Primele berze cu „buletin de Beliș”

Pentru un sat de câmpie, faptul că o pereche de berze își fac cuib pe un  stâlp de la marginea drumului este ceva aproape banal. Pentru un sat de munte, situat la peste 1200 m altitudine, ca Belișul, este, însă, un eveniment. Iar când din cuibul de barză ies, mai apoi, și niște puișori, evenimentul este deja unul de excepție.

Scriam, anul trecut, că, pentru prima oară în istoria Belișului, o pereche de berze își fac cuib la intrarea în sat, dinspre Huedin, lângă intersecţia drumului care duce spre centrul satului cu drumul spre Fântânele. Construcția cuibului a început cu puțin înainte de Rusalii și a durat… până toamna, în septembrie, când păsările au plecat spre „țările calde”.

Despre prezența lor în satul Beliș ornitologul Alexandru Stermin, de la Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai, declara, la acel moment, pentru Făclia, că este un fapt de excepție, ţinând cont că barza albă cuibăreşte în general la altitudini de până la 700 de metri. „Se mai întâmplă ca păsările să cuibărească şi la altitudini mai mari, dacă găsesc hrană. Dacă în jurul locului de cuibărit există zone umede, lacuri, mlaştini întinse sau pajişti umede, berzele pot să cuibărească în localităţile din jurul acestor habitate. Cel mai probabil, perechea sosită în Beliş este una tânără, proaspăt formată din indivizii care au eclozat anul trecut într-un cuib dintr-o localitate apropiată. Din date care există până acum, păsările tinere se întorc şi îşi construiesc cuibul pe o rază de 25 de km în jurul celui în care s-au născut” – declara ornitologul Alexandru Stermin. Cel mai apropiat cuib de barză, de cel de la Beliș, era, la acel moment, la Călățele, la o distanță de circa 15 km, dar la o mare diferență de altitudine.

A trecut vara, dar din cuibul tinerei perechi de berze de la Beliș n-a zburat, anul trecut, nici un puișor. Când au plecat, mulți au zis că nu se vor mai întoarce niciodată. Și totuși…

Înainte de Paști, anul acesta, niște aripi mari s-au deschis deasupra satului. Le-au văzut unii și au anunțat, așa cum se anunță într-un sat, că „o venit berzele napoi”. În cuib, însă, nici urmă de berze. Apoi a nins. Mult. Toți au crezut că berzele, dacă au venit cu adevărat, „s-o prăpădit de frig și de foame”. Televiziunile arătau imagini cu berze din sate de câmpie, și nu de munte, salvate de zăpadă și de îngheț, de pompieri.

S-a topit zăpada de Paști, iar în 12 aprilie am primit un sms: „S-au întors berzele de la Beliș la cuib”. Așa a și fost. Le-am văzut apoi trudind din nou la cuibul care rămăsese, parcă, prea mic, pentru „familia” ce își dorea, neapărat, să sporească.

Într-o zi, la un sfârșit de săptămână, alte patru aripi mari s-au deschis, amenințătoare, deasupra cuibului primelor două berze de Beliș. Alte două berze, abia venite, încercau să ocupe „casa” deja construită a celor dintâi. A fost o desfășurare de aripi cum satul n-a mai văzut și un clămpănit din ciocuri cum nu s-a mai auzit, acolo. După o înfruntare ca-n filme între „bărzoi” (berzele doar priveau și clămpăneau), noii veniți au trebuit să plece. Spre alt stâlp. Probabil, undeva tot pe aproape.

A fost apoi perioada de împerechere, după care, la scurt timp, doamna barză a rămas nemișcată în cuib, să clocească ouăle. Indiferent de vreme, indiferent dacă a fost arșiță, ploaie torențială sau grindină (și grindina a căzut de nenumărate ori!), nu s-a mișcat din cuib decât, eventual, cât să-și „întindă” ori să-și „dezmorțească” aripile și picioarele.

Ei bine, acest ”exercițiu de răbdare” s-a dovedit a fi cu mare folos. La început de iunie, chiar de Ziua Copilului, din cuibul berzelor de la Beliș și-au scos căpșoarele trei puișori, de fapt primele berze cu adevărat „de Beliș”. Pentru cei care au „balcon cu vedere la barză” e un adevărat spectacol să vadă cum „tatăl-bărzoi” aleargă de nu știu câte ori pe zi după mâncare, iar „mama-barză” hrănește, cu mare grijă și cu mare delicatețe, puișorii. Un spectacol de care orășenii au parte doar la Discovery și de care cei din satele de câmpie au uitat să se mai bucure.

„Ținând cont că puii stau în cuib în jur de 60 de zile, dacă vor avea hrană, ei vor reuşi să zboare la jumătatea lui septembrie din cuib, sau poate chiar mai devreme, şi vor migra, cu grupurile de berze formate, spre Africa” – declara, anul trecut, ornitologul Alexandru Stermin. Deocamdată, puișorii de barză de la Beliș nu suferă de foame. Bărzoiul își face cu brio datoria de tată și aduce, de numai el știe câte ori pe zi, „pachetul” de hrană proaspătă, răsplata fiindu-i un clămpănit executat, cu grațioase mișcări ale gâtului, de mama-barză; și, eventual, câte un „ciupit copilăresc” de aripă, din partea puișorilor, la sfârșitul mesei.

M. TRIPON