţinut în funcţie după vârsta de 65 de ani a primit aviz favorabil. Potrivit Legii 282 din 2018, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și personalul de specialitate juridică pot fi menținuți în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzută de lege, până la vârsta de 70 de ani.

Până la vârsta de 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcție, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menținerea în activitate este necesar avizul anual al Secției pentru judecători sau, după caz, al Secției pentru procurori. Ioan Irimie a lucrat la parchetele din Cluj, la Parchetul General (când a fost cooptat în echipa de procurori care au instrumentat dosarul lui Miron Cozma privind mineriada din 1990).

Procurorul Ioan Irimie a deţinut funcţia de procuror şef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA în perioadele: 15.07.2003 – 01.03.2004, 01.06.2004 – 01.03.2005, 01.08.2005 – 15.10.2005. În anul 2006 a fost procuror pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu. Până la finele lui 2006, a rămas procuror în structura DNA, după care şi-a cerut transferul la Parchetul Curţii de Apel Cluj.

În ianuarie 2010, Ioan Irimie a revenit la DNA, în structura Serviciului Teritorial Cluj, iar în 2012 a fost propus de Ministerul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Propunerea a fost însă respinsă de preşedintele României, Traian Băsescu.

C.P.

 

Articole din aceeasi categorie